*Katherine's point of view*
Sunt în sufragerie, aproape am ațipit, dar aud ușa. Nu mă ridic, știu că e el. Îmi doresc să nu fi băut, dar știu că asta a făcut. Și asta am făcut și eu.
– Sunt prost! Sunt nedemn de tine! Sunt un turbat, disperat care nu merită nimic din ce are! îl aud cum țipă din bucătărie. Aud ceva spărgându-se și mă ridic.
– Harry! țip când intru în bucătărie și găsesc sticla de wisky spartă.
– Mi-am pierdut copilul, nu doar unul! Acum ce fac? Te pierd pe tine? De ce? Nu ești bună pentru mine, Kath? Nu poți să mă înțelegi? Nu poți să îmi fii alături?
– Harry, te rog, încetează! încerc să îi prind mâna.
– Nu mă atinge! Oi fi eu bărbat, Kath, da ghici ce! Am și eu sentimente! Îmi iubesc și eu fiica pe care nu am văzut-o șase ani! Am fost disperat să mă întorc acasă atunci! Simțeam cum mor acolo fără voi! Te cer în căsătorie! Trebuie să te gândești ca să accepți dacă te căsătorești cu tatăl fiicei tale? Se pare că da. Trăiesc pentru tine, Kath! Trăiesc pentru tine! urlă și se așează pe canapea. Își pune mâinile în cap și plânge.
– Iubitule... hai să dormim... vorbim mâine dimineață, te rog! mă așez în fața lui și îi iau paharul din mână.
– Ce să vorbim? Că suntem distruși?
– Nu mă abandona, Harry!
– Niciodată nu o să fac asta! Partea proastă e, că în ciuda tuturor lucrurilor care ni s-au întâmplat, tu tot crezi că eu te-aș părăsi!
– Nu mă cert cu tine beat! îi spun.
– Nu sunt beat. Sunt mai treaz ca oricând.
– Bine, Harry! Te gândești și la mine acum? Că sunt mamă și am pierdut două sarcini! Că poate nu mai pot suporta gândul că puteam avea și alți copii, dar eu nu sunt în stare să fac! Nu sunt capabilă! Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ce am acum, Harry! Altfel aș fi fost moartă de foarte mult timp!
– De ce zici asta? mă întreabă, uitându-se în ochii mei.
– Mă duc în pat și tu vii cu mine. îi spun și îl iau de mână. Urcăm amândoi în cameră. Adorm după puțin timp.
*
Știu doar că e sâmbătă și că am o mare durere de cap. Întind mâna după Harry, dar nu e pat. E ora 14:30. Se aude muzică de jos. Cobor.
– Micul dejun sau prânzul este servit! îmi arată Harry masa.
– Te rog, nu te preface că nu s-a întâmplat nimic.
– Nu mă prefac. Nici nu mi-a ieșit alcoolul din sânge.
– Nici mie. spun și el se uită la mine. Nu te mai uita așa la mine.
– Nu mă satur să te privesc, iubito. se apropie de mine și eu îl resping.
– Deci acum ești disponibil să vorbești. îi spun uitându-mă în ochii lui.
– Kath, aseară am avut un atac de panică. Mi-am amintit toate momentele în care te-am mințit. Iubito, nici nu știai că te-am cerut!
– Știu asta!
– Am avut și o să am mereu grijă de tine pentru că te iubesc. Și pentru că ești soția mea.
– Ai spus multe lucruri aseară. A durut...
– Iartă-mă! Te rog! stă în genunchi în fața mea și plânge. Mi se rupe sufletul când plânge.
– Știu că sunt bolnavă și că nu pot face copii... trebuie să se întâmple ceva să pierd sarcina.
– Iubito, nu mai vreau să spui asta niciodată! Ne vom căsători curând, vom avea timp să facem copii, să ne facem familia pe care o vrem. îmi spune și îmi sărută mâinile. Îi mângâi obrajii și zâmbește.
– Nu pot fi supărată pe tine. îmi șterg lacrimile și îmi apăs buzele peste ale lui Harry.
– Te iubesc, proasta mea mică! îmi spune și eu îi mușc buza de jos.
Se așază lângă mine și mâncăm amândoi clătite cu fructe de pădure. Comunicarea este singura modalitate de salvare. Sper că noi am găsit-o.
– Și acum, dacă tot am mâncat, avem și puțin alcool în sânge, ce-ar fi să încercăm să facem un copil? mă întreabă, ridicându-și sprânceana.
– Ce-ar fi să nu? îi zâmbesc. Unde ai fost aseară? îl întreb și se încruntă.
– Transparență totală sau minciună? mă întreabă.
– Adevărul, ce zici de asta?
– Nu îți spun pentru deja te-am dezamăgit.
– Da, și cu o minciună în sus și-n jos...
– Am fost într-un bar. Unde am băut.
– Ok.
– Ok?
– Mai vrei să-mi zici ceva?
– Nu mai am ce. îmi spune, mâncând din farfuria mea.
– Știu unde ai fost și știu ce ai făcut și ghici ce? Știu și cu cine! îi fac cu ochiul și el amuțește.
– Kath...
– E ok, Harry. Am vrut să văd dacă îmi spui adevărul și nu ai făcut-o.
– Nu gândeam, am fost-
– Știu, știu. Iubitule, acum m-ai dezamăgit. îi spun și plec.
