Un pahar cu otrava

~3~

            Mașinile de poliție umplusera cartierul si orasul, trecuseră 24 de ore, ore în care totul fusese închis, nimeni nu ieșea si nimeni nu intra. Polițiștii au căutat fiecare persoana suspectă, au analizat mostre si au invocat teorii, degeaba. Orașul a prins din nou viata, iar lumea a început să se miște, putin mai speriată ca de obicei.

           Camerele de supraveghere nu înregistrasera nimic, fuseseră aranjate dinainte, totul fusese plănuit, mai putin intrarea în scenă a Alexandrei, ce se întorsese acasa mai devreme. Informaticienii au reușit să scoată datele importante de pe laptop-ul ei, bazandu-se pe faptul că își salva totul acolo, atunci când telefonul nu era la indemana.

         Ultimul mesaj trimis a fost un "ajung acasa, vorbim imediat" trimis pe Instagram mie, la care raspunsesem rapid. Agenții specializați în informatică mi-au luat telefonul, încercând să afle locația ei, dar nimic, probabil criminalul se descotorosise de el sau il închisese, lasandu-l pe undeva. Telefonul ei avea sa fie gasit într-un loc neașteptat, mult mai tarziu.

            Mi-am privit cartea, lasandu-mi capul pe sticla geamului din bucătărie si am aruncat-o cat colo, privind cum ii zboară câteva pagini. Nu închisesem un ochi si, în scurtele momente când o făcusem, ma trezisem transpirata si simțind o prezență stranie. Am renuntat la orele de somn si am început să pun lucrurile cap la cap.

           Am scos din biblioteca toate cărțile de  specialitate, încercând să leg cazul de unul vechi , iar cand eforturile mele nu au primit rezultate am reînceput să citesc romanele Agathei Christie. Nimic, nu puteam lega cazul cu ceva de care mai auzisem, căci nu găseam. Tata avusese dreptate cand ii spusese unui agent ca acest caz este unic, dar și al naibii de greu.

         Tatăl meu, agentul principal, cel însărcinat cu cazul, isi pierdea noptile încercând să afle ceva, iar eu trecusem de atâtea ori pe lângă el, fără să întreb. Imi continuasem viata, vazundu-mi de drum si încercând să ignor orice zvon total enorat. Nu as fi bănuit niciodată că dispariția Alexandei o sa ma bage în cea mai faimoasa crima a deceniului.

         Cand, in final, am decis ca romanele si cărțile nu ma ajuta cu nimic, am luat panoul pentru documentare si l-am umplut de imagini. Fiecare victimă, detalii despre ea si locul unde fusese ucisa, urmată de poze luate chiar de la tata, ce nu părea surprins de brusca mea pasiune pentru caz.

         În America participasem la câteva cursuri FBI, unde excelasem si descoperisem gena criminalilor în serie. Dacă nu aș fi avut doar 10 ani poate mi-aș fi amintit si ceva mai relevant.

         Am oftat, urcând scările în camera si analizand din nou panoul. Lipsea ceva, pur si simplu imi lipsea un element si nu stiam care. Privirea mi-a căzut pe una dintre fotografi, cea cu portofelul fostei doamne primar, mama Alexandrei. Fiecare element fusese fotografiat, iar eu aveam copi dupa pozele originale.

          Doamna Ana a fost mereu o femeie caldă și deschisă, mereu mi-a plăcut să imi petrec noptile în casa Alexandrei datorita ei. Nu era o femeie clasică, purta multe bijuterii si se îmbraca elegant, dar avea o obsesie privind pozele.

        Atunci am fost izbita de idee si am smuls poza de pe panou, luând lanterna telefonului si luminand obiectele ce fuseseră puse în portofel. Lipsea poza cu cainele.

         Tata nu era acasă, chiar ciudat pentru ca in ultimul timp fusese mereu aici , dar pregătea o cautare. Si, pentru a doua oară, ceva m-a izbit direct în inima. Ma gândisem la caz, asa cum un detectiv vrea să găsească criminalul, dar am uitat ca prietena mea era dispărută.

         Dintr-o data m-am simțit nefolositoare si critica cu mine, pentru că nu fusesem acolo. Sentimentul de pierdere si frica ma acapara si poate eram o lasa, insa nu puteam lasa asta sa se întâmple, nu cand găsisem un indiciu. Locuitorii puteau sa ma vada ca Regina Rosie, insa nu imi puteam lua timp sa ma gandesc la ea, la locul unde era, aveam destul timp pentru asta dupa ce imi verificam ipoteza.

        Mi-am deschis dulapul în timp ce l-am sunat pe Nikolai si mi-am tras pe mine un hanorac, grabindu-ma spre usa.

          — Andreea, ce naiba?mi-a rapsund vocea ingrijorata a prietenului meu

         — Spune-i tatei ca lipseste ceva din portofel, o poza, i-am strigat, cand mai aveam 5 minute pana in parc, de unde începea misiunea de cautare.

        — Ce poza si unde naibii esti?s-a răstit apăsat, iar eu i-am zărit silueta în fața, asta facandu-ma sa ii inchid telefonul.

          Pașii m-au purtat în mijlocul polițiștilor, ce m-au salutat scurt din cap, prea ocupați să analizeze o hartă a orașului pentru a baga de seama privirea hotărâtă pe care o aveam. Tata stătea aplecat deasupra capotei unei mașini, explicând cum se vor forma echipele, iar primarul tipa prin telefon la cineva, rosu de nervi.

           Le-am întrerupt discuția despre grupurile mixte cand m-am strecurat lângă ei , dar eram manata de dorința.

          — Lipseste o poza din portofel, i-am anunțat, scoțând poza cu obiectele găsite la locul crimei.

            Unul dintre ofiterii inferiori a luat-o si a verificat-o, trecând-o din mana in mana pana a ajuns la tata, ce însă ma privea pe mine.

         — E foarte important sa iti pui gândurile în ordine si sa ne dai o declarație completa , pana atunci spune-ne ce poza, m-a încurajat.

          Mi-am scos telefonul, arătându-i exact la ce ma refeream si văzand nesiguranta de pe chipul său, in timp ce analiza chipul patrupedului.

         Aveam impresia ca tocmai descoperisem primul fir din ghem si unul promițător, dar când mi-am intors capul spre mulțime si i-am văzut pregătiți pentru o misiune de cautare realitatea si nesiguranta m-au lovit iar, amintindu-mi ca cea mai buna prietena a mea era undeva în orașul asta, moara sau vie.

Am reusit sa postez dupa mai bine de 4 luni, iar acesta este primul capitol pe anul acesta. Sunt mândră de faptul că mi-am înscris cărțile în foarte multe concursuri si sper ca lucrarea aceasta sa castige si ea ceva.
Cum vi se pare si ce teorii aveti? M-ar ajuta enorm câteva păreri.