Alezander

~Prolog~

                De ce l-am iubit pe el?            
            
               De ce am ales să mă îndrăgostesc de o furtună ce mă spulbera încet?
            
             L-am ales pe el, deși toți îmi spuneau să nu o fac.
            
              M-am pierdut în ochii săi furtunoși și i-am îmbrățișat haosul fără să judec, căci eram un copil inocent.
        
             Am vrut să devin o parte din el și am reușit, pentru că în final am fost a lui, fie că au fost doar câteva clipe.
      
              Am crezut că o să mă arunc în furtuna lui și nu o să mai ies, iar lacrimile mele vor deveni testamentul meu.
     
             Căci, dacă el, zeul cu părul auriu ce îmi fermecase inima, mi-ar fi cerut să sar în gol aș fi făcut-o fără vreo ezitare.
     
            Cumva am uitat că tot ce însemna Melton îmi era interzis și am iubit fără să dau înapoi.
      
            Am uitat că drumurile noastre nu erau menite să se întâlnească, că familiile noastre erau atât de diferite și că asta nu era povestea lui Hades și a Persefonei.
   
             Mi-am permis să cred că, din sutele de fete, eu voi fi a lui și nu va mai exista nimeni.
   
           I-am știut numele dinainte să răsune pe holurile din piatră, Alezander era tot ce puteam rosti.
   
             M-am îndrăgostit de zeul astrelor, de haosul în persoana și furtuna tropicala.
  
           Alezander Hyperion Melton m-a făcut să iubesc până la stele și înapoi, ca la sfârșit să mă facă să îl urăsc până  Iadul urma sa ii devina casa.