Nu cred că m-am bucurat vreodată că mă duc la școală ca acum. Am s-o vad! Am să-i văd fața mică și drăguță, care mi-a fost atât de dor. A durat până am convins-o pe mama să mă lase să merg la școală, dar a meritat. Abia aștept să-i văd zâmbetul, am ajuns la punctul în care ființa mea știe și simte că rezist doar cu ajutorul ei, dar ar suna prea clișeic. Mă gândesc că nu aveam ore chiar așa de rele, dar stai...este marți, iar marțea. Nuuuu, am biologie. Hai Saya, poți trece peste ora asta. O poți face. —Gândește pozitiv, scrisoarea este mai importantă, spun privind scrisoarea de pe birou.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
