Obraji mi simțeau calzi, semn ca m-am înroșit. Recitesc cuvintele frumoase care mi le-a scris. Mi se pare ireal.
«Ești a mea muză Cu chip de căpșună Cu buzele de trandafiri Destinul nostru în vad ca pe-un fir Trupul ca unui zeu Tot ce ai! Vreau să fie al meu Zâmbet, atingeri Si gândurile tale. A unor îngeri Vreau șoapte negre de iubire Chiar dacă nu mi-ar sta în fire Să îți spun a mea gândire Doar aprindemi o lumânare Să nu uit al nostru haos Într-un alb întunecos»
Zâmbesc ca proasta, uitându-mă la cuvintele frumos scrise. Până și scrisul îi este frumos. Dar....voiam mai mult, nu ca nu ma bucur ca mi-a dat, îmi este de ajuns, numai că.. Gândul îmi este întrerupt de un desen, desen...bine un semn.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Asta înseamnă că mai este ceva....nu? Las foaia de-o parte și mă uit prin plic, care....e gol. Mă întristez și mai rău, poate a facut semnul ca urmează o altă scrisoare după asta, nu? Luând foia în mână am putut să observ ca sunt doua foi lipite. Sunt proastă!
Dezlipeasc ușor scociul fără sa rup ceva, și mă apuc să citesc înroșind mai tare.
«Ai răbdare petala mea N-am uitat nici gând de tine Parcă aș uita de mine Răceală mă acaparează, ști? Dar tu rămâi pe viață Al meu trandafir negru, ofilit Parcă văd cum zâmbești Citind versuri doar să gândești! «Nu mă uită, n-are cum Eu sunt al ei dar album Trandafir negru Ușor acru Dar iubirea am cât patru» Îți voi da mereu trandafiri Să vezi ale mele iubiri»
De ce plâng? Uitând faptul că este fata, nu contează asta acu sau mai traziu. Am gândit greșit, nici decum nu m-a uitat, am fost atât de egoistă încât nu m-am dus pe partea că a răcit.. Sper ca ești bine. Ore cum arată?
