The black rośse

12

 

    Cheng Yi Cheng POV.

Săptămâna trecută a fost plictisitoare, unde mai punem faptul că am avut doar ghinion.
Doar când ma gândesc îmi vine sa râd de propria prostie.
Luni, Marți și Miercuri au fost simple și inexplicabil de plictisitoare.
Însă Joi, mamă! Am uitat să-mi iau sticla de  apă din bucătărie, asa că m-am dus la baie să beau. A decurs bine, nu am murit de sete, dar când am vrut să închid mânerul am rămas cu el în mână.
M-a cuprins panica și palpitațiile, transpirația era deja pe pielea mea albă, parcă știind ce se va întâmpla. Am stat 5 min sa mă holbez la ea ca ultimul autist, până mi-a venit mintea la loc ca prin minune. Parca și-L văd pe Dumnezeu cu praștia în mână aruncând și ultimul strop de creier. Până să-mi dau seama că eu trebuie să repar chiestia aia  s-o sunat de intrare, aveam și franceză. Urăsc franceza.
Revenind la subiect. Eu acolo cu mânerul în mână încercând să-l lipesc cumva, profa fiind în spatele meu.
«Sa nu stai prea mult! Îmi spusese ea ferm»
Eu eram «Aaaa, da, da, acu vin» cu mânerul în mână la spate.
Mi-am spus «Las-o, pune-o de formă să-o strice alta când vine» și dusă am fost.
Vineri a fost okay, pe lângă faptul ca m-am împiedicat de aer mereu, nimic ciudat.

A venit Luni, lucrul care mi-a stricat toată ziua.
O fată mi s-a confesat și toate cele. Spunându-mi ca ma place chiar foarte mult, chiar dacă sunt tăcut nu contează și că ei îi plac băieți timizi. Fața ei a fost de milione când a aflat ca sunt fata.
Nu am avut ce să-i fac, și eu ma urăsc că nu sunt băiat.
Se pare că ale mele gânduri s-au dus prea departe, nu mi-am dat seama că am ajuns în clasă.
«Nu voiam să vin azi» gândul acesta mă cam întristat, nu de asta, dar știu că dinou nu voi primi aceea scrisoare.« A uitat de mine. Toți o fac.» Îmi spun în gând, ducându-ma in pustietatea mea de bancă, pe care se afla o scrisoare. Dându-mi geaca jos, mergând spre curier. «Pe care se află o scrisoare.. Hmmm. Stai! Scrisoare!?» mintea mi-a fost spartă în mi de bucăți, nici nu știu dacă mi-am mai agățat geaca sau a ajuns pe pode.

Ce este important e ca am scrisoare în mână! Mi-e frică s-o citesc. E atât de frumos împachetat, parcă mă văd că o stric cu mâinile mele de lopată, dar totuși...

«Nu a uitat de mine!»