Iubirea, o povară sau un mister?

Începutul

Mă numesc Ioana, sunt singură la părinți și am 19 ani, ochii căprui și o înălțime de care toată lumea râde... adică pe scurt sunt micuță, am 1,58 în înălțime și la vârsta mea lucrul acesta chiar e amuzant, până și mie mi se pare amuzant după ce am început să mă împac cu ideea. Toți prietenii mei sunt înalți, adică mult mai înalți decât mine. Aud de la ei mai mereu: " oricine îi mai înalt decât tine!" Binee, nu e vina mea că am preluat înălțimea mamei mele...ok?

Sunt în primul an de facultate, însă nu și la facultatea pe care mi-am dorit-o de mică. Îmi doream să ajung un medic renumit, aveam o sensibilitate aparte pentru tot ceea ce înseamna medicina... dar am avut puțin ghinion la admitere, sau poate... recunosc nu am învățat suficient, cunoscând faptul că acolo merg copii foarte pregătiți, mult mai pregătiți decât mine. Așa că am ajuns la facultatea de chimie. Îmi place, mă atrage, dar parcă nu e ce imi doresc cu adevărat. După cum susțin eu, în viață totul se întâmplă cu un motiv... pentru asta nu mă voi da bătută și am să-mi urmez visul până la capătul lumii.

În schimb ce vă mai pot spune despre mine este faptul că sunt o fată plină de viață, mereu cu zâmbetul pe buze și ce iubesc cel mai mult este să-i fac pe oamenii din jurul meu să râdă.

Locuiesc într-un sătuc micuț și plin de oameni frumoși, provin dintr-o familie modestă și îmi iubesc părinții... defapt pot spune cu certitudine că-i ador. Tatăl meu lucrează în ministerul apărării, iar mama mea acum lucrează ca și casier într-un magazin mai mare. Am spus acum pentru că am stat ceva timp fără ea, deoarece atunci când aveam eu 9 ani a trebui să plece în străinătate pentru a ne face viața putin mai ușoară. Acolo mai erau cu ea atât unchiu meu, cât și mătușa mea, deci se aveau unu pe altul.

Totuși eu eram la vârsta la care aveam cea mai mare nevoie de ea, iar de aici pot spune că acest lucru mă face acum să fiu așa de apropiată de ea. Nu e numai mama mea, este și prietena mea! În ceea ce privește timpul liber îmi place să îl petrec cu familia și cu prietenii, să râdem împreuna, să organizăm ieșiri, cabane și chestii de astea pentru vârsta noastră.

De pe la 13 ani mi-a plăcut de un băiat brunet, cu ochii verzi căruia îi plăcea fotbalul, ba chiar era un jucător foarte bun în echipa orașului vecin satului nostru, care colac peste pupăză este verișorul prietenei mele cele mai bune, pe nume Eliza. Ea este o fată cu părul creț, fooarte creț și foarte frumos de altfel, este mai mare decât mine cu un an, are ochii căprui și un zâmbet mereu acolo când ai nevoie de el. Pot spune că prietenia noastră nu a fost de când eram mici.

Ne-am cunoscut pe parcurs, deoarece eu stăteam cu bunicii mei și am făcut școala generală separat de ea. De când ne-am întâlnit am început să ne înțelegem foarte bine si uită-ne aici, în spate cu câțiva ani frumoși de prietenie. Mă înțelege și e mereu acolo când am nevoie de ea, dar bineînțeles că mă și ceartă atunci când greșesc, ceea ce mă bucură. Evident nu ne plac tot timpul aceleași lucruri mai ales în domeniul băieților. Acolo chiar nu avem gusturi comune. Dar ne completăm perfect una pe cealaltă.

Revenind, de verișorul ei mi-a tot plăcut vreo 4 ani timp în care să spun așa l-am cunoscut mai binișor. Cu el am avut primul meu sărut, la vârsta de 14 ani ( atunci eram ultima fată care nu se sărutase până la vârsta aia cu vreun băiat dintre toate prietenele mele).

Într-o seară de vară eu, Eliza, Nicoleta si el ne-am propus să ne strangem la cineva acasă și să ne uitam la un film horror. Zis și făcut. Ne-am uitat la film, am râs, am mai povestit, iar când a trebuit să plecăm am căzut de comun acord ca o s-o conducem toți pe Nicoleta acasa. Așa am ajuns eu să am primul sărut care a fost ciudat, pe întuneric afara... noaptea târziu și oarecum obligat forțat, fiindcă Eliza și Nicoleta insistau subtil, foarte subtil( dacă înțelegeți ironia) fiindcă mă plângeam mai mereu că am rămas singura care nu a avut încă așa-zisul „first kiss"! Așa că au prins momentul perfect să mă poată face să tac!