Iubirea, o povară sau un mister?

Prima întâlnire

Să înceapă aventuraaaa!!

Aventura strigați URA!!

De prin luna iulie a anului 2017 am început să lucrez într-un magazin/bar din sătucul în care locuiam cu părinții deoarece încercam să-mi fac proprii mei bani, iar asta îmi ocupa destul de mult timp. Îmi doream foarte mult să îmi strâng banii mei pentru școala și pentru plecatul la mare în luna august cu părinții mei. Chiar dacă știam ca nu eram nevoită să lucrez, mă simțeam împlinită când puteam să-i mai scutesc pe ai mei de câțiva bani deloc puțini, deoarece ajunsesem să lucrez și 12 ore pe zi acolo și banii erau pe măsură. Însă acolo am dat peste tot felul de oameni, unii mai plăcuți și alții mai puțin plăcuți. Pe unii îi cunoșteam într-un fel, pe alții nu. Știți ce spun! Nu mă atrăgea ceea ce făceam...recunosc, dar mă simțeam mai bine când știam că îmi pot folosii banii mei.

În tot acest timp care mă epuiza din toate punctele de vedere, am încercat pe cât se poate să îmi fac timp pentru mine, să mai ies cu prietenii, să mă distrez...să fac și alte lucruri înafară de a lucra. Doar era vară! Evident că nu am încetat să vorbesc cu Cristian, parcă îmi lipsea ceva dacă nu vorbeam cu el o zi întreagă. Simțeam nevoia să îi scriu, ceea ce la mine se întâmpla cam rar, dacă nu-i scriam eu... îmi scria el, dar să fim serioși ca fată l-am lăsat pe el să-mi scrie primul de cele mai multe ori. ***cam toate facem la fel***

Mesajele de "buna dimineața" și de "noapte buna" erau nelipsite.
Ne-am obișnuit să ne scriem toate porcăriile și sa vorbim despre tot ce este posibil. Parcă ne știam de o viață întreagă! Ne-am pus și niște porecle foarte amuzante și drăguțe în același timp, din punctul meu de vedere. Eu eram "dovlecel", iar el era "trulii". Acum sa vă spun și de unde au plecat aceste porecle. Păi, porecla mea provine de la rolul meu stânjenitor dintr-o serbare din clasele 1-4, unde doamna învățătoare mi-a dat magniflicul rol de dovlecel bucătar. Nimic stânjenitor, nu? I-am povestit și lui despre asta și nu a ezitat să râdă de mine, uite asa am rămas eu așa zisul "dovlecel". Iaaar, porecla lui a fost "trulii" care înseamnă zăpăcit, așa-l consideram eu, evident îl tachinam maxim. Îmi plăcea să fac asta. Aflasem de la el că și mama sa îl striga tot așa, iar în mintea mea era: „ știm noi ce știm". Pot spune ca m-am simțit bine ca nu eram singura care-i spunea „truli".

Toate ca toate dar în tot timpul ăsta în care eu lucram mă tot chema să ne întâlnim și noi ca doi oameni „normali" ce eram. Însă eu la început mereu băgam scuze de genul "nu ma lasă părinții" sau "sunt foarte obosită de la servici" chiar dacă uneori puteam să mă întâlnesc cu el, dar nu știu ce a fost în capul meu. Și acum mă întreb asta. Îmi era puțin rușinică, drept să vă spun. Până într-o zi în care n-am mai inventat scuze și inevitabilul s-a produs. Am acceptat să ne vedem, dar și aici am de spus multe. Nu a fost o întâlnire "normala" adică a fost cu un pretext stupid de draguț.

În toiul verii, când toată lumea lasă învățatul și își petrece mai tot timpul pe afară cu prietenii, lui i-a venit strălucita idee de a-mi propune să ne întâlnim pentru a-mi aduce culegerea lui de biologie din care el a învățat și care mă putea ajuta și pe mine sa mă pregătesc pentru examenul de bacalaureat pe care urma să-l dau peste ceva timp, un an mai exact! Într-adevăr foarte stupid, dar drăguț în același timp motivul întemeiat de el. L-am chemat la mine în sat, deoarece eu nu aveam cu ce să ajung în oraș și nici nu îmi puteam puneam părinții să mă ducă la o întâlnire cu un băiat pe care nu-l cunoșteau deloc.

Zis și făcut, i-am spus pe unde să ajungă la casa mea și a venit. A parcat mașina lui în fața casei mele, iar eu îl așteptam pe leagănul din curte, uitându-mă la multitudinea de stele care împodobeau superb cerul senin de vară.

Îl vedeam cum intră în curte, era îmbrăcat cu niște pantaloni foarte lejeri și într-un tricou alb, iar peste tricou avea o vestă. Parcă presimțea că o să stăm afară, totuși era foarte frumos afară, era una dintre serile acelea frumoase de vară, când puteai sta întreaga noapte. Dar eu, spre deosebire de el nu m-am pregătit câtuși de puțin pentru o primă întâlnire. Eram îmbrăcată în pijamale, nemachiată și cu părul în toate direcțiile. Credeam că o să se sperie de mine atunci când mă vede. Eh, poate a fost mai bine așa, să mă cunoască din prima fără o tonă de machiaj pe față și cu părul ciufulit. Așa cum mă simțeam eu comodă și în largul meu.