Iubirea, o povară sau un mister?

Ursulețul de pluș

Lucrurile intrau pe un făgaș normal și în viața mea! Într-un final a venit și binele asupra mea! Pot spune că eram fericită din toate punctele de vedere. Pentru a ieși curcubeul este nevoie de o furtună, nu-i așa? Viața pe care ne-o dorim este viața pe care noi înșine ne-o creem. Un lucru simplu, la prima vedere... dar care ascunde multe urcușuri  și coborâșuri. Totul depinde doar de noi și de modul în care gestionăm situațiile!

Fiecare avem dreptul la fericire, așa cum fiecare din noi avem dreptul de a plânge atunci când simțim să ne descărcăm sufletește! Nimic de pe acest pământ nu este făcut întâmplător, inclusiv lacrimile vărsate sau greșelile regretate ulterior. 

Vă spun drept, toate concluziile pe care eu le trag vreau să le împărtășesc cu voi. Cum am spus fix la începutul cărții, un fel de „ învățătură de minte". Nimeni nu e perfect și nici nu va fi vreodată! Nu s-a născut omul perfect, dar există în schimb doar omul care face să pară că-i perfect! Iar între astea două lucruri este o diferență ca de la cer la pământ!

În primul rând, ce am început să trăiesc lângă Cristian era ceva... neprevăzut, pot spune. Iar când spun asta, mă refer la faptul că nu mă așteptam vreodată să am o relație în care să ne înțelegem minunat și să am lângă mine un băiat extrem de atent și grijuliu.  Defaapt, nu mă așteptam să am o relație în adevăratul sens al cuvântului. A venit totul pe neașteptate! 

La un moment dat mă gândeam „ oare eu când mă voi certa cu omul ăsta?". Aveam întrebarea asta în gând din primele săptămâni de vorbit cu el! Știți voi, v-am mai spus eu! Chiar și acum mi se părea ciudat că nici măcar după atâta timp nu intram într-o discuție în contradictoriu. Nu aveam motive de ceartă, nici să fi vrut nu ne puteam certa! Da, știu! Sună dubios...dar așa era!

Din momentul în care i-am cunoscut părinții totul a devenit mult mai serios, devenea pe zi ce trecea tot mai bine, așa simțeam eu! Începeam să-mi cunosc iubirea vieții, iar asta o spun pentru că o dată cu trecerea timpului a devenit prima mea iubire, a devenit primul băiat din viața mea. Știu că primul băiat din viața noastră și prima dragoste nu se uită niciodată! Așa și este! Vreau să vă mărturisesc că nu m-a grăbit cu absolut nimic, atunci când am fost eu pregătită... atunci am făcut-o! 

Eu mereu spuneam că primul băiat din viața mea va fi și tatăl copiilor mei! Ok, asta-i puțin cam departe, dar așa spuneam eu! Primul băiat căruia m-am dedicat în adevăratul sens al cuvântului mi-am dorit să fie acela pe care-l iubeam, acela lângă care mă simțeam eu protejată și ocrotită. Așa a și fost... Bine, el a așteptat ceva timp după mine, dar lucrul acesta l-a făcut pentru ca mă iubea, pentru că ținea extrem de mult la mine și pentru că mă înțelegea perfect! M-a înțeles din prima atunci când i-am spus că vreau să fac acest pas doar atunci când sunt pregătită! 

A fost minunat, și chiar mulțumesc vieții ăsteia că a făcut în așa fel încât să fie el prima mea iubire și primul băiat din viața mea! Vă spun drept, nu vedeam și nu văd alt băiat mai potrivit decât el. Era și încă este perfect! Am ales băiatul care prima dată m-a dus acasă să-mi prezinte părinții, nu să-mi prezinte patul lui! Sincer, atunci când te dedici unui băiat din toate punctele de vedere... ajungi să-l iubești cu adevărat!  Vă spun asta din propria mea experiență! Așa am simțit eu! Iubirea adevărată o întâlnim extrem de greu, dar și atunci când o întâlnim va rămâne acolo, mereu în mintea și sufletele noastre indiferent unde ne ghidează viața! 

Cristian mă lua mereu prin surprindere, ori spunea ceva draguț, ori mă suna doar că dorea să-mi audă vocea și să nu mai spun că venea săptămânal acasă doar pentru a ne întâlni! Încercam pe zile ce treceau să facem lucruri cât mai diversificate. Nu ne plictiseam niciodată, iar asta mă atrăgea a-l naibii de tare! Îmi aducea zâmbetul pe buze în orice moment al zilei și de oriunde s-ar afla!