Rochiile domnișoarei Abby (#1 Iubiri în Belmont) ✔️

Prolog

,,Dragostea nu are limite, nici defecte, ci este perfectă."

- Octavia D.Costin

      Uneori cel mai tragic moment este atunci când pierzi persoana cea mai dragă din lume. Pentru Abby, moartea mamei a fost una dintre cele mai dure lovituri. Acel zâmbet care îi înviora inima, acea privire care îi spunea că totul va fi bine, și acea mână caldă care o mângâia și îi ștergea lacrimile, ființa care știe când plângi chiar și atunci când în ochii tăi nu sunt lacrimi. Acea persoană care în ochii lui Abigail reprezintă dragostea întruchipată, s-a stins din viață în momentele cele mai grele.

Ai pierdut pe cineva drag? Atunci știi cum se simte.

  Abigail și-a ținut de mână mama în ultima clipă, a cuprins acele degete uscate și fără viață, care odată erau fine și frumoase.

  Vă iubesc atât de mult! Și o voi face și dincolo de veșnicie! Ai grijă de ei, sunt singura comoară care nu poate fi furată!

   Vocea care odată îi cânta cele mai scumpe melodii, a strigat acum ultima notă. Inima care era gata să iasă din piept pentru alții, pulsează acum ultima bătaie.
   Iubirea care o îmbrățișa, iubirea care îi oferea totul, s-a stins pentru totdeauna. Nici timpul nu stă în loc pentru ea, nici oamenii, nici... viața.

Dacă ai mai putea să mai cuprinzi odată în brațele tale acel trup iubit, sau să mai atingi acea inima care bătea în tandem pentru alții, ai fi gată să o faci?

Se spune că timpul este cel mai bun vindecător, că el poate șterge orice durere care distruge inima unui suflet, însă pentru Abby timpul este un dușman, este vrăjmașul inimii ei, acela care zi de zi îi aduce aminte că nu are mamă, și că într-o lume puternică, ea este singură și neajutorată. Abby alături de cei doi băieței vor învăța că mai bine ești mulțumit cu ceea ce ai, decât să pierzi frumusețea momentelor împreună.