DISPONIBILĂ PE GOOGLE PLAY
Întoarce-te acasă!
Dragostea se spune că nu are limite, nici defecte, ci este perfectă.
Însă pentru Abby dragostea a dispărut odată cu mama sa. Se pare că viața nu stă în loc nici chiar pentru iubire. Odată cu moarte...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
— Abby de ce plângi? o întreabă Alois apropiindu-se de ea.
Abigail era așeazată pe o balustradă, afară, pe verandă, privind în depărtare și parcă implorând cerul să îi mai dea o șansă în a-și face frățiorii mândri de ea.
— Nu plâng, doar mi-a intrat ceva în ochi, spune aceasta revenindu-și și ștergându-și lacrimile.
— Sigur?! ochii celui mic îi căutau pe ai tinerei, eu cred că asta e o lacrimă adevărată, spune ștergând cu degetul o lacrimă de pe chipul surorii lui, apoi continuă:
— Pe mine nu mă poți păcăli, îngăimă Alois luând-o pe Abigail de mână, acum spune de ce plângi!
— Dragul meu, începe Abby, mai ții minte din povestea celor trei copii orfani, că mama a fost nevoită să plece ca să poată avea bani pentru a trăi?
Abigail îl privește cu dragoste pe flăcăul care o ascultă atent, și care dă afirmativ din cap în semn că își amintește povestea.
— Eii, sunt nevoită să plec pentru puțin timp departe de voi, dar mă voi întoarce cât de repede pot!
— Nu vreau să pleci! strigă Richard când apare și el pe verandă, nu pleca Abby, spune copilul plângând în hohote și fuge în brațele ei.
Inima lui Abigail era ruptă la propriu, ce putea face acum? Nu îi poate lua cu ea, dar nici să îi lase aici... Aceste suflete sunt avuția ei, singurul motiv pentru care încă mai luptă, singura bucurie a ei care ia mai rămas.
— Rich, șoptește Abby luându-i chipul udat de lacrimi în palmele ei fine, nu mai plânge, o să mă întorc, îți promit, dar trebuie să plec, ca voi să aveți tot ce vă trebuie și să aveți o viață specială.
— Abby, strigă Alois cuprinzând-o strâns, poate nu avem o viață specială, dar tu faci viața să fie specială, dacă tu pleci, atunci chiar suntem cei mai săraci oameni. Tu ești bogăția noastră, comoara de aur din viața noastră!
— Veniți aici dragi mei! murmură acesta plângând și mângâindu-i pe amândoi, vom găsi o soluție.
— Putem merge cu tine Abby? o întreabă Richard plângând în timp ce șterge cu un degețel lacrima surorii sale.
— Da Abby, putem? apare si cel de-al doilea ștergând și el o altă lacrimă, vom fi cuminți, îți promitem!
— Aș da orice să vă pot lua cu mine, dar nu am cum... posibil să stați la doamna Anderson până mă voi întoarce eu după voi. Vă promit că imediat ce voi veni, vă voi aduce câte un trenuleț incredibil la fiecare.
