DISPONIBILĂ PE GOOGLE PLAY
Întoarce-te acasă!
Dragostea se spune că nu are limite, nici defecte, ci este perfectă.
Însă pentru Abby dragostea a dispărut odată cu mama sa. Se pare că viața nu stă în loc nici chiar pentru iubire. Odată cu moarte...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,, — Abby, nu pleca! strigă plângând Richard prinzându-se de rochia ei, nu vreau să pleci!
Acei ochi, acea privire, acele lacrimi care nu încetează să curgă din ochi... oh Rich, îmi pare rău...
— Nu pleca!! strigă copilul în timp ce dispare ca nevăzut într-o lumină albă și deasă..."
— Rich, nu!! strigă trezindu-se speriată.
Cămașa de noapte era udă, iar chipul ei era distrus, inima îi bătea în ritmuri alerte iar ea se simțea secătuită de puteri.
— O Doamne! strigă Abby începând să plângă, Rich al meu!
Aducându-și aminte de frățiorul pe care îl lăsase plângând în momentul în care plecase. Mâna îi atinge rama de pe noptieră, și o aduce aproape de inima ei.
— Voi face tot posibilul să vin înapoi, îți promit Rich! Tot posibilul...
Ochii ei varsă iar lacrimi, inima îi plângea, trupul plângea, sufletul plângea, și acum și cerul plângea alături de ea. Privirea îi fuge spre fereastra din fața ei, afară încă era întuneric, și ploaia și-a facut simțită prezența în liniștea tăcută a nopții.
Cu tabloul în brațe încearcă să adoarmă, dar nu reușise. Inima îi șoptea numele celor doi frățiori ai ei, iar sufletul o acompania. Ar fi dat orice să se întoarcă înapoi, dar nu mai avea cum, trebuie să suporte consecințele primului verdict!
Ridică ochii iar spre fereastră, șoptind...
— Știu că ești aici! spune privind spre ferestră parcă așteptând ca acei doi ochi să o privească iar.
Ochii Lui, ai Tatălui ceresc, ochii care au privit-o cu drag, și care știa că sunt acum alături de ea.
— Te rog să îi ocrotești pe micuții mei, și să îi ferești de orice rău!
Șoptește plângând fără oprire ținând și mai strâns tabloul la piept, tot conacul o acompania tresarind parcă la suspinele ei. În timp ce inima plângea și ea, ochii într-un final, cad pradă somnului.
Dimineața se pare că este un ritual în familia Acklen. Conacul Belmont strălucea atăt de perfect în lumina rece a dimineții. Abby coboară în marele salon de la parter. Câteva voci se aud răsunând ca un ecou în imensa încăpere. Mergând de-a lungul culoarului până la o ușă imensă întredeschisă dintr-un lemn acoperit puternic de un strat de lac, o deschide mai larg și pătrunde înăuntru. Odată intrată în încăperea superbă, Abby observă lângă zona șemineului o masă cu două picioare acoperite din lemn și unite frumos între ele, iar alături trei scaune tot din același material acoperite cu bumbac de o culoare izbitoare. În spatele aranjamentului se afla pe peretele acoperit cu tapițerie, un tablou impunător al unui bărbat. Chipul acestuia i se păruse că îl știa de undeva, dar nu știa de unde.
