Buna eu sunt Catrina ,eu am 20 de ani și sunt un agent F.B.I, ajungând la casa părintească unde vreau să stau următoarele zile deoarece am de lucrat la un caz anonim,dar nici nu m-am gândit că viața mea se v-am schimba complet din cauza lui!
Confuzia își făcea deja apariția, nu pot să îl înțeleg pe Oliver chiar nu pot nu știu de ce reacționează așa având în vedere că el m-a pus să îl aleg pe fratele său, de ce el nu mă înțelege la fel ca și Elias, de ce se comportă cu mine ca și cu o străină? Acestea sunt niște întrebări la care veau un răspuns. Gândurile mele au pus stăpânire pe mine iar în secunda doi am adormit gândindu-mă la Oliver. DIMINEAȚĂ Deja soarele a răsărit știu acest lucru pentru că razele lui s-au năpustit asupra ochilor mei trezindu-mă înainte de a suna alarma, azi incepe munca pe care am lăsat-o în urmă, o să îmi văd colegii cei vechi, vechiul șef chiar daca nu îmi era atât de dor de el, dar acest lucru nu m-ai contează în momentul de față. Merg încet spre baie făcându-mi un duș rapid ieșind din baie doar într-un prosop, încep să îmi aleg hainele din valiză neștiind cu ce să mă îmbrac azi, dar am găsit până la urmă acest sortaj interesant.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Arată deja destul de bine, îmi iau geanta și pornesc spre un taxi. Cara- Bună dimineața! taximetristul- Buna dimineața, unde vă duc? Cara- La agenția de poliție din centrul capitalei vă rod! taximetristul- Desigur! Acesta pornește în grabă din parcare, până ajung la secție îi scriu celei mai bune prietene Abygail să o anunț că am ajuns. MESAJ Cara- Hei scumpo, ce faci? Aby- Hei, la muncă tu? Cara- Acum merg și eu până acolo! Aby- Cum de? Cara- Păi văd ce am de muncă! Aby- Auzi? Cara- Da de când m-am născut!😂 Aby- Hai nu fii așa! Cara- Ce s-a întâmplat? Aby- Când ai de gând să vii acasă? Cara- Încurând de ce? Aby- Pentru că trebuie să te anunț ceva important! Cara- Cum ar fi? Aby- Sunt doi băieți noi la firmă! Cara- Pe bune? Cine? Aby- Luis și Oliver! Cara- Asta e tare, cum te înțelegi cu ei? Aby- Destul de okey, cu Luis mă înțeleg mai bine! Cara- Cum așa, ți-a căzut cu tronc?😂 Aby- Da să știi, da acum pe bune când ajungi acasă? -Cara??? -M-ai ești? -Ai ajuns la muncă deja? -Fată? taximetristul- Am ajuns domnișoară! Cara- Cât mă costă? taximetristul- 25 de lei! Cara- Poftiți! O zi bună! La revedere! taximetristul- La revedere! Telefonul meu nu se m-ai oprește din vibrat, îl scot și văd că am deja cinci mesaje de la Aby, vai fata asta disperată, dat totuși o iubesc. Ajung în fața clădirii și fără să vreau oftez, intru înăuntru unde o văd pe Aby la tejghea luându-și o cafea, mă împing în ea... Aby- Băi, ai grijă pe unde mergi! (Spune ea fără să se uite la mine) Cara- Scuzați doamnă! (Stau trei secunde și îi spun fetei să îmi facă și mie o cafea) Cara- Scuze, fă-mi te rog și mie o cafea lungă cu lapte! Chelnerița- Sigur imediat! Aby își ia dosarul de pe tejghea încet și când aude comanda mea se uita suspect la chelneriță după aceea în telefon și întreabă încet... Aby- Am, pe cine căutați? Cara- Pe dumneavoastră! Rânjesc la ea iar dintr-o dată aceasta își ia ochii de la telefon și se uită la mine și începe să plângă ca o nebuna Cara- Ce poți avea acuma oare? Aby- Pe bune? Tu ești? Wow! Da când ai veni? Cara- Ieri am ajuns numa! Aby- Nu te-am văzut de un an îți imaginezi acest lucru da? Cara- Vai zici că a trecut o sută așa ai spus-o acuma! Aby- Păi poate au trecut! Încep să râd de afirmația ei iar aceasta îmi dau un pumn în umăr din joacă iar în secunda doi sunt luată în brațe de către această micuță ființă din fața mea, vă spun sincer că este mică are doar 1,65, dar are cu ce complimenta această înălțime deoarece o duce bine fata, iar fața o avantajează enorm m-ai ales ochii verzi și părul gri este o minunăție de fată, nu pot înțelege de ce e singură încă, ies din gândurile mele când simt că nu m-ai am aer. Cara- Aby, te rog rămân fără aer! Ea chicotește și m-ai lasă puțin din strânsoare până când se îndepărtează de mine. Aby- Azi este ziua fetelor nu mă interesează! Cara- Okey, gata s-a luat, strigați bingo! Ea începe să râdă până când vede un băiat intrând pe ușa agenției. Cara- El cine este? Aby- El este Luis. Cara- Luis cam arată bine! Aby- Vezi că e luat! (Spune ea cu zâmbetul pe buze) Cara- Am, ai ceva să îmi spui? Aby- Nu! Cara- Aby? Aby- Nu, nu am! Cara- Și care e faza că e luat? Zi drept? Ai pus ochii pe el? Asa'i? Aby începe să se înroșească în obrăjori încet și asta mă face să știu că deja plutește pe un norișor. Aby- Cam așa ceva! Încep să râd încet de ea, dar aceasta mă lovește. Băiatul cel nou Luis este cam drăguț, ochii albaștri, părul blond, înalt, bine lucrat, iar gusturile lui la îmbrăcăminte frate sunt wow. Aby mă trezește din transă cu o palmă peste frunte, dar fără să vreau îl văd pe Luis lângă noi. Luis- Bună Aby, iar tu ești? Aby- Ea este Catrina prietena mea. Cara- Bună, încântată! Luis- De asemenea! Perspectiva lui Luis: -Catrina este o fată destul de drăguță, dar parcă am m-ai văzut-o undeva, dar asta e, m-ai stau și vorbesc cu ele până îl aștept pe Oliver să vină. Aby- Luis îl aștepți pe Oliver? Luis- Da, văd că îi place să se lase așteptat! Aby- Da așa e! Luis- A, uite-l Perspectiva Carei: -Mă întorc fără să vreau spre așa numitul Oliver și mare îmi este mirarea să îl văd pe Oliver acel Oliver care îmi face mie viața un coșmar, acel Oliver de care am nevoie doar că lui nu îi pasă! Luis- Catrina, el este prietenul meu Oliver, Oli ea este Catrina! Oli- Bună și ție! Cara- Bună! Cum a pășit în încăpere deja este înfumurat tot mă mir de care așa dintr-o dată! Luis- Fetelor noi plecăm, pa! Cara&Aby- Pa! Luis-Oliver Luis- Bă frate, ce ai? Oli- Absolut nimic! Luis- Da mă și gândesc, zi acuma ce ai? Oli- Ba nu crezi că ești insuportabil? Luis- Nu m-ai schimba subiectul și zi, sau crezi că nu am văzut cum te-ai uitat la Cara? Oli- Tu ce drac insinuezi? Luis- A fost ceva între voi de ești așa? Oli- Nu a fost nimic între noi! Luis- Și atunci? Oli- Ți-am spus de ce am plecat de acasă da? Luis- Da că te-ai certat cu Elias pentru că nu știu ce fata l-a ales pe el și nu pe tine. Oli- Bun acea fată a stat în fața ta acum două minute. Luis- Nu cred, pe bune, dar pare o fată inocență! Oli- Nu este stai calm! Luis- Deci știe de tine înseamnă? Oli- Da știe, dar stai calm frate că nu m-a dat în gât și nici nu o să o facă. Luis- Eu sper! Cara-Aby Aby- Ba fată tu ai văzut ce privire ți-a băgat Oliver? Cara- Da am văzut de parcă mi-ar păsa de el! Aby- Nu cred, tu îl cunoști? Cara- Da îl cunosc de un an de zile. Aby- Pe bune și? A fost ceva între voi sau?? Cara- Iu, nu a fost nimic între noi și nici nu va fi! Aby- Asta nu prea cred, dar dacă nu s-a întâmplat nimic atunci de ce s-a uitat așa la tine? Cara- Pentru că a trebuit să aleg intre el și fratele său. Aby- Pe bune? Are un frate? Și l-ai ales pe fratele lui din câte văd! Cara- Da l-am ales pe fratele lui deoarece el m-a forțat! Aby- Am, cum vine asta acuma? Cara- Bine, ne-am certat și mi-a spus: "-Eu plec că nu am ce căuta aici sper ca să vă distrați, iar pe mine nu mă căutați că deja m-am săturat de atitudinea asta a voastră și stai calmă Cara că nici tu nu ești o sfântă!" Aby- wow, a fost dur, dar Cara dragă scuze că îți spun, eu cred că tu ai vrut să îl alegi pe fratele lui și nu pe el altfel nu cred că reacționa așa. Cara- Ba nu ideea este că pe el îl iubesc? Aby- Și ce te-a făcut pe tine să îl alegi pe fratele lui? Cara- Nu știu, chiar nu știu! Aby- Vezi, nu știi deci înseamnă că nu el te-a provocat ci tu ai ales singură, dar se pare că nu ai ales cu inima. Perspectiva Carei: -Deci pot ajunge la concluzia că eu sunt devină că Oli nu este al meu, dar acum problema cea mai mare este că nu știu cum o să îl fac din nou al meu deoarece el nici nu se uită la mine, nici nu mă privește, dar cu asta 100% o să mă ajute Aby și Luis pentru a rezolva această problemă, dar încă problemele mele nu s-au rezolvat de tot încă îmi caut o casă unde să stau. Aby- Cam gânditoare nu crezi? Cara- Am, da, nu m-ai am unde sa stau! Aby- Păi unde ai stat până acuma ce are? Cara- S-a vândut! Aby- Pe bune, nu am știut, nu ți-ai găsit nimic încă? Cara- Am sunat în patru locuri deja și doar două mi-au confirmat că sunt de vânzare, merg azi să le văd. Aby- Și unde stai acum? Cara- La hotel! Aby- Poftim? La hotel, de ce nu m-ai sunat, puteai veni la mine! Cara- Scuze, dar am vrut să apăr așa dintr-o dată! Aby- Dar dacă nu găsești poți sta la mine. Cara- Serios? Aby- Știi bine că poți nu m-ai întrebat! Cara- Ești cea mai bună! Aby- Știu! Bună dragi mei, nu v-am lăsat mult să așteptați după acest capitol deoarece știu că cel anterior a fost destul de scurt, dar sper totuși să văd placă! Vă pupăcesc 💜