Sângele Iubirii

Capitolul IV

   Toată lumea plecase. Monumentul rămăsese mândru la răscrucea drumurilor. Lângă el, cei trei copii, Teodora, Gheorghe și Constantin, îl priveau confuzi. Nu mai văzuseră niciodată un monument. Nu mai auziseră acele bubuituri înfiorătoare. Nu le lipsiseră niciodată poveștile cu eroi, dar acei eroi erau ori un prinț care se lupta cu balaurul pentru a-și salva prințesa, ori un Vodă care i-a nimicit pe turci. Fata avea șaptesprezece ani, Gheorghe treisprezece, iar Constantin, șapte.
    Încet, pășind parcă pe aer, "moș" Alexandru se apropie de copii Avea acum peste cincizeci de ani și fusese și el în război. Purta cu mândrie pe piept Virtutea Militară.
    - Ce faceți voi aici, puișori de prepeliță? îi întreabă călduros bărbatul.
Parcă neauzind întrebarea, copiii tăcură. La un moment dat, glasul micuțului Constantin se auzi încet:
   - Asta e pentru tata, "moș" Alexandre? întrebă copilul.
   Rămas fără cuvinte, cu un fior ce ii încerca sufletul, bătrânul îi răspunse scurt:
   - Pentru el!
   Mai stătură câteva minute, apoi plecară spre casă. Locuiau în aceeași parte de sat, în Modoranii Vechi.
   - Mâine e duminică! Veniți la mine să vă povestesc! zise profund marcat bărbatul.
   - Eu trebuie să coc pâine cât e mămica plecată la biserică! răspunse Teodora.
   - Pe mine mă doare sufletul prea mult! Nu mai vreau să știu nimic! zise și Gheorghe.
   - Eu vin! spuse apăsat Constantin.