Can I take revenge...Now?

Chapter 7 - "Why?"

   Strâng hanoracul în palme, încercând să nu mă las intimidată de bărbatul care mă privește din prag. Probabil, dacă circumstanțele ar fi fost diferite, aș fi roșit considerabil, aflându-mă atât de expusă în fața sa. Doar că sentimentele care mă încearcă în momentele de față nu sunt nicidecum de jenă sau pudoare. E doar ura caracteristică care pare că mă sugrumă, secătuindu-mă de viață.

   Ochii îi coboară leneș asupra siluetei mele și simt nevoia de a înghiți în sec când stăruie cu privirea asupra pieptului meu expus.

— Ieși afară, rostește pe un ton calm și apăsat, pornind în direcția mea.

   Îmi înfrânez nevoia de a mă da în spate când se apleacă asupra siluetei trupului meu pentru a ajunge la cadranul cu butoane al cabinei de duș. Un iz puternic de mosc mă învăluie în momentul în care ajunge într-o proximitate neplăcută pentru mine. Închide cu câteva apsări ferme șuvoaiele de apă din cabină, iar apoi își ridică privirea înspre mine. Cred că dacă m-aș avânta încă zece centimetrii în față, aș reuși să îl sugrum cu para de la duș.

— Credeam că ți-am spus să ieși afară. Cu tot cu perechea de sâni inexistenți, vorbește zeflemitor.

   Mă zgâiesc cât pot de urâcios la el, ducându-mi brațele la piept într-o modalitate defensivă. Îmi mușc limba pentru a îmi opri injuriile și trec pe lângă el, grăbindu-mă să ies din baia dracului. În persoană.

   Doar că nu ajung nici până la ușă, deoarece în nici două secunde alunec pe gresia udă, dând din mâini agitată pentru a mă echilibra. Și nu mare îmi e mirarea când, după câteva balansări pe propriile picioare, demne de filmele cu proști, mă agăț de cămașa scârbei care mă privise amuzat în tot acest timp. Cred că toată distracția îi dispare de pe chip în momentul în care îl trag după mine căzând amândoi lungiți pe gresia rece.

   Unu, doi, trei ... Număr exact zece secunde în gând pentru a îmi aduna curajul și a deschide ochii. Îi întâlnesc chipul la câțiva centimetrii de ai mei și simt cum mi se urcă tot sângele în cap. Realizez abia acum poziția în care ne aflăm. Eu peste el. Lungiți pe gresia din baie. Mai are rost să menționez lipsa mea de vestimentație în partea de sus a corpului?

   Însă cel mai grav e faptul că rămân fără reacție. Îi simt trupul dur și masiv, emanând o căldură ce îmi produce un amestect de neliniște și discomfort în stomac. Iar el, ei bine, e la fel de nemișcat ca o piatră de mormânt. Iar dacă stau să mă gândesc bine chiar s-ar potrivi in postura respectivă.

  Privirile ni se unesc și brusc simt cum inima îmi sare o bătaie. Sau chiar mai multe. Mă frustrează că nu reușesc să descifrez misterul acuns in spatele irisurilor sale albastre. Un albastru frumos, însă lipsit de emoție. Ca și cum ar fi imposibil de citit. Și mă întreb... Mă întreb din nou cine e el.

  Deoarece mă îndoiesc serios că cineva are habar ce ascunde cel ce poartă numele Hades.

  Contrar lipsei mele de înțelegere a misterului ce îl înconjoară, el pare că citește prin mine. Și brusc mă simt mai expusă în fața sa. Realizarea faptului că par o carte deschisă înaintea lui mă pălește instant, iar panica că ar putea afla cine sunt mă obligă să mă ridic de pe el cu toată forța de care sunt capabilă.

  Păcat că nu reușesc să mă depărtez prea mult înainte să scâncesc de durere. Îmi cobor privirea și observ cele câteva șuvițe de păr prinse de naturii cămășii sale. Încerc cu disperare să le descâlcesc și câteva suspine răgușite îmi scapă când simt cum trag atât de tare încât câteva fire de păr mi se rup. Continui furioasă să trag de ele până ce o atingere blândă pe încheietura mâinii drepte mă face să încremenesc în loc.