Se uita la tavanul alb. Se afla în spital de două zile şi nimeni nu se deranjase să o viziteze. Mama ei se mulţumi decât să o sune să îi spună că nu poate ajunge la spital. Se pare că era chemată de urgenţă la o conferinţă în Danemarca. Adam şi Mia au încercat să vorbească cu ea, dar nu reuşiseră. Era vina lor că a ajuns în spital. Acum tot ce simţea pentru ei era doar ură şi dispreţ. Îi era scârbă de ei.
Se uita atentă la mâna ei. Rănile i se cicratizaseră. Se pare că era cât pe ce să îşi taie venele şi pierduse mult sânge. Putea să moară, dacă nu era el... Uşa de la salon se deschise încet. Nu se aştepta să vină cineva să o viziteze, însă când îi văzu faţa respiraţia i se tăie. Era el. Se apropia încet de patul ei. Era surpinsă să îl vadă aici.
-Bună, spune el asezăndu-se pe pat.
-Bună, spune Rebekah fără să îşi ridice privirea. Îi era ruşine că cineva o văzuse aşa vulnerabilă. Mereu era puternică, deşi inima ei era mereu frântă. Era cea mai populară şi rebelă fată din liceu. Putea să facă faţă la orice, până acum...
-Cum te simţi?
-Mai bine. Mulţumesc.
-Pentru ce?
-Pentru că m-ai salvat. Nu multă lume ar face asta. Aproape toată lumea mă urăşte sau îi este frică de mine, spune aceasta cu un zâmbet amar pe faţă şi cu ochii înlăcrimaţi. Era mult mai sensibilă şi fragilă decât lăsa să se vadă.
-Nu ai pentru ce.
- A fost o coincidenţă fericită pentru mine.
-Poate a fost mâna destinului.
- Fiecare om are un înger păzitor, nu?
-Da,cred...
-Ei bine, eu cred că tu eşti îngerul meu păzitor.Cuvintele ei o uimiseră până şi pe ea, dar aste simţea. Se simţea protejată în preajma lui, chiar dacă îl ştia doar de puţin timp. Simţea o conexiune, dar nu avea de gând să-i spună. Nu voia să rişte din nou şi să sufere.
-Atunci va trebui să am mereu grijă de tine.
-P-poftim? Vrei să ai grijă de mine? Să fi alături de mine?
-Mi-ar plăcea şi chiar ar fi interesant să am şi o prietenă ca tine. Adevărul era că ea îl fascina. Îl fascina latura ei întunecată, cât şi cea vulnerabilă. Ea era o enigmă, era complicată şi greu puteai să o cunoşti. Însă puteai să te răneşti dacă încercai să o cunoşti. Luke era gata să rişte.
-Promiţi că nu mă vei răni?
-Promit!
-Mulţumesc. Apropo eu sunt Rebekah.
-Ştiu asta. Eu sunt Luke, îngerul tău de acum înainte, spune arătându-şi dantura perfectă.
Următoarele trei ore şi le-au petrecut cunoscându-se mai bine. Se simţeau bine unul în compania altuia, parcă se cunoşteau de o viaţă. Nu erau aşa de diferiţiri precum păreau. Se completau unul pe altul.
-Domnule, orele de vizită s-au terminat.
-Doar cinci minute. Avem o discuţie contradictorie despre care trupă e mai bună dintre Imagine Dragons şi Maroon 5. Eu zic că Maroon 5 e mai bună si ea zice că Imagine Dragons. Trebuie să-i demonstrez că eu am dreptate.
- Domnule trebuie să părăsiţi camera, spune asistenta mai autoritară.
-Nu plec nicăieri până nu recunoaşte că am dreptate, spune acesta bosumflându-se ca un copil mic şi aşezăndu-se pe podea, spre disperarea asistentei. Rebekah râdea din toţi plămâni. Luke se comporta ca un copil mic, dar asta o amuza.
-Ei bine, poţi dormi pe podea. Nu am de gând să recunosc nimic. Imagine Dragons e mai bună.
-Domnule, sun la poliţie.
-Nu plec. Recunoaşte că am dreptate sau nu îţi aduc ciocolată mâine.
-Bine, bine. Ai dreptate, fericit?
-Foarte.
-Ai face bine să îmi aduci mâine ciocolată.
-Promit, strigă Luke în timp ce era împins de asistentă pe uşă. Băiatul ăsta era imposibil, dar reuşise să o facă să zâmbească din toată inima. Nu se simţise demult aşa de bine, singura personă care o făcea să râdă aşa era bărbatul cu inima de gheaţă. Însă bărbatul acela îi distrusese viaţa. Era acea persoană din viaţa ei pe care dorea să o uite, dar prea multe amintiri avea cu el. Lăsase răni prea adânci, care încă nu se închiseseră. O afectase mult, dar el era un monstru. Un monstru cu chipul unui om. Până la urmă toţi monştri sunt oameni.
Timpul petrecut cu Luke o înveselise.O făcuse să uite de toate problemele. Faţă de ea, el vedea mereu partea plină a paharului. Era un fel de tocilar,dar era un tocilar cool, dacă se poate spune aşa.
Şi Luke se simţea bine în compania ei. Adora să o vadă zâmbind, îi adora râsul cristalin. Dorea să mai stea cu ea, dar asistenta îl forţase să o părăsească. Avea de gând să o viziteze şi mâine, dar îi promisese că va fi îngerul ei păzitor şi avea de gând să îşi ţină promisiunea.
- Bună seare. Aş dori cea mai bună ciocolată pe care o aveţi. Intrase în singurul magazin pe care îl găsise deschis.Îi promisese că îi cumpără ciocolată şi chiar dorea să o vadă zâmbind.
Plăti şi ieşi din magazin. Se plimba pe străzile luminate de lună. Era o noapte senină de septembrie. Fusese chiar o zi frumoasă în Anglia. Avea un zâmbet ştrengar pe faţă. Se îndrăgostise de-a binele de fata asta. Dorea să o facă fericită şi avea de gând să-i fie alături la bine şi la greu. Doar era îngerul ei păzitor.
CITEȘTI
My guardian angel
Random''Adevărul era că ea îl fascina. Îl fascina latura ei întunecată, cât şi cea vulnerabilă. Ea era o enigmă, era complicată şi greu puteai să o cunoşti. Însă puteai să te răneşti dacă încercai să o cunoşti. ''
