-Rebekah, lasă cuţitul jos. stiga băiatul cu disperare.
-De ce? Crezi că o să mă rănesc?
Erau pe acoperişul spitaluilui. Lumea se uita la ei. Tot ce vedeau ei era o fată nebună, ce era gata să se sinucidă, şi un băiat ce încerca să o oprească.
-Te rog nu face greşeala asta... Te rog nu pleca.
-De ce să nu fac asta?
-Pentru că te iubesc! striga Luke, ochii lui fiind scufundaţi în lacrimi.
-E amuzant ce joc jucaţi. Vă prefaceţi că mă iubiţi şi apoi mă înjunghiaţi pe la spate. Nici nu mă cunoaşteţi. Vă lăsaţi păcăliţi de un zâmbet fals. Crede-ţi că viaţa mea e perfectă. Dar nu e chiar aşa. Mă foloşiţi că să fiţi voi fericiţi şi populari. Din cauza oamenilior ca tine eu am intrat în depresie. Mă faceţi să sufăr, apoi mai aveţi şi tupeul jegos să-mi spuneţi că mă iubiţi.
Cuvintele ei îl dureau al naibii de tare. Cuvintele ei erau dure, dar totuşi ea era calmă. Ţinea cuţitul pe încheietură, dar totuşi încă nu apăsa.
-Ai promis că o să mă protejezi, dar nici tu nu mă poţi proteja de demoni mei interiori.
-Rebecak, lasă-mă să te ajut. Lasă-mă să te salvez de tine.
-Luke, sunt o cauză pierdută. Renunţă la mine, la fel cum am făcut eu.a spus şi apăsă cu putere pe vene.
Corpul ei căzu pe betonul rece. Vedea totul în ceaţă. Inima ei începea să cedeze.
-Adio. reuşi ea să şoptească, înainte să închidă ochii pentru totdeauna
Luke se năpusti asupra trupului ei. Verifica dacă inimioara ei mai bătea. Murise... O strânse tare la piept şi începu să plângă. Ura faptul că nu a reuşit să o salveze...Se ura pe sine. Îi privea chipul angelic. Acum nu îi mai putea privi ochişori ei căprui plini de speranţe şi totuşi aşa de trişti. Zâmbetul ei dispăruse, acum era palidă şi rece. Acum era într-o lume mai bună. Plecase,iar el nu a putut să o oprească. O pierduse...
Se trezise din somn ţipând. Se pare că avusese un coşmar. Un coşmar groaznic. Se uită la ceas şi văzu că era abia ora cinci dimineaţa. Mai erau trei ore până ce spitalul se deschidea şi putea merge să o viziteze. Era îngrijorat după visul ce-l avuseze.
Puse capul pe pernă şi încercă să adoarmă, dar nu putea. Gândul îi zbura la ea. Voia cu disperare să o vadă, să vadă că e bine.
Timpul trecuse anevoios. Când în sfărşit se făcu ora opt, sări din pat şi se îmbrăcă cu o perechie de blugi negri şi o cămaşă în carouri. Îşi luă teneşi albaştri în picioare şi fugi pe uşă, fără să uite ciocolata acasă. Îi promisese că îi aduce şi îi plăcea să se ţină de promisiuni.
Alerga pe stradă, voia să ajungă cât mai repede. Lovise câţiva oameni, dar se grădea şi nu îi păsa. Intră pe uşa mare a spitalului , iar o asistentă îl conduse în camere ei. Intră cu un zâmbet mare pe faţă în salon, dar imediat îi pieri când nu o văzu pe pat.
- Ştiţi unde se află fata?
- De unde să ştiu eu?
Ar trebui să ai grijă de ea, nenorocito. gândi acesta, fierbând de nervi.
-Mulţumesc oricum. spune, păstrându-şi calmul
Ieşi din salon şi căută scările care duc către acoperiş. Avea un presentiment ciudat. Nu voia să ajungă prea târziu ca în vis.
Deschise uşa care ducea spre acoperişi şi o căuta cu privirea. Respiră uşurat când nu o văzu aici.
-Luke? Ce cauţi aici? auzi şi se întoarese cripsat spre ea.
Se înşelase. Se afla aici. Exact ca în comşmarul lui. Cu un cuţit în mână...
CITEȘTI
My guardian angel
Rastgele''Adevărul era că ea îl fascina. Îl fascina latura ei întunecată, cât şi cea vulnerabilă. Ea era o enigmă, era complicată şi greu puteai să o cunoşti. Însă puteai să te răneşti dacă încercai să o cunoşti. ''
