-Cum ai putut face asta? striga Rebekah
-Nu e cea ce pare, iubito!
-Nu e cea ce pare?! Cât de proastă mă crezi? Adam cum ai putut să faci asta? Şi tu, Mia, nu îţi meriţi rangul de prietenă a mea.
Adam şi Mia stăteau încremeniţi. Rebekah îi prinsese sărutându-se. Azi împlineau un an de când sunt împreună, de când avuseseră parte de primul sărut. Ea şi Mia erau prietene de la grădiniţă, fuseseră mereu aproape una de alta şi împărţiseră totul. Totuşi Rebekah nu dorea să-l împartă pe Adam cu ea. Amândoi o trădaseră. Simţea cum nervi puneau stăpânirea pe ea. Se abţinea cu greu să nu plângă. Nu voia să plângă în faţa lor, să îşi arate slăbiciunea în faţa inamicilor. Pentru ea, acum, ei erau doar nişte nimicuri.
-El m-a sărutat! încerca Mia să se apere, dar în zadar. Îl plăcea de mult pe Adam şi era geloasă pe prietena ei că îl avea, aşa că a decis să o înjunghie pe la spate.
-Ba nu! Ea m-a sărutat!
-Vă potriviţi. Sunteţi doi ticăloşi. Aşa că luaţi-vă de mână şi duceţi-vă dracu'. spune cu un zâmbet amar pe faţă. Se întoarse cu spatele la ei şi o luă la fugă. O durea al naibii de tare că tocmai ei o trădaseră. Îi iubea şi simţea că inima îi era frântă în mii de bucăţi. Singurul gând ce îi bântuia mintea era: de ce? Se întreba de ce au făcut asta? Oare nu era destul de bună pentru Adam? Oare a fost o prietenă groaznică pentru Mia? Ce era greşit la ea? Ei bine, nimic. Era fata perfectă. Toţi băieţi o voiau. Arăta minunat cu parul ei blond şi cu corpul unui fotomodel. Prietena ei fusese mereu geloasă pe ea, iar Adam... Adam o iubea, dar îşi doarea ceva ce nu putea obţine de la Rebekah.
Când în sfârşit se opri din alergat, ochii îi erau inundaţi de lacrimi. Reuşi însă să vadă uşa pe care se intra pentru a ajunge în camera îngrijitorului. Era ironic cum liceul avea o camera pentru îngrijitor şi un îngrijitor nu. Rebekah intră pe uşă, fiind sigură că nimeni nu o s-o găsească.
Se aşeză jos şi scoase din geantă un şerveţel împăturit. În el se afla buna ei prietenă: lama. Cei drept nu o mai folosise de mult timp şi nu se aştepta să o folosească tocmai astăzi. Îşi ridică măneca de la bluza neagră pe care o purta şi începu să treacă lama peste pielea ei fină. Apăsa cu putere, mici şiroaie de sânge ieşind din zgărieturi. Lacrimile i se rostogoleau pe obraji ei. Ochii îi erau roşi, iar mâna îi era plină de zgârieturi. Se simţea mai bine, dar durerea nu dispăruse. Încă se simţea puternic. Când în sfârşit hotărâse să se ridice de jos, uşa se deschise.
-Oo, scuze. Nu am ştiut că se află cineva aici. Nimeni nu intră aici. spuse băiatul cu ochii albaştri care stătea în prag, privind-o pe fată uimit. Nu se aştepta să găsească pe cineva aici. De obicei se retrăgea în camera îngrijitorului pentru a citi. Era un fel de tocilar, dar nu-l deranja asta. Ştia că va avea un viitor strălucit. Tu nu eşti Rebekah Morgan?
-În persoană, spune şi încercă să se ridice în picioare. Mare greşeală căci vederea i se înceţoşă. Îşi simţea picioarele moi, iar capul o durea îngrozitor. Îşi puse mâna pe un raft, pentru a se sprijini. Simţea cum se prăbuşeşte, nu auzea nimic. Pierduse mult sânge. Luke se uita la fată şi înainte de a spune ceva Rebekah îşi pierduse cunoştinţa. Dintr-o mişcare băiatul se afla lângă fată, luând-o pe sus. Ieşi din cameră şi începu să alerge pe hol spre cabinet. Nu era genu acela de tocilar pricăjit, ci era puternic. Mergea de două ori pe săptămână la sală.
Observase zgârieturile de pe mâini. Copii se uitau ciudat la el, dar nu-i păsa. Trebuia să se grăbească să ajungă la cabinet.
O puse pe targa, apoi doctori au împins targa în ambulanţă. Asistenta se panicase când o văzuse şi chemase ambulanţa. Cu ultimele puteri, Rebekah l-a prins pe Luke de mână şi i-a spus:
-Mulţumesc...
-Nu ai pentru ce... spune acesta mângâindu-i obrazul şi privind-o cum e dusă în salvare.
CITEȘTI
My guardian angel
De Todo''Adevărul era că ea îl fascina. Îl fascina latura ei întunecată, cât şi cea vulnerabilă. Ea era o enigmă, era complicată şi greu puteai să o cunoşti. Însă puteai să te răneşti dacă încercai să o cunoşti. ''
