-C-Ce faci aici? spune Luke bâlbâindu-se.
-Mă plictiseam în cameră şi m-am gândit să iau micul dejun aici sus. Răsăritul se vede foarte bine. Vrei să mi te alături?
-Sigur, spune răsuflând uşurat.
Cerul era scufundat în razele soarelui de dimineaţă. Prăvăliile se deschideau una după alta, iar oameni se îndreptau grăbiţi spre serviciu. Rebekah privea fiecare oameni grăbiţi si trişti. Aveau privirea aruncată în pământ, ochii fiind reci, inexpresivi.
-Oamenii lucrează pentru a trăi si uită să trăiască. Sunt ca nişte roboţi. Reci, fără sentimente, fară viaţă... Trist.
-Aşa e. Dar tu? Tu ce ai ales să faci în viată?
-Viaţa e un joc. Tu alegi dacă eşti pion sau jucător. Eu am ales să fiu jucător. Profit de toată lumea, mă joc cu ei. Nu e cel mai moral lucru, dar e singurul lucru care mă face să simt că trăiesc. Ştiu, poate mă crezi nebună, dar nu sunt. Am trecut prin prea multe şi am învăţat că persoanele bune sunt cel mai josnic tratate. Am învăţat că dacă vrei să supravieţuieşti trebuie să laşi moralitatea de-o parte.
-Asta e trist şi adevărat. Însă viaţa are partea ei frumoasă.
-O fi ascunsă de mine.
-N-ai căutat-o tu destul. Lasă-mă să-ţi arăt şi partea plină a paharului, spune Luke ridicându-se şi întinzându-i mâna.
O uimea gândirea şi inocenţa lui. Îi prinse mâna încrezătoare, ridicându-se.
-Mi-ai adus ciocolată?
-Sigur. O vrei?
-Da.
-Atunci prinde-mă.
Începură să se alerge pe acoperişul spitalului. Se distrau de minune, arătau ca doi copii mici.
-Gata, mă dau bătută.
-Aşa de repede? Cum sunt eu drăguţ o să împart ciocolata cu tine.
-Mulţumesc, spune gâfâind.
-Cred că ar fi timpul să te întorci în cameră. Deja e ora prânzului.
-Bine.
Au deschis uşa care ducea spre scări. Cobarau scările încet şi se ţineau de mână. Nici unul nu avea tupeul să îşi întoarcă privirea. Inimile lor se sincronizau perfect, de parcă ar fi unul.
-Stai! strigă dintr-o dată Rebekah.
-Ce s-a întâmplat?
-Am obosit. Cară-mă în braţe.
-Off. Bine.
O ridică cu grijă şi începu să coboare scările. Era foarte atent la scări, dar uneori se pierdea în ochii ei. Rebekah îi analiza fiecare trăsătură a feţei. Era Adonis în persoană, chiar mai perfect ca el sau cel puţin aşa îl considera ea. Avea în ochii o licărire de copil. Aşa de pură. Ea îşi pierdu-se de mult inocenţa aceea de copil...
-Gata am ajuns. Te pot lăsa jos acum? Nu eşti tocmai un fulg.
-Poftim? C-crezi că sunt grasă? spune întristăndu-se. Acesta era unul din motivele depresiei în care intrase. Era complexată de greutatea sa.
-Rebek. Nu, nu eşti grasă. Eşti perfectă aşa cum eşti. Cine nu crede asta ori e prost ori gay, iar fetele sunt doar invidioase pe tine.
-Mulţumesc.
Privirile lor se întâlniră. Se priveau intens. Se apropriu încet unul de altul. Distanţa dintre ei era acum de câţiva cm. Respirau greoi. Luke doare să-i simptă buzele rozali peste ale lui. Buzele lor aproape se uneau într-un sărut, când uşa fu brutal deschisă.
-Ce faci, iubire? Ţi-a fost dor de mine? spune el înaintănd spre Rebekah, cum înaintează vănătorul spre pradă.
-Ce naiba cauţi tu aici?
-Asta. spune el, împingându-l pe Luke. O prinse pe Rebek de şolduri şi o trase spre el, unindu-şi buzele de ale ei într-un sărut agresiv. Era acum ca un animal prins în cuşcă. Cu toată puterea pe care o mai avea îl împinse pe băiat.
-Ieşi în clipa asta din salon! Nu vreau să te mai văd vreodată.
-Dar iubire...
-Nu-mi zi aşa. Ţi-ai pierdut acest drept când ai sărutat-o pe prietena mea.
-Rebekah,eu... eu te iubesc. A fost o greşală şi îmi pare rău. A fost un moment de slăbiciune, în care raţiunea a fost înlocuită de plăcere. Inima mea bate doar pentru tine... Nu pot iubi altă fată.
-Adam... spune Rebekah apropindu-se periculosede mult de el. Se ridică pe vârfuri şi îşi aproprie gura de urechia băiatului. Luke îşi stăpânea cu greu lacrimile. Iubire, greşelili se plătesc. Aşa că ieşi naibii din cameră.
-P-poftim? întrebă uimit Adam. El crede că Rebekah va pune iar botul, dar de data asta nu-i merge. O pierduse pe fată. Pierduse fata pe care o iubea din cauze orgoliului său. Acum regreta, dar regretele nu aveau să schimbe cu nimic decizia fostei sale iubite.
-Ce ai auzit.
-O să regreţi mai tărziu. spune trântind uşa nervos.
-Ei bine, unde rămăsesem? Luke?...
Se pare că băiatul plecase. Se simţea în plus.
-Off, nu. Am dat-o în bară. Ce mă fac acum? spune privind pe fereastră luminile orşului. Se simţea prost. Dorea să-i explice ce s-a întâmplat. Dorea să-l vadă.
Luke colinda străzile fără ca cineva să-l deranjeze. Avea ochii plini de lacrimi. Se gândea întruna la sărutul dintre Adam şi Rebekah. Credea că e diferită, dar se înşelase. Se opri în faţa unui bar şi intră.
-Un pahar de wisky, vă rog.
Aceasta fu prima lui greşeală.
Hey. În sfărşit am postat şi eu. Spre să vă placă. Care cuplu preferaţi mai mult şi cum aţi vrea să se numească?
CITEȘTI
My guardian angel
Random''Adevărul era că ea îl fascina. Îl fascina latura ei întunecată, cât şi cea vulnerabilă. Ea era o enigmă, era complicată şi greu puteai să o cunoşti. Însă puteai să te răneşti dacă încercai să o cunoşti. ''
