My guardian angel

Capitolul 6

O ploaie măruntă începu să cadă peste ținut. Cerul era întunecat și mohorât. Vântul adia ușor.

Luke și Rebekah se aflau afară, îndreptându-se spre o cafenea. Rebekah renunțase din a se mai prezenta la ora de biologie, fapt ce nu era așa de grav pentru ea, însă pentru Luke era o premieră. Mereu fusese elevul model.

Intrară în cafenea, așezându-se lângă fereastră. Rebekah privea absentă pe fereastră. Adora ploaie. O stare de tristețe o cuprinse. Își amintea cum obișnuia să alerge prin ploaie, iar Adam încerca să o prindă. După ce reușea să o prindă, își lipea buzele de ale ei. Era un moment cu adevărat magic, desprins din filme. Acele vremuri au trecut, iar acum nu mai știa ce să creadă. Tot ce reușise să construiască era de fapt o iluzie. Trezirea la realitate a fost bruscă... și dureroasă. Mereu reușise să-și ascundă sentimentele, temerile, trecutul... Se simțea amenințată de propriile gânduri, îi era teamă că toată lumea va afla cea ce încerca ea să ascundă de atâta amar de vreme...

Luke o privea. Pentru el această fată era o enigmă. Părea puternică, dar o văzuse în cea mai vulnerabilă formă. Era fragilă și simțea nevoia să o protejeze, să o protejeze de ea însăși. O voce suavă, liniștitoare îl scoase din transă.

-Luke, ce vrei să comanzi?

-Tu ce vrei?

-Ciocolată caldă, răspunde ea.

-Bine. Am dori două ciocolate calde.

-Imediat, spune fata, fixându-l cu privirea pe Luke preț de câteva secunde.

Rebek observă asta.

-Ce-ar fi să te grăbești? spune pe un ton arogant.

Fata pleacă, probabil înjurând-o pe Rebek.

-Despre ce vrei să vorbim? De ce ai ochiul învinețit?

-M-am bătut cu niște tipi, într-un bar. spune el pe un ton simplu, fără nici un fel de emoție.

-Ce ai făcut?! Când s-a întâmplat?

-După ce am plecat de la spital... Eram nervos, așa că am intra într-un bar. După câteva pahare de whisky am vrut să  plec acasă. Eram amețit și am dat din greșeală peste o femeie. Prietenu ei m-a văzut și a crezut că m-am luat de ea. A venit cu încă vreo doi tipi și au vrut să mă bată. I-am zis că a fost un accident, dar femeia peste care am dat a zis că am vrut să o sărut. De aici a început totul...

Rebek părea uimită. Luke nu părea tipul de băiat care să facă așa ceva.

-De ce ai băut?

-Când te-am văzut cu Adam, am crezut...

-Ce-ai crezut?

-Am crezut că te-ai împăcat cu el. M-am simțit în plus...

-Luke... Trebuia să vorbești cu mine. Adam face parte din trecut, iar eu am nevoie de tine...

-P-poftim?

-Ai uitat. Ești îngerul meu păzitor, spune zâmbind forțat. Își dorea să fie mai mult de atât, dar trebuia mai întâi să-l cunoască.

-Poftim comanda. Iar pentru tine numărul meu de telefon, în caz că vrei să ne mai vedem, spune ospătărița, înmânându-i un bilețel lui Luke.

Rebekah privea nervoasă spre fata blondă din fața ei.

-Oh, mulțumesc...

-Poți pleca acum.

-Desigur, spune fata făcându-i cu ochiul lui Luke.

-Nu, nu am uitat.

-Îți place fata aia? spune Rebekah, luând-o gura pe dinainte.

-Nu, de ce întrebi? Ești cumva geloasă?

-Eu, nu...

Un zâmbet i se așternu pe față lui Luke.

-Nu râde. Nu e amuzant.

-Nu râdeam. Eşti adorabilă când faci faţa asta.

-Nu fac nici o faţă, spune Rebek bosumflându-se mai tare.

-Ba da. Faci un fel de botic. Zici că eşti o răţuscă.

-Mac-mac.

-Adorabil. Pot să te întreb ceva?

-Desigur.

-Ce se întâmplă cu tine? De ce eşti aşa de rece cu cei din jurul tău? De ce nu eşti mereu aşa?

-Eu... De ce crezi asta? Nu sunt rece!

-Chiar şi acum încerci să te ascunzi, să negi cea ce se întâmplă cu tine. Fugi de propriile sentimente!

Rebek se ridică brusc. Era impulsivă, iar furia puse stăpânirea pe ea.

-Tu nu mă cunoști, nu știi cine sunt! Crezi că mă poţi ajuta?! Ei bine, nu poţi! Au încercat renumiți psihologi, dar nu m-au ajutat cu nimic! Nimic nu poate schimba ce s-a întâmplat... spune în timp ce lacrimile i se prelingeau pe obraji îmbujorați. Eu...

În timp ce furia pălea, înțelesese că reacționase greșit. Ieși grăbită din cafenea şi o luă la fuga prin ploaie. Ploaie rece cădea pe pielea ei caldă. Simțea cum rămâne fără respirație, inima o durea, iar amintirile începeau să o bântuie.

Picioarele o trădaseră, căzând în genunchi.

Două brațe puternice o cuprinseră. Acum ea plângea în hohote.

-Shhh... Sunt aici, nu te voi părăsi. şopti Luke

-Te rog, fă-l să înceteze.

-Cine să înceteze?

-Nu-l lăsa să se aproprie de mine.

- Nu o să las pe nimeni să te rănească, promit.

Acolo, în ploaie, simțeau cum sunt una şi aceiași persoană. Deşi erau diferiţi, se completau reciproc.

Adam îi privea pe fereastră. Se afla la ora de biologie, unde spera că va putea să stea lângă Rebek, dar acesta lipsise de la oră. Se simţea trădat şi furios. Îşi dorea ca ea să fie a lui, dar o pierduse. Acum se afla blocat într-o relaţie pe care nu şi-o dorea. Lucrurile însă aveau să se schimbe. Avea să facă orice să o recupereze pe Rebek şi nu îi păsă pe cine va trebui să rănească pentru a-şi îndeplini ţelul.