Mai mult decat prieteni

Capitolul 35

Ochii mi s-au deschis facand contactul cu lumina alba dintr-o incapere necunoscuta mie. Niste sunete se auzeau langa mine alaturi de vocea unei femei.

-S-a trezit! a spus ea tipand si iesind pe usa incaperii

O durere de cap a inceput sa-mi apara alaturi de un sentiment ce ma face confuza. Pe usa intra un barbat si o femeie.

-In sfarsit. spuse femeia cu lacrimi in ochi.

Ma uit la ea si incerc sa-mi dau seama cine e.

- Cine sunteti? intreb eu cu o voce mai mult soptita.

Femeia se uita la mine uimita si se apropie de prima persoana ce vazusem cand deschisesem ochii.

-Ce i se intampla?
-Din cauza accidentului si-a pierdut memoria, stand in coma o luna.
-Ce? Ce s-a intamplat? Unde sunt? Cine sunteti?! spun eu intrand intr-e conversatia celor doua femei.
- Iris, sunt mama ta iar el e tatal eu. In urma cu o luna dupa ce am avut o cearta ai plecat cu motoreta si ai avut un accident intrand intr-o coma. Acum esti la spital din ce iti poti da seama.
-Ce?! Asta nu e adevarat. Eu nu ma numesc Iris. Nu am condus niciodata o motoreta iar parinti mei sunt morti. Eu normal trebuia sa fiu in camera mea.
-Cred ca cel mai probabil cat timp a stat in coma a avut un fel de vis avand alta viata, spuse asistenta, eu propun sa o lasam putin timp singura si dupa o sa vina doctorul sa ii faca cateva analize.
-Bine. spuse femeia ce se presupune ca e mama mea.

Ma uit la barbat si observ ca e exact la fel de confuz ca mine fara sa stie ce sa raspunda sau cum sa reactioneze. Dupa ce au plecat m-am pus in sezut pe pat urmand sa incerc sa ma dau jos. O durere de cap ma lovise de parca ar fi fost o sageata. Observ ca langa usa era o oglinda asa ca incerc sa merg langa ea. Ajunsa in fata ei observ ca aveam parul castaniu prins intr-o coada desordonata lasand la iveala cateva cicatrici pe gat si o parte a maini. Privirea imi este atrasa de picioarele ce imi provocau o durere insuportabila, observ ca si acolo aveam cicatrici . Presupun ca sunt de la accidentul de care imi spunea femeia. Decid sa ma duc inapoi in pat pentru ca durerile nu intarziasera mult sa apara. Pe obrajii mei a inceput sa se simta un lichid fierbinte dandu-mi seama ca erau cateva lacrimi. Le sterg rapid nedorind sa plang. Poate era mai bine ca tot ce mi s-a intamplat a fost un vis. Asa pot sa iau totul de la alt inceput. Pe usa intra un barbat imbracat in alb si-mi dau imediat seama ca era doctorul.

-Buna domnisoara Iris.

Eu tac si il las sa se apropie urmand sa-mi scoata sange pentru analize.

-Presupun ca nu-ti aduci nimic din viata ta si ca cel mai probabil inca traiesti in mica ta lume.

Aprob cu un "da" in soapta.

-Stiu ca e ciudat. Am avut multe cazuri in care persoanele se trezeau si nu stiuau nici macar cine sunt. Cred ca ar trebui sa stii cateva despre tine asa ca o sa vina tatal tau sa-ti povesteasca pentru ca mama ta a refuzat sa te vada asa.

Sincer, nu vreau sa aud nimic din ce am facut si ce trebuie sa fac dar nu puteam sa refuz avand in vedere ca daca voiam sa-mi revin trebuie sa accept fiecare lucru.

-Acum eu ma duc sa-ti fac cateva analize si dupa fisa de externare. Ai grija.

Cu ce sa am grija daca sunt doar intr-o camera de spital? Imi spun eu in gand. Pe usa intra asa zisul meu tata iar doctorul pleaca. Isi ia un scaun si se aseaza langa patul meu. Isi drege vocea si incearca sa spuna ceva dar parca cuvintele nu-i ieseau. Tace pentru cateva minute si dupa isi prinde curaj.

-Bun. Deci..

Acum cred ca urma sa ascult viata mea pentru a incerca sa-mi aduc aminte. Sau cum vine asta?

-Bine.. Te numesti Iris Baker.

Macar numele de familie e acelasi. Imi spun iar in gand.

- Ai 19 ani, locuiesti singura din cauza ca te certai super mult cu mama ta, fostul loc unde munceai inainte de accident era un magazin. Ai fost data afara pentru ca nimeni nu voia sa te astepte sa te trezesti. Ok, acum cred ca ar trebui sa-ti spun de accident.
-Daca vrei poti sa nu-mi spui acum, sincer nici eu nu vreau sa aud.
-Iris, nu e dupa cum vreau eu sau tu. E dupa cum zice doctorul.

Dau ochii peste cap si-l las sa continue.

-Ok, cred ca deja stii cum ai facut accidentul dar cred ca ar trebui sa stii si motivul. Stii.. in seara aceea tu cu mama ta v-ati certat super mult incat ea ti-as zis ca nu vrea sa te mai vada niciodata si ca esti o greseala. Ceea ce eu nu cred asta. Tu te-ai enervat si ai zis ca o sa-i indeplinesti dorinta. Eu am venit dupa tine dar era prea tarziu. Cand am ajuns te-am gasit sub motoreta ta, cu kilometrajul blocat la 200km/h. Nu stiu nimic despre ce ai facut de s-a intamplat.

Ramasesem fara cuvinte. Nu credeam nimic din ce imi spune persoana din fata.

-Asta e o gluma, nu? Sunt cumva filmata?
-Iris, e cat se poate de real.
-Nu, nu poate fi real. Tu nu stii nimic despre mine.
- Tu nu stii nimic despre tine.
-Ba nu, eu stiu ca ma cheama Ana si am 18 sau 19 ani si ultima data inainte sa ma trezesc aici eram la mine in camera,intinsa pe jos dupa ce am spart oglinda de la baie.
-Iris, tot ce ai trait in toata aceasta perioada a fost doar o lume imaginara. Nimic din ce ai trait sau vazut nu a fost real. Trebuie sa intelegi asta.
-Ba nu, tu trebuie sa intelegi ca tot ce spui acum e o minciuna si ca tot ce se intampla sigur e o farsa facuta de un prieten sau chiar de el. De Selly.
-Cine e Selly?
-FOSTUL MEU IUBIT.
-Pe care l-ai avut in vis?
- Nu stiu.. defapt... nimic nu mai conteaza. Poate chiar ai dreptate.
-Faza e ca chiar am dreptate. 

Mi-am dat ochii peste cap si am oftat. Pe usa intra iar femeia ce era mama. Ma uit la ea si observ ca avea o casca de motoreta langa mana.

-Am venit sa-ti dau cheile de la noua ta motoreta. Doctorul a spus ca o sa-ti prinda bine sa-ti aduci aminte daca ai chestiile pe care le aveai inainte.

Si imi intinde cheile si casca. Le iau si le las pe pat, langa mine. "Tata" se ridica de pe scaun si iese afara din salon insotit apoi de "mama". Dupa ce ei pleaca examinez camera si vad ca langa pat avea un fotoliu gri cu niste haine puse. Ma dau jos din pat si ma apropii de acel scaun. Iau hainele si imi dau seama ca sunt ale mele. Pareau ok asa ca decid sa-mi scot perfuzia din mana urmand sa presionez pentru a oprii mica hemoragie pe care o causasem. Dupa ma imbrac repede si iau cheile si casca. Am sa plec din locul asta. Imi spun in minte. Deschid usa de la camera uitandu-ma sa vad daca e vreo cineva. Drumul e liber. Cu toata forta mea incep sa fug spre iesirea din spital insa spre ghinion urma sa trebuiasca sa caut motoreta. Inchid pentru un moment ochii in incercarea de a-mi imagina cum ar arata o motoreta pentru mine. Alba, yamaha, de 125km. Imi inchipui ca asa ar trebui sa fie. Fug prin parcare si unica motoreta gasita fiind una neagra dar yamaha. Incerc cheia si functiona. Ma urc,  imi pun casca si incerc sa ies din parcare. De ce e asa de greu sa faci asta? In filme era mai usor. Si de ce fix o motoreta? Nu putea fi o masina?  Incerc sa-mi mentin echilibrul si observ ca e chiar mai usor decat credeam prima data. Ies din parcarea spitalului si-mi dau seama ca nu eram in Craiova. Cred ca eram in alt oras. Chiar daca nu stiu unde sunt trebuie sa scap de aici si sa ma intorc unde am fost prima data. Accelerez ajungand imediat la 100 de kilometri. Trec peste semafurul ce indica culoarea rosie accelerand si mai mult. Echilibrul era mai greu de controlat dar inca il aveam. Ajung in fata unui bar asa ca opresc pentru a intreba unde ma aflu. Cobor de pe motoreta si intru. Ma apropii de barman cu pasi rapizi.

-Buna, scuze pentru deranj dar ai putea sa-mi spui in ce oras suntem?
-Cum? Nu stii in ce oras te aflii? De unde vii?
-Nu conteaza, pur si simplu vreau sa stiu orasul.
-Suntem in Madrid, Spania.
-Ce?! am spus eu cu un glas mai mult tipand.
-Sunteti bine?
- In ce limba vorbim?
-Spaniola, vorbim in spaniola.

Pe fata mea se putea citi sentimentul de teama si de nervi. Vreau sa dau cu pumnul in masa dar parca ceva in mine ma opreste.

-Nu, nu e posibil. Cum dracu pot sa ma trezesc in alta tara, vorbim alta limba si intelegand-o perfect ca si cum as vorbi limba mea natala?
-Sigur va simtiti bine?

Ma intorc cu spatele la el fara sa ii mai raspund si ma caut in buzunare.