Mai mult decat prieteni

Capitolul 37

Din buzunare scot un telefon ce cel mai probabil era al meu. Wow, acum hai sa gasim parola sau poate are amprenta. Incerc prima data o parola iar dupa amprenta reusind sa-l deschid. Vad prima data ca am un mesaj de la "mama".

"Intoarce-te chiar acum la spital sau o sa ai probleme."

Dupa observ unul de la "tata".

"Iris, te rugam, intoarce-te la spital. E pentru binele tau."

Imi dau ochii peste cap si decid sa ma intorc. Oricum nu puteam face nimic altceva. Ies din bar si-mi pun casca, ma uit in jur pentru ca aveam sensatia ca cineva se uita la mine si ma urc pe motoreta urmand sa accelerez. Unde era spitalul?  Decid sa-l caut si imediat cum il gasesc incerc sa parchez. Intru si ii caut pe "parintii" mei cu privirea. Dupa ce ii gasesc ma apropii de ei. "Mama" ma observa si se apropie de mine amenintator.

-Tu! Domnisoara! Unde dracu crezi ca mergi? Nici nu stii cate griji ne-am facut pentru tine. Nici bine nu te-ai trezit si deja decizi sa-ti faci de cap. De acum nici sa nu mai ai tupeul sa vii la noi daca ceva o sa ti se intample. O sa-ti trimitem adresa de la casa ta prin mesaj si sa nu mai ceri nimic de la noi. si se uita la "tata"

Aprob urmand sa duc privirea in pamant.

-Ah, aici erai, isi face simtita presenta doctorul, nici  nu stiu cum ai iesit fara asta.

Si-mi intinde foia pentru a ma externa. O iau si o examinez. Parea super real. Imi punea numele, orasul unde m-am nascut, orasul in care suntem,unde locuiesc, ziua mea si numele parintilor mei.

-Cred ca o sa vrei sa o pastrezi asa ca nu-ti face griji. Dupa ce i-o arati la asistenta de guardia o sa poti sa faci ce vrei cu ea.
-Ok.

Dupa aceea telefonul meu vibreaza urmand sa-l iau in mana si sa vad ca mama chiar imi trimisese locatia unde locuiam. Pana si numarul apartamentului si etajul. Ma uit in jur si observ ca parintii mei nu mai erau, ramanand doar eu cu doctorul.

-Cred ca ar trebui sa plec. spun eu cu o voce soptita
-Atunci ne mai vedem, cand o sa fie gata analizele o sa te sunam.
-Ok.

Ma indrept spre iesire, arat fisa iar dupa ies urmand sa ma uit dupa motoreta. Intr-e timp primesc alt mesaj.

"Cheile de la apartament le gasesti inauntru in motoreta."

Dupa ce gasesc motoreta ma uit unde zisese mesajul si chiar erau acolo. Scorpia asta s-a gandit la tot. Imi spun in minte urmand sa imi asez mai bine casca. Urc si acceleres spre directia casei mele avand telefonul in mana stanga. Si uitandu-ma spre el la fiecare semafor rosu ce prindeam. Ajunsa in fata unui bloc caut un loc de parcare si parchez. Avantajul sa am o motoreta e ca gasesc repede parcare. Urc in bloc si ma duc spre lift. Apas pe butonul cu numarul "5" urmand sa astept. Ajunsa la etajul meu caut usa apartamentului si intru. Nu era chiar asa urat ca cel pe care mi-l imaginam.  In casa privirea imi fuge pe masa de cafea din sufragerie si vad un pachet de tigari. Scot o tigara si o aprind. Ma asez pe canapea urmand sa ma gandesc putin la ziua asta. Deschid televizorul si dau pe un canal aleatoriu de stiri. Exact ca inainte, mereu se vorbeste despre crime, hoti si persoane corupte. Ma duc spre bucatarie si vad pe frigider mai multe poze lipite. Le iau si le analizez. Cred ca ei ar trebui sa fie prieteni mei. Schitez un zambet si ma gandesc sa ma duc in camera sa vad daca ceva de aici imi poate aduce aminte de viata mea de dinainte. Intrand in camera observ mult mai multe poze. Cateva casti de motoreta si patul desordonat. Deschid geamul si trag un ultim fum din tigara aprinsa in sufragerie. Telefonul meu iar vibreaza atragandu-mi atentia.

"Hei, am auzit ca ai iesit din spital. Vrei sa ne vedem?"

Era un mesaj de la o fata "Miriam" ce parca o vasuzem intr-o poza.

"Desigur. Vin-o la mine cand vrei."

In secunda urmatoare imi raspunde ca acum se pregateste. Arunc o privire spre ceas si observ ca deja este 16:50. Ma duc inapoi in sufragerie observand ca e singurul loc unde pozele cu prietenii mei nu ajunsesera. Imi aprind alta tigara urmand sa pun putina muzica. Soneria apartamentului se aude dandu-mi seama ca deja asunsesera Miriam. Ii fac semn sa intre si ea ma ia in brate. Ochii ei albastrii se umplusera de lacrimi.

-Esti bine?
-Da, doar ca sunt fericita ca in sfarsit te-ai trezit.

Ii arunc un zambet fals iar ea ma ia iar in brate. Dupa ce rup imbratisarea inchid usa si intram amandoua in casa.

-Vrei ceva de mancare?
-Nu,mersi.

Imi raspunde ea stergndu-si lacrimile si incepand sa se joace cu parul ei roscat.

-Miriam, stii unde sunt chipsurile?

Ea vine langa mine si mi le intinde.

-Esti bine, Iris?

La auzul numelui meu tresar fiind inca neobisnuita cu aceasta versiune a mea. Imi frec fruntea si decid sa-i raspund.

-Nu stii ce mi s-a intamplat?
-Tot ce stiu e ca de abia te-ai trezit si ca ai vrut sa fugi de la spital dar a trebuit sa te intorci.
-Cred ca prima data ar trebui sa te intreb de unde stii dar sigur ti-a spus mama.
-Aici ai dreptate. Iar eu acum ar trebui sa te intreb de ce te uraste asa de mult dar prima data vreau sa stiu ce ti s-a intamplat.
- Mi-am pierdut memoria.. nu stiu nimic de nimeni. Nici macar care e numele meu adevarat. Nici de tine nu stiu nimic. Stiu doar ca te numesti Miriam.

Ea inghite in sec precesand cel mai probabil situatia.

-Esti bine? ma intreaba
-Sunt confuza si speriata iar acum tot ce vreau e sa stiu cate ceva despre mine. Si nu ce mi-a spus tata, vreau ceva ce sa fie important.
-Daca vrei mergem sa bem ceva si asa iti povestesc.

Aprob usor din cap si ma duc sa-mi iau o casca. Ii fac semn sa-si ia si ea una. Inchid tot in urma mea si ajungem la motoreta. Urcam, ne punem castile si pun motorul in functiune urmand sa ies din parcare.

-Tu mergi iar eu iti spun pe unde sa o iei.
-Ok. aprob cu o voce incat sa se auda.

Dupa cateva minute bune de condus oprim in fata unui bar ce-mi parea cunoscut. Nu, nu era cel de azi dimineata. Examinez zona ce parea putin ciudata pentru ora la care ne aflam.

-Intram?
-Intram. raspund putin nesigura

Dupa ce ne facem simtita prezenta mergem spre bara pentru a cere ceva.

-Ce a-ti vrea sa beti?
-Surprindene.raspunde Miriam pentru amandoua

Ii arunc o privire urmand sa-mi dreg vocea.

-De cat timp ne cunoastem?
-De la scoala.
-Acum avem...?
-Avem 19 ani tu 20 ani eu.
-Atunci ne cunoastem de vreo 10 ani?
-Asa ceva chiar daca am inceput sa vorbim prin liceu. Adica de vreo 5 ani.
-Si suntem prietene?
-Cele mai bune. Ne spuneam aproape tot inainte sa ai accidentul.
-Stii vreo ceva despre el?
-Stiu doar ca te-ai certat super mult cu mama ta, m-ai sunat plangand si ziceai ca vrei sa te sinucizi dupa mi-ai spus sa am grija... inainte sa se inchida apelul s-a auzit o cazatura iar dupa liniste suprema ce era rupta doar de strigatele mele...apoi urmatoarea zi l-am sunat pe tatal tau si mi-a spus sa vin la spital.. acolo te-am vazut intinsa pe un pat , cu ochii inchisi, fara speranta la viata..

Oftez fiind si mai curioasa de motivul pentru care ma uraste mama.

-De ce ma uraste?
-Inainte te iubea, isi dadea si viata pentru tine si cred ca inca o mai face doar ca nu o arata.. doar ca mereu tu ai fost diferita, te bateai mereu, aveai prieteni care te bagau in probleme si mama ta s-a saturat si cand ai implinit 17 ani ti-a zis sa-ti cauti cat mai repede unde sa locuiesti. La 18 ani deja te mutasei la mine doar ca aveai nevoie de mai mult loc pentru ca eu inca locuiam cu ai mei avand acum doar cateva luni de cand locuiesc singura. Asa ca acum locuiesti singura, fara loc de munca, fara memorie si doar cu toti prietenii asteptand sa-i suni.
-Cei din pozele din casa mea sunt prietenii mei?
-Da si isi fac griji pentru tine.
-Macar ei..

Spun asta si dau ochii peste cap aruncand o privire prin jurul barului si observand ca avea o zona foarte ciudata plina cu femei si doar trei barbati.