Coregrafa Diavolilor

2 - Idiotul de Styles și șansa vieții

În acel moment, evident toată sala s-a întors spre el...inclusiv camerele.

Când au văzut cine e...diferite "tonalităţi", care mai de care mai ascuţite şi mai puternice, au început să se audă de jur-împrejur.
Unele disperate chiar urcând la el.

-Dumnezeule e Harry Styles! strigă la fel de şocată o reporteriţă de la MTV. Nu îmi vine să cred! Dragi telespectatori, Harry Styles este la concursul Battle of The Year susţinând-o pe Hayley Dawn! Hayley, care este relaţia ta cu Harry? mă întrebă ea rapid, punându-mi microfonul la gură.

-E-eu...ce, niciuna!
-Sunteţi împreună sau doar prieteni?
-NU! Nu am nimic de-a face cu el! Nici măcar nu știam cine e până să-l văd la concertul de ieri! mă apăr eu.

-Atunci de ce a venit special să te susţină?
-Special!? Special pe naiba! Întrebaţi-l pe el ce caută aici!

-Îi dau legătura colegului meu, James, care este lângă Harry.
-Harry, care-i relaţia ta cu Hayley Dawn? îl întrebă acel James.

Din nou, Styles mi-a aruncat acelaşi zâmbet şiret.
Te rog, nu spune vreo prostie! îl imploram în gând, sperând cumva ca telepatia de care știam că duceam lipsă de fapt funcţiona.

-Oh, ăăă...suntem...foarte buni prieteni. Toată trupa o iubeşte.

-NU-I ADEVĂRAT! am strigat eu luându-i microfonul reporteriţei din faţa mea. Nu suntem deloc prieteni, mi-ai distrus şansa vieţii, Styles!

-E doar furioasă pentru că nu au venit toţi s-o susţină, îi explică lui James strâmbând din nas.

-Nu! Sunt furioasă pentru că...pentru că...ăăh, las-o baltă. Oricum nu mă crede nimeni, am spus aruncând microfonul pe jos.

Am alergat spre prima bancă pe care am văzut-o şi m-am aşezat pe ea, începând să plâng involuntar.

La scurt timp, câţiva ziarişti au venit la mine şi au început să-mi facă poze, aşa că am plecat de-acolo, dar l-am auzit pe idiot strigându-mă.

Totuşi...nu m-am oprit, deşi altele ar fi fost în culmea extazului ştiind că marele Styles le ştie măcar numele şi mai şi "aleargă" după ele.

Toată chestia asta...ziarişti, interviuri, poze...toate trebuiau să aibă loc doar când luam trofeul Battle of The Year.
Trebuia să fie faima mea pe care am câştigat-o datorită muncii mele şi pasiunii mele şi străduinţei cu care am abordat concursul. Nu din cauza unuia din cea mai populară trupă de băieţi care s-a gândit el să "se facă văzut" doar din ambiţie, ca să-i accept o propunere stupidă.

De parcă aş vrea să fiu coregrafa diavolilor ca ei!

Mi-ar fi imposibil, pentru că habar nu au să danseze! Pe scenă, ieri la concert...doar țopăiau ca niște iepurași dintr-un loc în altul.

Şi nici nu-i suport, mai nou.
Idiotul ăsta de Styles...!

Am alergat aşa până acasă...unde m-am ciocnit de sora mea mai mică, Beatrix.
-Hayley, te-am văzut la televizor! Eeeh? De ce plângi, Hay?
-Unde e mama?
-La supermarketul de la colţ, iar tata lucrează până târziu.
-Ai grijă pe-aici, bine? i-am spus urcând în cameră, unde m-am baricadat la foc automat.

Nu-mi vine să cred cât de departe a putut ajunge. Mi-a distrus şansa...şansa pe care o aşteptam de ani! Iar acum? Nu i-a luat nici cinci secunde să distrugă totul. Să nu mai zic că nici măcar nu s-a gândit de două ori...