Fantoma care iubea oamenii

Promisiunea

       Amelia era doar o umbră. O umbră pe care îmi propusesem să o aduc la viață. Am căutat prin cărți vechi și ponosite, site-uri și chiar am interogat o vecină care afirma că vede fantome. Dar ea nu o vedea pe Amelia și mi-am dat seama că mințea. Familia acesteia mi-a explicat că are o boală psihică gravă care-i provoacă halucinații. Dar eu nu aveam halucinații. Amelia chiar exista și mă urmărea la fiecare pas, punându-mi întrebări despre tehnologia modernă. Iar eu  nu știam adesea cum să-i răspund. Eram ignorantă nu doar față de trecut, ci și față de prezentul în care mă aflam. Dar Amelia era un izvor nesecat de informație și dorea să afle cât mai multe. Mă gândeam cu ce scop, din moment ce nu trebuia să producă bani și să se întrețină. Mai târziu am înțeles, că nu trupul are nevoie de cunoaștere, ci spiritul. I se părea fascinant felul în care lumea se schimbase și își dorea să se fi născut în același secol cu mine. I-am promis că voi face tot ce pot pentru a-i îndeplini dorința. Doar că ea voia să trăiască cu mine, nu prin mine, de aceea nu mă puteam sacrifica, ci trebuia să găsesc pe altcineva.