Fantoma care iubea oamenii

Ritualul

          Ne-am strecurat în pivnița casei mele în miezul nopții. Am aprins lumânările și le-am așezat în cerc. Un monstru îmi rodea stomacul, făcându-mă să vărs. Roger m-a bătut înduioșat pe umăr, deși ar fi trebuit să fie invers.
         - Eu nu mai știu ce să fac cu viața mea. Crede-mă că am tot încercat! Iar dacă această Amelia are nevoie de ea, mă simt încântat să fiu de folos.
         Sunt sigură că și Amelia avea o lacrimă pe obrazul străveziu, dar nu spunea nimic. Nu știam că și fantomele plâng.
         M-am gândit că îi fac un bine. În mod cert, nu era fericit cu viața lui. Am început ritualul. Prin fereastră, luna plină ne urmărea tăcută. Amelia era ghidată de o forță nevăzută, cel puțin, pentru Roger. Dar eu o vedeam. Era o masă gelatinoasă de un albastru deschis, cu formă nedefinită. Mai aveam un singur cuvânt de rostit. După aceea, totul s-ar fi terminat. Și l-am spus fără să ezit, sperând că fac ceea ce trebuie:
         - Schimb!
         Amelia era la câțiva centimetri de Roger al cărui spirit se desprindea din trup. Mi-am ferit privirea, era grotesc.
        Și apoi, nimic... Am stat câteva minute, privind în gol. Până când s-au stins lumânările. Și un surâs melancolic a răzbit tăcerea.