Este prima noastră viață

Capitolul XIII

Dimineata m-am trezit din cauza alermei de care nu imi era dor. Nu am mai visat nimic toata sera, asta facandu-ma sa zambesc, chiar daca muream de somn. Voiam sa ma culc. Voiam sa mai stau putin in pat, dar stiam ca daca adorm din nou, nu o sa ma mai trezesc la timp. Am hotarat cu tragere de inima sa ma dau jos din pat. Corpul meu parca plangand dupa asternuturile mei, de care m-am despartit cu atata brutalitate.

M-am dus la baie sa imi fac rutina de dimineata. Nu voia sa merg azi la scoala, dar stiam ca tu o sa fii acolo, asta bucurandu-ma. Ma bucuram ca puteam sa te vad, asa ca am indurate oboseala. Am hotarat sa ma imbrac azi cu un tricou negru, cu truma mea preferata, BTS. In partea de jos, mi-am luat obisnuitii mei blugi negrii, cei cu gauri in genunchi. Cand am aratat acceptabil pentru a merge la scoala, mi-am facut si geanta. Am coborat la bucatarie pentru a-mi face cafeaua, fara de care nu as putea sa supravietuiesc zilei de astazi.

Cand imi puneam cafea in cana mea cu pisicute, mi-am auzit telefonul care primise un mesaj. Am hotarat sa ma pun la masa sa vad cine si-a amintit de mine. Am zambit cand am vazut ca Luca este cel care mi-a trimis mesaj.

" Neata puiule! Cum a dormit printesa mea?"

" Neata ursulet! Ea a dormit bine, tu?"

Nu am putut sa imi suprim un chicot de bucurie. Eram asa de fericit. El era al meu. Cand m-am trezit azi, am crezut ca tot ce s-a intamplat a fost doar in capul meu. Am crezut ca mi-am facut singur povesti si scenarii bolnave pentru creerul meu, dar nu este asa. Luca chiar este iubitul meu. Fericirea era prea mare. Uitasem de oboseala de acum cateva minute. Acuma eram concentrate numai pe Luca si faptul ca o sa il vad azi. Voiam sa ne vedem in autobus si dupa aceea sa mergem impreuna spre liceu. Acuma liceul nu mai parea asa de urat. Era asa de bine ca exista, ca sa il pot vedea pe Luca. Era o binecuvantare.

Cand am realizat ca am stat prea mult timp scufundat in gandurile mele, am decis ca este momentul sa plec de acasa. Eram la inceput si acum vreau sa il vad cel mai mult. Stiam ca asta nu era bine, nu vreau sa se sature de mine si de prezenta mea, dar nu ma puteam abtine. Voiam sa stau cat mai mult cu el. Voiam sa fim numai noi doi. Stiam ca la scoala nu o sa putem sa ne aratam afectiunea, iar asta mi se parea mai mult o tortura. Voiam sa ma laud ca el este al meu. Voiam sa arat tuturor ca el este al meu si sa nu se apropie de el. Stiam ca este abordat de fiecare data de fete. Stiam ca sunt multe care se dau la el si asta imi displacea. Nu voiam sa vad pe nimeni agresand la ceea ce este al meu.

Nu stiu ce este cu mine. Eu nu sunt asa de posesiv. Eu niciodata nu m-am comportat asa. Nu am simtit niciodata ca vreau sa fie ceva numai al meu, dar Luca era al meu si numai al meu. Corpul meu voia sa fie sigur ca toti inteleg asta. Tot sufletul meu voia asta. Dar nu puteam sa actionez din impuls. Nu voiam sa il faca sa se simta rau din cauza mea asa ca o sa imi suprim dorinta de al avea numai pentru mine. Stiam ca trebuie sa interactioneze si cu alte persoane, nu numai cu mine. Trebuia sa faca asta.

Fara sa imi dau seama am ajuns in statie. Nu stiu cum am ajuns. Picioarele mele se miscau dar creerul meu era numai la baiatul ca parul roscat. Mintea mea era plina de el. Eu eram plin de dragostea pe care o emit pentru el.

Nu am asteptat chiar asa de mult dupa autobuz, acuma realizand ca eu inca nu am fumat. Nu am simtit nevoia de a o face. Eu acuma fumam ceva mult mai toxic decat tigarile. Eu acuma il fumam pe Luca. El este singurul remediu pentru mine. Sub surprinderea mea, autobuzul nu era asa de plin. Ba chiar era gol. M-am asigurat ca nu am gresit ora, dar nu o gresisem. Ce se intampla aici? Cat de norocos sa fiu ca toti oamenii insuportabili care sunt de obicei in autobuz, s-au hotarat sa merga cu alt ceva? Nu mi-a pasat prea mult si nu am dat importanta acestui fapt, pentru ca mai aveam doar 2 statii pana il puteam vedea pe Luca.

Imi era dor de el, chiar daca ne-am vazut ieri dimineata, chiar daca am fost asa de apropiati ieri. Il voiam din nou langa mine. Senzatia de a fii aproape de el ma facea sa zambesc. Zambeam asa de fericit. Asta era zambetul meu adevarat. A mai ramas o staie intre mine si Luca. Voiam sa ii spun soferului sa mearga mai repede pentru ca mi se parea ca autobuzul nu s-a miscat niciodata asa de greu. Si uitene in statia lui. In statia in care el trebuie sa fie. Pot sa jur ca el o sa urce. Simt ca este acolo fara sa imi dau seama. Nu stiam de ce simt asta. Nu stiam cum de sunt in stare sa fac asta dar simteam.