Leon Santana și Sofia Rossi sunt două suflete chinuite, care, încă de la prima privire, făuresc un legământ profund între inimile lor.
Pentru fiecare dintre ei nu este ușor să externeze cu cuvinte ceea ce inima strigă, dar privirile lor pove...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
,,Din cele mai vechi timpuri, se știe că războiul atrage război."
Era aproape miezul zilei și Leon îl aștepta în locul indicat pe Isidro. Pumnii deveniseră albi de încordare și tot corpul îl durea, de parcă ar fi fost biciuit.
O undă de furie îl cuprinse, conștientizând că scopul vieții sale acum era acela de a-și duce la capăt jurământul, indiferent la ce modalități ar fi fost obligat să recurgă. Nu mai avea răbdare. Simțea cum sângele îi clocotea prin vene și cum îl apuca înăbușeala.
Se spunea că ,,răzbunarea era o mâncare servită rece", însă Leon acționa impulsiv, iar asta nu îi va aduce nimic bun. Nu dăduse răgaz rănilor să se cicatrizeze, nici durerii să se usuce, ci pornise la atac când era încă înfierbântat de furie, riscând în acest mod, să se lase impulsionat de ură, iar asta îl va costa scump.
Ridicase privirea și îl zărise pe Isidro în depărtare. O stare de agitație îl învăluise instant și înghițise în sec, în timp ce își ferea câteva șuvițe negre-albăstrui de pe fruntea netedă.
Nu îl mai văzuse de aproximativ trei ani, iar acum era nevoit să apeleze la ajutorul lui. Pufnise nervos pe nas și își îndreptase omoplații.
Privea atent spre cel care odinioară fusese prietenul său cel mai bun și constatase schimbarea suferită în ceea ce privea aspectul fizic.
Trupul nu mai arăta plin de vigoare cum fusese odinioară, chiar dacă părea încă destul de puternic. Slăbise câteva kilograme, asta cu siguranță din pricina drogurilor consumate de-a lungul timpului, iar tatuajele nu mai stăteau atât de întinse pe mușchii ușor lăsați.
Părul șaten strălucea la fel de tare în bătaia soarelui, cu câteva reflexe galbene, iar apropiindu-se, observase cum irisurile căprui își pierduseră din licărirea intensă avută în tinerețe.
Ochii erau ușor adânciți în orbite și stinși, iar tenul albicios își pierduse din strălucirea de altădată. Nu îmbătrânise foarte mult, dar schimbarea drastică fusese pricinuită din vina cărării urâte pe care o întreprinse cu ani în urmă.
Murmurând o înjurătură printre dinții încleștați, Leon își îndepărtase un onduleu rebel care-i căzuse între ochii negrii și își drese glasul.
— Salutare! exclamase și își întinse brațul puternic înaintea lui Isidro.
— Sper că ți-am lipsit, prietene! îi șoptise acesta amuzat imediat după ce dăduse mâna cu el și își purtase o mână la gură pentru a-și înăbuși râsul tâmp.
— Am continuat să trăiesc și fără tine în preajma mea, îi plasase o palmă amicală peste spală și surâse slab, făcând un tentativ de a se relaxa. Ai rămas același caraghios, murmurase brunetul și scuturase pasiv o mână prin aer. Sunt oricum bucuros să te revăd după atâta amar de vreme, mințise el.
