The Storm

Capitolul 9

        Inima incepu sa-mi bata din ce in ce mai tare si ma uitam la telefon cu speranta de a aparea un portal sau orice altceva ce m-ar putea duce la ea. 

        Sora mea avea nevoie de ajutor iar eu nici macar nu stiam unde se afla. Nici macar ea nu stia. "Dar cine... Cine ar putea sa faca rau unor copii nevinovati pentru niste afaceri? Oare aveau legatura cu tatal lui Valentin? Sau cu tatal nostru?"  Intrebari fara raspuns si mii de sentimente: teama, iubire, dorinta de a o ajuta... 

        Fara sa ma gandesc prea mult mi-am luat un tricou verde inchis si o pereche de blugi negri si am plecat in cautarea Soniei. Eram curajoasa pe atunci si preferam sa ma descurc singura, insa de aceasta data n-a fost o idee prea inspirata. M-am gandit la padurea cea mai apropiata de oras si l-am rugat pe Silviu sa ma duca. I-am lasat un mesaj mamei lui Kevin ca plec pentru cateva ore. Insa mamei nu i-am spus nimic. Andreea nu s-a putut abtine si a venit si ea.

        "Esti sigura ca vrei sa mergi singura acolo?"

        "Nu vreau sa va bag si pe voi in asta. Si mai ales: fara politie. O vor omori."

        "Ce vom putea face noi sa o salvam? Imi poti spune?"

        "Nu o voi lasa singura acolo!"

        Am oprit la intrarea in padure si eu am luat-o inainte, iar cei doi ma urmau nesiguri din spate. Era un peisaj straniu. Nuante de maro si verde imi umpleau orizontul insa nici urma de Sonia. As fi vrut sa-l sun pe tata sa-l intreb ce era mai bine sa fac. M-am uitat la telefon insa nu mai aveam bateria necesara pentru un apel. Era prea tarziu sa ma mai intorc. Eram hotarata sa-mi gasesc sora si sa o salvez cu orice pret. Fosnetul copacilor, sunetele padurii, frica de a nu reusi... Toate acestea ma faceau sa simt fiori reci pe spate in ciuda celor 30 de grade de afara.

        La un moment dat m-am oprit, auzind un tipat. M-am uitat in spate - nici urma de Andreea sau de Silviu. Imi ingheta tot corpul si o liniste deplina se lasa peste imprejurimi. Nu stiam ce reactie sa am... Sa fug inapoi spre masina abandonand unele dintre cele mai dragi persoane? Sau sa ii strig cu riscul de a ma arunca in mainile rapitorilor si de a fi impuscata pe loc? M-am uitat inca o data in jur si mi se parea ca toti copacii pareau tot mai inalti, ca ma afund in inima padurii singura, nereusind sa-i salvez nici macar pe ei.

        M-am asezat jos, iar lacrimile mele i-au dezvaluit padurii toata teama ce-mi cuprinse sufletul. "Oare ei ma cauta? Oare au gasit-o pe Sonia? Oare s-au intors la masina si au plecat, lasandu-ma singura aici?"  Nu a durat mult timp pana sa imi dau seama ca plangandu-mi de mila nu aveam sa ii aduc inapoi. Mi-am adunat fortele iar toata motivatia mea era sa ii stiu bine. Pentru o clipa imi zbura gandul la Kevin, dar el era bine acum. Aveam incredere ca mama lui nu-l va lasa singur daca mi se va intampla ceva.

        Am luat-o inainte si am mers vreo 5 minute pana cand printre copaci se zari o cabana micuta, cu paie pe post de acoperis, pazita de  doi barbati inalti, imbracati in negru ce nu pareau ca puteau fi doborati de o pustoaica de 16 ani. Am ocolit o arie destul de mare pentru a putea ajunge neobservata in spatele cabanei, insa iarba ce-mi fosnea sub talpi nu ma prea ajuta. Speram inca la o salvare miraculoasa si spectaculoasa a Soniei, inspirata bineinteles din zecile de filme de actiune vizionate in weekenduri, Aveam o imaginatie bogata dar nu imi era de folos in momentele alea. Totusi, imi pastra speranta, curajul, ambitia.

        Cand am ajuns in spatele cabanei, am zarit o mica fereastra, insa mi-era frica sa ma uit. "Daca m-au vazut venind?"  M-am intrebat. Aveam sa aflu in scurt timp. M-am apropiat cu grija de fereastra. Inauntru era un batran in costum ce fuma un trabuc si erau si cei doi, Valentin asezat pe un scaun, avand buza sparta si o vanataie ce-i evidentia albastrul ochilor si Sonia in celalalt colt de langa usa, speriata, cu mana dreapta infasurata intr-un bandaj plin de sange. N-au trecut mai mult de 2 secunde si ea si-a indreptat privirea spre mine. Dintr-o data i se lumina chipul, insa doar pentru o clipa. I-am facut semn sa taca si am luat-o pe laterala dreapta, gandindu-ma la o diversiune sa pot intra in cabana. "Trebuie sa ajung acolo neaparat."  M-am gandit.

        Am privit inainte cautand parca solutia in natura si acest lucru fusese ca o intuitie de moment, caci printre copaci am putut vedea doua siluete cunoscute. Erau Andreea si Silviu. Aproape ca-mi venea sa tip de fericire, insa cu siguranta as fi spulberat astfel orice sansa de supravietuire. Din fericire, am reusit sa le atrag atentia si le-am trasat un drum imaginar, acelasi pe care l-am urmat eu. Inainte mi-am folosit si acel 5% de baterie ramasa pentru a le trimite un mesaj: "Aruncati cu niste pietre in partea opusa sa le distraga atentia."  Zis si facut. Dupa ce le-au captat atentia indivizilor, au inceput sa fuga pe traseul indicat, iar cei doi barbati s-au indreptat imediat, dupa cum banuiam, in partea opusa. Din fericire, si batranul a parasit cabana, luand-o insa pe laterala stanga, spre spatele casei. Ii auzeam pasii, iar Andreea si Silviu erau aproape si aveau sa fie vazuti. Am luat-o pe cealalta parte spre intrarea in cabana. 

        Am intrat cuprinsa de teama, cu inima batandu-mi atat de tare incat o puteam auzi. Sonia mi-a sarit in brate si a inceput sa planga. Am tinut-o strans la piept pentru cateva secunde, netinand cont de faptul ca fiecare clipa trebuia valorificata pentru salvarea lor.

        "Ce ai patit la mana?"

        "A vrut sa ma impuste cand te-am sunat. Insa nu e scopul lui sa ma omoare, ci sa-si primeasca banii. Trebuie sa plecam acum caci..."

       Nu isi terminase insa fraza, ci se indeparta cu doi pasi in spate si se uita speriata in directia mea, dar privirea ei trecea dincolo de mine.

        Dintr-o data am simtit un brat puternic ce imi cuprinse gatul si un altul ce imi atinse pielea cu un cutit.