The Storm

Capitolul 6

        Tirul ne lovise frontal, facandu-ne sa ne rostogolim de mai multe ori. Asta e tot ce-mi amintesc pe langa o durere de nedescris la mana dreapta si la cap.

        "Ema... Te simti mai bine?" ma trezi Andreea.

        Dar nu puteam sa-i raspund. Ma uitam speriata in jur. Pe patul din stanga era Irina. Parea bine. Era treaza. Pe patul din dreapta, Claudiu.
        "Unde e Kevin? Vreau sa-l vad!"

        "Trebuie sa-ti revi mai intai. Ai o luxatie la mana. Si respiri cam greu."

        "Nu-mi pasa. Unde e el?"

        Nu mi-a raspuns. Am inchis ochii pentru cateva secunde. Ma durea capul ingrozitor.

        "Ceilalti sunt bine?" am intrebat-o.

        "Da... Voi ati avut accident pe la jumatatea drumului si Claudiu s-a mobilizat si a sunat la salvarea, apoi ne-a sunat pe noi. "

        " Imi aduc aminte ca am adormit... Apoi m-a trezit un sunet puternic si ne-a lovit un tir. Ne-am rostogolit cu masina de cateva ori dar de atunci nu-mi amintesc. "

        Se uita la mine printre lacrimi.

        "Ce s-a intamplat? Kevin a patit ceva?!"

        "E in coma de 5 ore..."

        Am simtit informatia ca o lovitura de cutit in inima. Eram in stare de soc. Ma uitam la ea, dar vedeam dincolo de ochii ei caprui. Vedeam ca incearca sa ascunda gravitatea situatiei, sa ma protejeze. Dar nu aveam nevoie de mila. Aveam nevoie de el. M-am ridicat din pat si, desi eram foarte ametita, am iesit pe hol in cautarea lui Kevin. Doua asistente incercau sa-mi explice ca trebuie sa ma odihnesc, insa tot ce-mi doream era sa-l vad. M-am zbatut si l-am strigat. Ma comportam ca o nebuna. Imi amintesc ca mi-au injectat un calmant. Apoi totul e in ceata.

        Urmatoarea zi am reusit sa vorbesc cu medicul.

        "Accidentul i-a afectat cutia craniana si implicit creierul. In plus, inima lui pulseaza foarte greu, e ajutata de un aparat."

        "Mai e in coma?"

        "Da. Nu stim cand se va trezi."

        M-au dus in salonul lui. Parea ca doarme. L-am sarutat. Imi era atat de greu sa-l vad asa. Insa trebuia sa fiu tare. Trebuia sa-i transmit o stare optimista. Plangeam insa... Imi descarcam sufletul mult prea ingrijorat. Mi-a sunat telefonul.

        "Mi-a spus Silviu de accident. Imi pare foarte rau. Esti bine?" era mama.

        "Eu, da.Insa Kevin..." si mi se oprise vocea, inecata in lacrimi.

        "Doamne...ce s-a intamplat?"

        "E in coma."

        I-am explicat in mare ce s-a intamplat. Nu eram in stare sa ofer detalii. Am vorbit si cu Sonia. Ma iertase. Ma facuse sa ma simt putin mai bine.

        Eram la un spital din Cluj. Am apreciat ca nimeni din gasca nu a plecat acasa. S-au cazat la un hotel din apropiere si veneau pe rand sa-mi fie alaturi. Ma ajutau mult prin simpla lor prezenta.

*

        Trecuse o saptamana. Kevin inca nu se trezise. Le-am spus celorlalti sa plece. Deja cheltuisera multi bani pentru a ramane langa mine. Asa ca am ramas in Cluj doar cu Andreea pe care nu am reusit s-o conving sa plece acasa. A fost langa mine mereu. Nu cred ca o voi putea rasplati vreodata. Venise si mama lui Kevin. Il iubea foarte mult, era distrusa.

        Au urmat zile de cosmar in care am implorat doctorii sa aibe rabdare. Am batut la usi ce mi s-au inchis inainte sa asculte ce aveam de zis si am dat telefoane, incercand sa cer sfaturi de la cei mai buni medici. Cautam speranta si sprijin.

        Medicii din acel spital incepeau sa creada ca nu are nicio sansa si vroiau sa-l deconecteze de la aparat. Un copil ce fusese lovit de masina avea nevoie de acela, fiind printre singurele din acel spital. Trebuia sa aleg dintre un copil nevinovat si iubitul meu.