The Storm

Capitol 10

        Am simtit cum mi se cutremura tot corpul, iar inima intentiona sa-mi sara din piept fiindca nu rezista presiunii. Toate sperantele mele se dusera naibii odata cu venirea persoanei din spatele meu ce urma probabil sa ma omoare si pe mine si pe Sonia, Andreea si Silviu. Pornisem de acasa cu gandul ca o voi salva pe sora mea, ca o voi aduce acasa teafara, nicidecum ca vom sfarsi intr-o padure alaturi de alti doi prieteni. Eram dezamagita de mine. Eram dezamagita ca am avut incredere oarba in fortele mele. Imi dadusem seama in sfarsit ca sunt doar o pustoaica de 16 ani, nu o Superwoman.

        Barbatul ce imi cuprinse gatul cu unul din bratele sale paroase dar puternice renuntase in a ma ameninta cu cutitul probabil fiindca imi simtise indiferenta cu care tratam situatia. Desi inima imi batea puternic si era printre singurele momente in care chiar imi era teama pentru viata mea, se pare ca reusisem totusi sa exprim calm si fermitate. Acesta era unul dintre principalele mele atuuri. Insa acest lucru nu m-a salvat de palma dureroasa ce o primisem in urmatorul moment. Am cazut pe podeaua veche si mirositoare, langa Sonia. M-am ridicat peste cateva secunde (cred) si am cautat cu privirea inamicul. Dar eram in incapere doar noi doua si Valentin, care ma privea speriat si lipsit de orice speranta. Se parea ca ceva i-a distras afara. Am luat-o pe Sonia de mana si am iesit din cabana, inca tremurand. Nu era nimeni, insa se auzeau voci. O voce mai exact. Una cunoscuta. M-am uitat pe furis in laterala casei de unde se auzea vocea. Pentru o clipa am ramas incremenita, iar in urmatorul moment imi venea sa tip, sa urlu... De fericire sau de tristete.. Nu stiu.
        Era tata. Cum ajunsese acolo? Nu am nicio idee. Cert este ca venise sa ne salveze. Am incercat sa ascult ce vorbeau.
"Nu se poate. Ori ne dai acum toti banii, ori fetele si baiatul mor."
"Nu ii am acum, nu intelegeti? Va rog, lasati-i sa plece."
"Ai 24 de ore sa faci rost de bani. Pana atunci, ei raman aici."
"In niciun caz."
        Sonia tresari. Recunoscuse vocea tatei. I-am facut semn sa taca.
         Intreabarea mea era totusi unde erau Silviu si Andreea? Oare i-au prins si i-au omorat? Ori s-au intors la masina si au plecat dupa ajutoare? Preferam, clar, a doua varianta.
         Dintr-o data mi-am amintit din nou de Kevin. Daca aveam sa stau inca o zi acolo, va intreba de mine... Ce ii va raspunde mama lui? Sau ce va crede el? Ca l-am lasat balta, ca am plecat fara nicio explicatie, ca m-am bagat intr-o situatie fara iesire, desi i-am promis ca voi avea grija de mine. Dar oare el era bine?
         Se auzi un foc de arma. Sonia a inceput sa tipe. Imi era frica sa ma uit sa vad ce se intamplase. Urmara cateva momente de liniste. Apoi o voce de barbat: "Asa se intampla daca nu cooperezi, partenere." Dupa se auzira pasi ai mai multor persoane. Inca un foc de arma. Incepusem sa plang. Oare ce se intampla acolo? Valentin a iesit afara si a mers in laterala cabanei si l-am auzit strigandu-l pe tatal sau. L-am urmat, am facut cativa pasi si am ramas intepenita. Intinsi pe sol, erau tatal meu si batranul ce ne rapise. Amandoi impuscati in piept. Am urlat. M-am asezat langa ei si plangeam.. Langa un copac era tatal lui Valentin care era inconjurat de peste 10 barbati imbracati in negru, cu masti si pistoale atintite spre ceilalti doi ce urmau sa moara. La fel cum a murit si tatal meu.
        Fara sa imi dau seama, langa mine aparu si Sonia si m-a imbratisat, plangand. Pierdusem intr-o fractiune de secunda una dintre cele mai dragi persoane din viata mea.
         Totusi... Cu noi ce avea sa se intample? Oare acei oameni l-au omorat si pe tatal meu? Dar de ce?

        Durere, confuzie... si mai multa durere. Ura... Astea erau senimentele ce-mi inundau sufletul. Imi doream sa urlu la toti acei indivizi, dar ne riscam astfel viata. Si totusi, o viata.. viata tatalui meu.. era deja luata. Nimeni nu mi-o mai putea da inapoi. 

        In cateva clipe m-am trezit luata pe sus de acei oameni si dusa apoi intr-o masina spatioasa, neprimitoare insa, cu geamuri mult prea fumurii si un miros puternic de sange inauntu. Cred ca am lesinat mai apoi din cauza asta sau a durerii ...caci m-am trezit apoi la spital.

        Am deschis ochii incet din cauza luminii puternice si am inceput s-o caut cu privirea pe Sonia. Ea nu era  prin preajma, in schimb,  doi ochi verzi pe care imi doream sa-i revad la fel de mult, erau prezenti la un metru de mine, privindu-ma intrebatori. Erau ai tatei.