Amintiri Din Interbelic

11-11-1920

Un firicel de lumină trece prin ochii întredeschiși ai Ioanei. Încă nu s-a trezit, așteaptă primul impuls in care sa i se trezească primele reflexe, iar conștiința sa isi reia cursul.

Simțindu-se în afara timpului si spațiului parcă vede un abur cald ieșind din trupul ei.
Sta câteva secunde,încet încet simtind cum se leagă de realitate.
Timpul si spatiul curg pe nesimtite încercând să fure tot prezentul,transformandu-l in trecut. Își întinde usor mâinile transpirate atingând  bucata de cârpă pe care îi este întins trupul,simțind materialul aspru. *Cat de reală poate fi lumea in care trăim*

Un fior rece trece deasupra, facandu-i pielea de găină. Ușor ușor, mintea care era odată goală începe să se umple de gânduri. Cu un căscat leneș, își freacă ochii care acum sunt ațintiți asupra lui David.

După o perdea subtire niste găini suspină somnoroase.  Dincolo de fereasta de la capătul patului domnea gerul. În lumina zgârcită a amurgului doar câteva felinare mai luminează cărarea.  Doua păsări de ridică către înaltul cerului, ninsoarea s-a oprit.

-David, dragule! Trezeste-te. Ridica-te si aprinde focul, s-a lăsat rece, nu vreau sa răcească copilul. Spune punându-si copilașul in poală cu mâinile tremurânde.

-Ce ne vom face? Abia avem mâncare sa hrănim două guri, ce ne vom face cu a treia? Cum vom putea sa o creștem? Spune-mi tu, te rog! curgându-i șiroaie de lacrimi pe fața obosită.

David, ridicandu-se în capul oaselor, o amețeală ii străpunge capul. Poartă un pulover gros de lână peticit si pantaloni de raiați. O pereche de șosete, din care printr-o gaură ii ieșea degetul mare. Erau săraci, dar macar se aveau unul pe altul.

- Nu stiu ce-o sa facem, de-acuma! Se vaită David. Nu am nicio speranță, totul zace într-un întuneric deplin . Nu vad cum as putea sa imi mai recapăt vechea slujbă.

Îndurerat,David s-a lăsat cu coatele pe masă.

-Căile ferate nu-mi pot da nimic in schimb. Totul e pierdut.

Ioana isi mușca buzele de supărare și abia se abținea sa nu izbucnească în plâns, aruncând o privire tristă asupra copilului.

- Oare ar fi bine sa o lăsăm acolo unde am gasit-o? Dar va muri din cauza frigului, nu o putem abandona asa. Sau poate am putea sa o lăsăm la o casă de copii, acolo se va îndura cineva de ea. Zise David ridicandu-se si punând câteva surcele peste jarul rămas.

- O,David! Dar cum putem sa abandonăm un înger? Nu a mai mâncat de aseară, cu siguranță e înfometată. Si se vede, mai mult de două zile nu are de când s-a născut.

Avea dreptate Ioana, fetița era de o frumusețe impecabilă. Născută de câteva zile, obrajorii ca para focului, părul blond ca spicele grâului, genele lungi ca penele unei vrabiuțe,degetelele dolofane. Cand priveai la ea, vedeai un înger coborât din ceruri sub forma omenească.

- Am sa merg prin vecini sa intreb daca au lapte, uită-te la ochișorii ei albaștrii.  Parcă te-ai cufunda în ei. Uite, ține-o.Am sa ma întorc imediat.

David lua fetița si se așează lângă foc, la căldura.

Un cotcodăcit se aude de dupa perdea.

După ceva timp, Ioana se întoarce cu un ulcior plin cu lapte de vaca. Plină de zăpadă până la brâu se repezeste lângă foc, încercând să se încălzească.

David încălzește laptele, iar mai apoi o hrănește pe fetița.

-Ioana, fetița asta nu a scos niciun sunet de când este la noi. Cum de nu plânge? Spune David nedumerit.

-Dragul meu, crezi ca o vom putea tine? *scoate din cojoc 10 lei.*
Aceștia sunt ultimii bani pe care îi mai avem. Astăzi am vorbit cu vecina,  Vasilica care, mi-a spus că, dacă vreau un loc de munca, pot merge cu ea sa facem curat in casele celor din oraș.
Au spus că ne plătesc cu 3 lei pe ora. Ce spui? Zice cu un zâmbet larg pe față ca si cum ar fi găsit răspunsul la orice intrebare.

Încercând să își stăpânească lacrimile se gândea *sunt un nimic,Doar o umbră care se târăște sub soare*

-Iar in timpul asta eu voi sta acasă și voi avea grija de ea? Te rog, Ioana! Nu pot face asta. Poate ca ar fi bine sa o lăsăm la o casă de copii.

Privind către copil, zărește in fașă ceva lucios. Frecandu-se la ochi, se gândea că nu vede bine.
Vede a doua oară, *asa este, e aur! * Si cand trage, un lanț lung cu medalion ies cu  totul. 

Fetița se înroșește toata la față si incepe sa plângă pentru prima oară.