𝐷𝑒𝑠𝑐𝑒𝑛𝑑𝑒𝑛𝑡𝑢𝑙 𝑐𝑟𝑖𝑚𝑖𝑛𝑎𝑙𝑢𝑙𝑢𝑖 𝐼 (boyxboy)

XI.

Ora 21:00

Robert abia a părăsit restaurantul. A vrut doar să ii dea lui Thomas ceva timp singur. Și-a petrecut mare parte din timp vorbind cu Missa sau privind ecranului TV-ului. Se oprise la marginea trotuarului si isi aprinse o țigară din pachetul abia început. Se ferea ca de moarte de drama prin care trecea puștiul.

-Robert!

Voia să facă un pas în față, dar cineva il strigă si se oprește.

-Nu am știut că Bella era cu cineva.zice Lance vinovat. Și încă de 6 ani.

-De ce îmi spui mie asta?

-Pentru ca tipul ăla nu vrea să asculte, poate pe tine te va asculta...

-Crezi ca mai contează acum, Lance?râse Robert apoi își continuă drumul liniștit

Nimic nu mai conta. Iar când avea să ajungă în cameră avea să se înfrunte cu furia puștiului de parcă il înșelase cu el. Oricât de mult și-ar fi încetinit pasul tot acolo ar fi ajuns. Intra pe poartă apoi o aude încuiată în urma lui. O singură persoană stie cine e acest Robert Barrow, adică din ce fel de familie provine. Însă o mână de oameni stiu ce a făcut și pentru asta i s-au oferit câteva "usi deschise". Asta pentru ca acesti oameni nu stiu din ce se trage sângele lui. Odată și odată tot avea să calce strâmb și să ajungă pe urmele familiei sale. Aruncă țigara înaintea lui pe trotuar apoi o calcă și suflă tot fumul. Intră în clădire apoi urcă la etajul lui. Nu îi păsa ca e nervos sau ceva, dar dacă i-a atins lucrurile e capabil să o ia razna mai rău ca el. Intră în hol apoi se descalță și își dă geaca jos. Becul e stins și e liniște deplină. Îl aprinde lovind butonul cu degetul arătător apoi privește. Spre surprinderea lui nu era un dezastru complet, cel putin nu partea lui de cameră. Thomas stătea ghemuit pe mijlocul patului, cu spatele sprijinit de perete si privind în gol. În jurul lui toate tablourile cu Bella sunt sparte și rupte, iar noua lui clientă avea acum jumătate de față de culoare neagră. Picăturile de culoare s-au scurs de pe tablou până pe podeaua acoperită cu hârtii. Nu voia să știe ce e acum în mintea pustiului. El nu putea să îl ajute, își repeta asta mereu. Considera că incapacitatea lui de a comunica nu il va ajuta pe Thomas cu nimic, indiferent de starea pe care o avea. Își schimbă hainele apoi închide lumina și se așează pe patul lui cu fața în sus. Nu părea că a plâns, probabil se abtine din greu sau nu e atat de slab pe cât îl consideră Robert. Liniștea asta parca nu era totuși ce trebuie. Robert se ridică si se sprijină în mâna stângă uitându-se spre el prin întunericul beznă. Nu avea nimic sa îi spună, cu siguranță să îl întrebe daca e okey nu era cazul.

Minutele treceau si amândoi erau treji preocupați cu propriile gânduri și regretând sau nu unele lucruri pe care le-au facut... sau nu. Robert se tranteste inapoi cu capul pe pernă și oftează adânc. Nu îl putea ajuta mai mult pe puști. Poate ii era mai bine singur.

-Îmi pare rău pentru ce am spus.cedează în final Thomas

Și chiar îi părea rău, Robert nu era vinovat pentru prostia lui. Avuse dreptate, nu era treaba lui. Acum tot ce gândea era ca iubirea e cel mai stupid lucru din lume, i-a mâncat 6 ani din viață. Din cauza ei a avut certuri cu familia lui și tocmai pentru ea a venit la Binghamton. Acum ce putea face? Nu voia să se întoarcă la mama lui cu coada intre picioare. Însă voia atat de mult să renunțe la visul asta prostesc al lui. La facultatea de economie probabil avea mai multe sanse sa isi câștige un venit, însă că artist? Ce ar fi putut face? Bella i-a băgat în minte că e prea talentat, ca viitorul lui trebuie sa il surprindă pe el ca un artist. Acum artistul a distrus tot. Si a rămas cu 870 de dolari în buzunar. Nu îi păsa de bani, nu îi mai păsa de nimic. Anii pe care i-a pierdut nu pot fi recuperați. Își rezervase toată noaptea pentru a se gândi la ce putea face mai departe. Să stea în această facultate aleasă de cea care i-a provocat atâta durere sau să fugă naibii în lume? În niciun caz nu se va întoarce acasă. Nu și atunci cand putea privi peste gard si isi va aminti că acolo locuiește ea, si cel mai probabil avea sa o vadă cu tot felul de indivizi plini de bani. Iar părinții ei s-ar fi uitat la ea mândri si i-ar fi râs în fața lui Thomas pentru că el nu a fost niciodată destul de bun pentru prințesa lor. "Era doar un sărăntoc orfan". Își sprijină fruntea de genunchi apoi își trage nasul simtind câteva lacrimi cum îi curg pe obraji. Se abținea cu greu să nu plângă, așa cum s-a abținut să nu îl pocnească pe individ în mijlocul străzii. Nu știa cat timp poate ține în el ura pe care o simțea. Însă nu voia ca Robert să îl vadă plângând. Acum i se părea că ar fi fost mai bine să fie ca el, un tip singuratic căruia chiar nu îi păsa de nimic. Rece ca un iceberg. Pentru ca pentru prima oară în atatia ani și-a simțit inima ruptă si călcată în picioare de cea pentru care ar fi facut orice, fără să conteze pretul.