Who's The Vampire? ~ The Empire ~

It's just my mind

                Lumina soarelui strabatea cu greu draperiile groase de un rosu inchis ale incaperii, fapt ce imi semnala ca e dimineata, o noua zi. Ce sa fac cu ea? Cum sa o fac sa nu treaca fara sens? Mai pot face asta? O pot face sa conteze? Nu ma simt in apele mele de cand am aflat atatea, e prea mult, mii de intrebari imi survoleaza prin minte facand din ce in ce mai mult zgomot. Imi aud gandurile, imi simt emotiile prea puternice, as vrea sa se opreasca, dar cat de slaba as parea atunci?

              Ii aud pasii, iar cand intra pe usa tresar. Starneste atatea emotii in mine si daca nu ar fi venit inca as fi tanjit sa stiu ce mai face. El nu stie asta, poate e mai bine. Poate e prea tarziu oricum pentru o astfel de interactiune. Sta in fata mea privindu-ma pentru o clipa, dar isi reveni rapid.

- Am vrut sa vad ce faci. N-ai mai iesit de aici si din cate am aflat nu iti sa in fire.

- Aiurea. Doar tu ma cunosti si spui ca nu imi sta in fire?

- Poate te-ai schimbat, noii tai prieteni par sa te cunoasca mai bine.

- Nu imi sunt prieteni - spun rece - sunt niste vampiri pierduti care ma venereaza si de care m-am gandit ca o sa am nevoie. Acum nu mai stiu, sa las totul...

- Cred ca se descurca, daca nu, putem ucide cativa. - am ras, amintindu-mi cat de egoist poate fi cateodata -

- Damian, chiar nu stiu... nu ar parea un gest de tradare?

- De ce ti-ar pasa? Ti-a fost "casa" doar pentru ca nu aveai unde sa te duci.

- Si acum am?

- Si acum vrei stabilitate? - ma cunostea prea bine, nu voiam. As fi ramas prinsa pentru eternitate intr-un loc, dar imi e prea teama de ce simt acum, chiar si pentru el, ca sa fac un pas inainte. - Ce te opreste? Eloise?

     N-am apucat sa raspund ca aud un ciocanit in usa, era Silvester care se pare ca vrea sa vorbeasca doar cu mine. Damian iese, fara alte comentarii, iar eu ma gandesc la ce e mai rau. Silvester nu vine la mine fara motiv asa ca incerc sa par ferma si increzatoare, macar pe cat imi este posibil.

- Spune ce ai de spus, te ascult.

- O sa fiu direct, odata cu venirea lui Damian aici, tot castelul se teme pentru deciziile pe care le puteti lua fiind influntata de el.

- Si care ar fi aceste decizii, Silvester? - il intreb cu suspiciune in glas -

- Momentan nu avem de ce sa ne facem griji, doar ca nu il vedem ca pe o influenta buna aspra dumneavoastra.

- Am inteles, tu in special? Cand ai venit, nu uita ca mi-ai jurat loialitate, sper sa nu fie nevoie sa iti reamintesc.

- Da, doamna, desigur - spuse cu privirea in pamant, parand agitat ca as banui ce pune la cale-

- Poti sa pleci - iesi fara a mai spune vreun cuvant, stiam ce a fost asta, stiam ca se poate afla din ce in ce mai repede daca am vreun plan, pana la urma e castelul meu, iar daca vreau sa plec asta o sa fac.

       Stau cu ochii in tavan gandindu-ma ce s-ar întâmpla daca i-as trada, daca as pleca pur și simplu. Dupa reacția de mai devreme a lui Silvester as zice ca ar afla ce se întâmplă înainte să pot eu sa scot o vorbă. Mă simt închisă, de mult îmi doream sa călătoresc, să vad lumea, iar acum am posibilități nemărginite dar sunt prinsă în propria mea capcană. Mă macină gândul că ar trebui să îi ucid pe toți dacă va fi nevoie. Ce vină au ei? Sunt doar niște bieți vampiri rătăciți care abia dacă știu cine și cum i-a transformat. Doar pentru ca gândesc așa mă consider trădătoare...

        Trec ceasuri după ceasuri și se lasă întunericul. În zare, în sat, luminile se sting pe rând, iar pentru noi asta e o noua invitație la vânătoare. Nu o să mă duc de data asta, nu mă simt în apele mele, iar emotivitatea de care dau dovadă doar m-ar încurca. Mai am câteva rezerve de sânge care îmi ajung un timp.
       Mă apropii de fereastră și îi văd alergând spre sat, mă tem că sunt prea egoiști și la un moment dat nu o sa mai rămână nimic nici din satul acela. Îmi torn o cană cu sânge și încep să-mi savurez masa. La scurt timp aud pași pe scări, ceea ce mă neliniștește. Am crezut ca au plecat toți. Îmi las cana pe masuta de langa pat și decid să cobor să văd cine e. Deschid ușa cu grijă, uitând parcă de super auzul unui vampir, mă indrept spre scari si cobor treapta cu treaptă scara mare și spiralata. Cobor și ultima treaptă și nu văd pe nimeni. Știam că e cineva în castel, toate simțurile mele erau ascuțite la maxim. Mă întorc în camera mea și decid să aștept în liniște, dacă e cineva sigur va cauta peste tot.

         Seara a trecut, s-a făcut dimineață, eu am adormit și nimeni nu a sesizat nimic ciudat în castel. Poate sunt nebună, poate mi-am imaginat, dar tot imi vine greu de crezut. Decid să mă îndrept spre camera lui Damian, poate știe el ceva, totuși nu vreau sa alarmez pe nimeni.

- Intra - se auzi vocea groasa a lui Damian când am batut în ușă, n-am ezitat

- Bună! - spun timid și o mie de fiori îmi străbat șira spinării.

- Nu mă așteptam să te văd. N-ai fost nici la vânătoare, ești ok?

- Daa... doar că am avut nevoie de puțin timp de gândire - mint eu - ți s-a părut ceva ciudat când v-ați intors? Ceva, eu stiu... ne la locul lui?

- Nu, același castel plictisitor, de ce s-a intamplat ceva?

- Nu, uită! Totul e ok.

- Știi că mie poți să-mi spui

- Știu - îi spun și decid sa părăsesc încăperea-