Who's The Vampire? ~ The Empire ~

The date

     Am părăsit încăperea, dar decid să mă întorc, în minte îmi strălucește o idee pe care vreau să o realizez. Mă gândesc să ies un pic din normalitatea asta absurdă, plictiseala ce a pus stăpânire pe mine, nu mai sunt eu... o să stabilesc o întâlnire cu Damian, poate chiar mai are sentimente pentru mine, iar dacă nu, măcar voi afla de ce s-a intors.

- S-a întâmplat ceva? - spuse Damian trezindu-mă la realitate, dandu-mi seama că stau in pragul ușii camerei lui.

- Da! Nu! Da, adică... mă gândeam că am putea face ceva ieșit din comun, ieșit din... castel... ămm...

- Doar noi doi? Sau trebuie să vină și sclavii tăi?

- Ce? Poftim? Nu sunt... - îl văd cum zâmbește la faptul că m-a enervat și decid să termin fraza asta inutilă - Doar noi doi, dacă ești de acord.

Vine spre mine, eu încercănd să-mi controlez respirația și să-mi mențin privirea cât de cât ridicată. Îmi aranjează o suviță rebelă de păr - Oricând aș accepta o astfel de invitație - șopti el, eu simtindu-mă buimacă neînțelegînd ce se petrece, parcă timpul s-a oprit, iar spațiul a dispărut, iar noi ne apropiem, eu... îl doresc.

- Întrerup ceva? - se aude vocea enervantă a lui Silvester, iar eu mă panichez instant. Mă uit confuză și îmi caut cuvintele dar reușesc doar să mă bâlbăi, spre amuzamentul lui Damian si frustrarea lui Silvester.

- Nu ai auzit de ușa? Se bate la ea înainte să intri - spuse Damian, încă având acel rânjet victorios pe față.

- Ba da, ingenioasă invenție, le lasă persoanelor intimitate - rosti Silvester cuvintele uitandu-se spre mine.

- Iar tu nu ai fost invitat - spun eu plină de furie acum. Nu îi luă mult și se năpusti asupra mea pe neașteptate, lovindu-mă de perete. În secunda următoare Damian se pregatea să îl spintece ținându-l de gât.

- Vezi dacă nu îi dresezi cum trebuie? Deci? I-a venit sfârșitul? Doar spune-mi și...

- Nu, nu încă. Avem pedepse pentru cei ca el. - Damian nu înțelegea cum de îi cruț viața după ceea ce s-a întâmplat. Am chemat doi vampiri care l-au dus într-o celulă special construită de la subsolul castelului, unde va fi torturat și privat de hrană până cand decid eu.

- Deci doar atat primește? O altă cameră în care să stea?

- Nu e doar atat, va fi torturat si lipsit de hrană pentru mult timp.

- Aha

- Deci... mai devreme

- Mai devreme? - și vine luandu-ma de gât și uitandu-se în ochii mei, eu încercănd să mă țin pe picioare -a fost un "da". Dar mă ocup eu. - și îmi dădu drumul.

- Ok... - atât am fost in stare să spun.

    Ajung în camera mea, de unde decid să nu mai ies până nu o să am parte de întâlnirea aceea. Cred că ar trebui să mă pregătesc așa că încep prin a-mi scotoci prin dulap. Caut prin toate perechile de blugi si tricouri și rochii și până la urmă găsesc, asta, asta e perfectă îmi spun. Am scos-o din dulap si am asezat-o cu mare grija pe pat, o rochie de un verde închis cu mici aplicații florale, scurtă, cu umerii goi, dar avand o mica maneca sub umeri și dintr-un material foarte subțire. Părea așa perfectă. M-am machiat destul de lejer, punând mai mult accent pe ochi, iar parul decid să-l las în voia lui.

     Aștept cu nerăbdare momentul în care Damian o să apară la ușa mea, realizez că deja mă gândesc prea mult la asta, dar nu pot să fac altceva, sunt prinsă acum. Prinsă de emoții, de gânduri, de jocul ce îl joacă... de el.
Nu mai trece mult și aud bătăi în ușă, tresar și mă apropii cu pași mici, ușor tematori și deschid. Îl văd în fața mea, aranjat și el și cu un buchet mare de flori de liliac pentru mine. Eu priveam uimită florile si râzând îmi spune
- Știi că nu se găsesc trandafiri în satul ăsta? Incredibil.

- E perfect - îi spun luând florile și grabindu-mă să le așez într-o vază.
- Mergem? - îmi spune și îmi întinde mâna

- Sigur.

- Unde mergem? - spun eu cand ajunsesem jos.

-  Mergem la un picnic și apoi ne vom plimba prin sat dacă vrei.

- Nu! - spun categoric - nu vreau sa omor oameni în seara asta, vreau să-mi amintesc de cum eram înainte.

- Am spus că mergem să ne plimbăm, nu să vânăm. Stai linistită, spun lucrurilor pe nume în general. - m-a liniștit, deși uitasem cum era, am fost prinsă aici pentru atât de mult timp.

    Am mers destul de mult, deși plimbarea prin paduri chiar mi-a plăcut, am ajuns la un lac destul de mare, auzisem despre el, dar niciodată nu am ajuns aici.

- E așa de frumos aici. - lacul nu era foarte mare, dar era perfect, luna și stelele straluceau deasupra noastră, iar padurea ce ne înconjura? Era perfect.

- Haide! O să facem picnicul pe ponton.- îl aud pe Damian și îl urmez.

   Îl vad cum așează o pătură pe care vom sta și cum scoate mâncarea din coșul pe care l-a adus până aici și de asemenea un vin alb despre care știe că îmi place foarte mult.

- Waw! Chiar te-ai chinuit ceva.

- Vreau să iasă perfect -spune venind lângă mine și lundu-mă de mâini ne așezăm amândoi pe ponton.

- Sincer, am fost surprins de invitația ta.

- Mă simt singură aici, nu am vrut să accept faptul că te-ai întors dupa tot ce s-a întâmplat.

- Și? Îți place ce ți-am pregătit?

- Hmm... picnicul sub clar de lună, pe lac, clătite cu Nutella? Cam clișeic... dar ador totul. - zâmbi satisfăcut și își lăsa capul în jos. Mă omoară zambetul acela, îl ador.

- Și vin, să nu uităm de vin.

- Nu uităm, îl știu, e delicios. Dar știi că nu mă mai pot îmbăta atâtde ușor, nu?

- Ai vrea să o faci? - se uită la mine cu fața serioasă și cu acele buze delicioase întredeschisă. Mă fixa cu privirea, iar eu fierbeam.

- Poate - îi raspund începând să torn vinul în pahare.