Who's The Vampire? ~ The Empire ~

My World

     Încă o dimineață se ivea, iar eu eram nevoită să-mi termin vânătoarea. Mă întorc la castel și las umbra și răceala acestuia să mă înconjoare. Când pășeam înauntrul lui mă simțeam de parcă toată lumea îmi aparține. Și nu voiam să mă întristez la gândul că, de fapt, doar castelul îmi aparține. Castelul, servitorii mei și vampirii rătăciți care nu știau să ajungă în altă parte. Mă bucur că am ales să plec, să-i părăsesc și să-i las în urmă pe cei ce trebuiau să mă învețe ce înseamnă să fii vampir. Ei au eșuat. Mie îmi merge mult mai bine aici. Asta se întâmplă când nu știi să-ți gestionezi puterile. Nu e vina mea că sunt mai puternică și ca, pe deasupra, mai și gândesc.
     Aici m-am descoperit pe mine, în acest castel. Am crescut și am reușit să mă impun.
      Castelul negru, întunecat, sumbru, dar totuși strălucitor în acel loc mi-a fost casă încă de când umblam pierdută cu lacrimile curgându-mi șiroaie pe obraji. Atunci m-am întâlnit cu cine nu trebuia, dar ușor ușor am ajuns să domin acest loc. El mi-a oferit această putere supremă. Dar încă nu trebuie să aflați cine e, toate la timpul lor. M-am distrat și mă distrez în continuare. Castelul e situat într-o pădure. Probabil vă întrebați cum mă distrez. Ei, bine în apropiere e un sat și cred că am spus totul cu asta.

- Stăpână!

- Da?

- Am fost anunțați că cineva e pe urmele dumneavoastră. - il priveam gafaind, panicat de aceasta veste. Nu vad ce atata agitatie, sa ii lasam sa vina. Oaspetii sunt bine veniti, daca vor mai iesi de aici, ramane de vazut.

- Atunci îl vom aștepta. - spun in timp ce zâmbetul îmi aparea pe față, un zâmbet superior, un zâmbet pe care il purtam cum atât de multă încredere în mine-

- Cum doriți.

Știam că vor veni, că vor încerca să mă găsească, dar mă gândeam că poate renunță.  Se pare ca sunt perseverenti, o calitate de care o sa ma satur la un moment dat. Nu imi invadeaza nimeni spatiul asa. Nu se ia nimeni de regina noptii. Sunt regina acestui regat, faurit de mine si se pare ca a venit momentul sa le-o demonstrez si lor.

Imi e totusi, intr-un fel, dor de Damian, chiar daca acea Kaira stiu ca e cu el acum, nu am de gand sa ma las calcata in picioare de una ca ea. O veriga slaba a lumii acesteia. O sa ii ofer un loc in castel daca vrea, alaturi de niste prieteni varcolaci, sa se distreze putin. Simt ca sunt aproape, simturile mele se ascuteau din ce in ce mai mult, parea sa fie pericol, dar nu avea cum, sunt destul de puternica sa le fac fata. 

Seara ma prinse in locul meu preferat, langa iazul din spatele castelului, iazul acoperit de salcii, minunata priveliste. Ma facea sa uit de toate, de faptul ca am devenit cine am devenit si ca trebuie sa fiu puternica, imi amintea de anii simplii din viata mea cand la 80 de ani visam sa mor, acum 80 de ani, o nimica toata.

- Eloise! - o voce bine cunoscuta mie se auzi din spatele meu si fara sa ma intorc, doar schitand un zambet le-am răspuns:

- Va asteptam! - ma intorc si era doar el, era doar Damian. Din reflex i-as fi sarit in brate, dar simteam ca nu trebuie sa fac asta, e gresit daca fac asta. Încă ma durea ca nu a fost de partea mea in tot acest timp, dar eu am plecat, a fost alegerea mea.

- Stiai ca o sa vin?

- Stiam ca vine cineva, cine ar fi putut fi?

- Vreau sa vorbim

- Ai venit, vorbeste! Te ascult! - am rostit încercând sa îmi pastrez răceală din voce.

- Vreau o alianta... cu tine!

- Nu avem locuri de munca libere, ne pare rau.

- Hm... Ai ramas la fel cum te stiam si la fel de frumoasa.

- Nu incepe cu linguseala, nu iti merge - Simteam cum imi lipsise atat de mult, atitudinea lui, mirosul impunator, privirea patrunzatoare, el. Dar nu trebuiam sa îl las săîmi intre pe sub piele, sau cel puțin să nu creadă ca poate. - Ce fel de alianță dorești? - făcu ochii mari, uimit de faptul că îi dau această șansă-

- Avem o amenințare pe urmele noastre. Am trădat pe cineva pentru tine. Vor sa te prinda... iar acum si pe mine.

- A trecut atat de mult timp si nimic nu s-a schimbat, nu? De ce nu putem trăi in pace cu toții? Am plecat, am lăsattotul în urmă, dar generația de vampiri inferioară mie nu a facut asta. - am pufnit în râs-

- E serios, Eloise! Știu cât de puternică ești. Spune-mi, de ce se tem cei de aici de tine?

- Cine se teme de mine?

- Ți-am vazut servitorii, ce le faci?

- Îi pun la respect. E doar constrângere.

- Si ceilalți vampiri? Ce e cu ei?

- Îmi construiesc o armata. Uite, daca îmi calci pragul ori ramai, ori ai un avans de câteva minute până sa te găsesc. Cei pe care ii vezi aici au ales sa rămână. Restul? N-am avut urma de regret.

- Ce le-ai facut? - întreba mai mult curios decat speriat

- Vezi tu? La subsolul acestui frumos castel am creat un laborator, am gasit o combinație între sangele a trei tipuri de ființe supranaturale si sângele unui om, cu ajutorul unei vrajitoare, puse impreuna ne transformă in ceva atat de puternic, mai puternic decât mine chiar, îți crește fiecare putere pe care o ai deja. Numai gândește-te câte poți face.

- Asta ar însemna sa ai aici trei ființe supranaturale si o vrajitoare.

- Și cine a spus ca nu am? Nu îmi e frică de nimeni și de nimic Damian, eu ți-aș spune sa ni te alături.

- Am o întrebare.

- Ascult.

- Ți-ai oprit umanitatea? Nu mai ai sentimente nu?

- Nu. - i-am răspuns scurt și la obiect, chiar dacă știam ca îl mint. Era mai bine așa. Nu l-ar fi ajutat cu nimic această informație.

- Pot rămâne aici peste noapte?

- Nu, rămâi sau pleci. - Si atunci am știut ca îmi doream din tot sufletul sa rămână. Îmi era frică de răspuns, nu vreau sa plece, dar nu pot sa îmi plec capul în fața nimănui, nu pot fi slabă. Asta ar strica tot ce am construit.