I remember... (EXO's Kris)

2.

Am ajuns acasa. Pe fata mamei se citea ingrijorarea. Oare cumva aflase ce s-a intamplat? Cum sa-i explic situatia? Cu siguranta nu ma va mai lasa sa ies din casa si astfel nu-i voi mai putea multumi acelui baiat. 

Mama: -Dumnezeule, unde ai umblat pana la ora asta? Stii ca nu e bine sa iesi pe straza la orele astea tarzii. Daca ti se intampla ceva? Sa nu ma mai ingrijorezi. Mai spune-mi cand pleci de acasa, stiu ca ai 18 ani, dar sunt mama ta...
De obicei eram plictisita de aceste fraze repetate zilnic, insa de data asta eram atat de bucuroasa sa reaud vocea mamei. Mi-au dat lacrimile, m-am dus la ea si am imbratisat-o. Mama a ramas incremenita, nu stia ce se intampla cu mine. 
Mama:-S-a intamplat ceva? Eu: -Nu, nimic. Vreau doar sa stii ca te iubesc si iti multumesc pentru tot.

M-am bagat direct in pat, insa am adormit cu greu. Mereu ma gandeam la scena de groaza dintre cei 3 baieti. Cand adormeam, aceasta scena imi aparea in minte sub forma de cosmar. M-am trezit transpirata. Era dimineata. Soarele abia rasarise. Pasarile cantau, iar vantul adia usor sub perdeaua mica de la geam. Era 7 dimineata. Mama era in bucatarie, imi pregatea micul dejun. Mi-a intins o lista cu treburi pe care trebuie sa le fac astazi, deoarece ea se duce la tara sa vanda blanuri. Adevarul e ca duceam un trai destul de dificil. Mama nu avea loc de munca, traiam doar din vanzari de blanuri sau de mancare. Aveam o gradina in spatele casei, iar un sfert din roade le dadeam spre vanzare. Aveam destule cerinte de indeplinit. M-am apucat imediat de treaba cu gandul sa termin cat mai repede ca sa pot ajunge la intalnire. Insa mi-am dat seama ca nu m-am uitat pe biletel. Il scot din buzunar si vad ca este un fluturas la un restaurant nou din centru. De ce ar fi ales tocmai un astfel de loc? In fine, m-am apucat de treaba.

Fara sa imi dau seama deja se facuse 16:15. M-am pregatit si am inceput sa ma indrept spre centru. Era 17:05. "Ah, am si intarziat. Acum isi va face o parere proasta despre mine". Am ajuns in fata restaurantului, insa nu era nimeni. "Am ajuns eu prima". Am asteptat in jur de 10 minute, insa nu s-a aratat nimeni. "Hm, probabil a uitat. Sau poate este grav ranit si nu a mai reusit sa ajunga". Incepusem sa-mi fac scenarii in cap in care eu sunt cea vinovata pentru intamplarile sale. Brusc, cineva pune mana pe umarul meu. Am tresarit si m-am intors. Era el. 
El: - Te-am speriat? Scuze, nu am vrut. Imi cer scuze ca am intarziat, cred ca te-am facut sa astepti. Eu: - Nu, nu, nu-i nicio problema. Chiar nu am asteptat. 
El: -Ma numesc WuFan.(personajul este Kris din EXO, numele sau real fiind WuFan) Eu:- Yun Hee, incantata. *Am observat bratul ranit bandajat* 
El:-Hai sa intram si sa mai vorbim.
Stam cateva minute la masa fara sa ne spunem nimic unul altuia. Nu m-am gandit cum as putea sa-i multumesc. In acel moment ma gandeam la un discurs. Dar cuvintele nu erau suficiente. Doar ce m-a salvat de 2 talhari. Poate ca o suma de bani va fi o suficienta despagubire. Dar nu am bani. Nu am nimic.
Wu Fan: -Esti bine? Ce doresti sa mananci? 
Eu ma trezesc ca din transa: - Poftim? Da, sunt bine. Nu doresc nimic, multumesc. Tocmai ce am mancat si nu mi-am luat bani cu mine. 
Wu Fan: -Tatal meu este patronul acestui restaurant, imi spune zambind. Poti sa comanzi tot ce doresti, este din partea casei.
M-am inrosit la fata. Pe langa faptul ca m-a salvat, imi mai ofera si mancare. Ma simteam groaznic, nu stiam cum as putea sa-l rasplatesc. Nimeni nu s-a mai comportat cu mine atat de frumos, in afara de familia mea ,desi sunt doar o straina. Wu Fan rupe tacerea: 

Wu Fan:-Stii, ma gandeam, daca vrei sa te revansezi, ai putea lucra ca si menajera la restaurant. 
Am ridicat capul mirata. Ma angajeaza ca sa ma pot revansa? Era un adevarat beneficiu pentru mine. Cum l-ar ajuta pe el acest lucru? Eu: -Scuza-ma, oferta ta este plauzibila. Dar, cum te ajuta pe tine acest lucru? Eu vreau sa ma revansez fata de tine si nu stiu cum, iar faptul ca ma angajezi nu cred ca ajuta. 
Wu Fan rase discret: - Crede-ma, m-ai ajuta tare mult. Eu lucrez aici, dar din cauza bratului ranit nu mai sunt in stare sa muncesc. De-asta am nevoie de ajutorul tau. Sa ma ajuti cu treburile prin restaurant. 

Ma gandeam, chiar atat de norocoasa pot fi? Sa lucrez intr-un restaurant? Bineinteles am acceptat.