I remember... (EXO's Kris)

3.

Wu Fan parea un barbat de 21 de ani, foarte inalt, avea parul negru, ochii negri, o fata alba, fara nicio imperfectiune si buzele pline. Parea ca si baiatul ideal al oricarei fete. In acel moment m-am inrosit si mi-am lasat capul in jos. Cum ma puteam gandi la asa ceva? Eu sunt o simpla fata, nu am nimic special, nu m-am crezut niciodata frumoasa, nu am nimic ce m-ar putea scoate in evidenta.
Wu Fan:-Cati ani ai?
Eu:- Am 18 ani, am raspuns ramanand cu capul in jos. Mi-era rusine sa-l mai privesc.
Wu Fan: - Deci sa inteleg ca nu ai mai lucrat vreodata. Nu-i nimic, am sa te ajut. Poti incepe de maine.
I-am multumit din toata inima si m-am indreptat spre casa. Mama deja ajunsese. I-am povestit de faptul ca m-am angajat la un restaurant. Spre uimirea mea, nu m-a intrebat de unde il cunosc pe acest baiat si cum de am reusit sa ma angajez. Era doar fericita ca mi-am gasit un loc unde sa muncesc.

Noaptea am avut acelasi cosmar. Aceeasi scena de groaza. M-am trezit speriata. Nu mai puteam dormi. Apoi mi-am amintit de serile cand eram doar o copila si nu puteam adormi. Aveam o cutiuta muzicala oferita de tata. De fiecare data cand nu puteam adormi, tata venea la mine, pornea cutiuta muzicala, ma pupa pe frunte si in cateva minute adormeam. Imi este atat de dor de acele vremuri. Am incercat sa pornesc cutiuta muzicala. Insa era foarte uzata, abia mai functiona. Cantecul rula lent, cu intreruperi. Am inceput sa plang. Imi era dor de tata si de povestile lui de seara. Imi era dor sa ma joc afara cu fratele meu mai mare. Imi era dor de zilele cand mama imi impletea parul si-mi canta cantece pentru copii. Razboiul mi-a luat tot ce-i mai frumos pe lume: familia. Mi-a luat tatal si fratele de langa mine. A furat zambetul si farmecul de pe fata mamei. Mi-a luat fericirea. Razboiul se presupune ca aduce liniste si pace. Dar cu ce pret? Mii de oameni se ucid pentru ce? Razboiul nu este decat un eveniment barbar

Dimineata m-am trezit cu lacrimi in ochi. Mama nu era acasa. Mi-a lasat un bilet. Iar este plecata. "Cum am ajuns sa traiesc" mi-am spus in scarba. Ca sa ma mai linistesc m-am dus sa desenez. Insa nu puteam desena decat lupte, sabii, sange, sicrie.
A venit timpul sa ma duc sa lucrez la restaurant. Am intrat si l-am vazut pe Wu Fan, care mi-a spus sa vin spre el. M-a dus spre debara de unde mi-a intins o matura.
Wu Fan: -Pentru inceput vreau sa maturi holul, te descurci, nu?
Eu: -Bineinteles, imediat voi curata totul.
Am terminat cu holul si m-am indreptat spre vase. Desi nu mi-a facut placere sa spal vasele, ma gandeam doar la mama si la eforturile pe care le face pentru mine. In acel moment a aparut Wu Fan in spatele meu. M-am speriat atat de tare, incat am scapat farfuria. S-a spart, iar cioburile au fugit peste tot.
Eu: -Imi pare atat de rau, imi pare rau, nu am vrut, imi pare rau. Si m-am indreptat sa culeg cioburile. In acel moment Wu fan m-a prins de brat.
Wu Fan: -Nu-i nimic, e doar o farfurie. Nu este nicio problema. Insa nu culege cioburile cu mana goala. Poftim, ia batista asta.
Eram complet rosie. Mi-era atat de rusine de ceea ce am facut.