Scuipat pe asfalt

1

Ochii care plâng

Ochii care plâng
În perna de seară
Ei trag aer în piept
Să le oprească iară
Dar ele cad
Cad
Cad tot mai tare
Deoarece ei nu înțeleg
Durerea pe care
O poartă în adânc.
Și ce dacă sunt prea mici?
Și ce dacă e prostesc?
În a sa inimă de copil
Un război îl poartă intens
Și ce dacă e doar un lucru?
Și ce dacă sunt doar niște vorbe?
A lor vorbe ascuțite
Ce străpung adânc roșul din amurg,
Ce se răsucesc și se zbat în ea
Și oricât ar uita
Ele mereu vor apărea.

Doi ochi negri care plâng
Nuanțe de culori deschise
Plâng cu jale un anotimp
Și îl acoperă dinadins
Ca să îl uite
Ca să îl scape
De privirea lumii
De privirea sa.

Doi ochi albaștri care plâng
După marea de cristal
După fluturii din apă
După memorii din palate
După o reîntoarcerea sa
După reîntregirea sa
Dar acele timpuri de mult au apus.
Când dragostea de boboc a apus
Dar a apus
S-a ofilit cu timpul
S-a dus cu gândul
S-a dus...

Doi ochi verzi care plâng
În culori albastre
Încercând să ascundă
Durerea trecătoare.

Doi ochi de copil
Care plâng...
Uitați de lume
În colțul negru.
Prietenii?
Doar foamea îi mai e
Amic.
Oare cine? Dumnezeule,
L-a condamnat la o soartă ca asta
Te acuză cu venin
Că a lui copilărie ai luat-o din senin,
Iar el plânge uitat acolo
În a noastră lume.

Doi ochi...
Uitați de lume...
Ce privesc de peste poartă,
Căutând în a lor uitare
Suflete de alinare.
Uitat în foișor de mult stricat
Se gândește în treacă la a săi copacii
Ce de tânăr i-a plantat,
Dar ei l-au uitat.

Doi ochi,
Uitați de mult.
S-au închis,
Au apus.

A.