E timpul să te ascunzi!

Capitolul 13

-Shey... Știu că o să fii speriată și eu sunt speriat din cauza răspunsului...
-Theo, zi o dată ce spune testul ăla nenorocit căci nervii mei nu sunt tocmai benefici!
-Sheila, e pozitiv!

Înghit în sec. Atât... Asta e tot ce pot face! Să înghit în sec... Am 17 ani... Doar 17 ani! Ce naiba fac?! Nu sunt în stare să am grija de mine, mă împiedic de aer, iar eu acum sunt însărcinată?Am o inimă ce bate fix sub a mea... La 17 ani! Nu... E o greșeală!

-Imposibil!

Spun și iau testul din mâna lui. Două linii! Două nenorocite de linii care înseamnă un singur lucru, acela că în mine se dezvoltă un Xander mai mic.

-Ce mă fac? Theo, ce le voi spune alor mei? Mamă, tată, veți avea un nepoțel, dar stați așa, că nu este tot! Tatăl copilului e Xander, dar ghici ce, nu îl va crește pentru că este prea ocupat să le facă părinților lui pe plac! Adică să se despartă de mine, că sunt o influență negativă?
-Shey, totul va fi bine!

Mă ia în brațe, iar eu tot ce pot face este să bufnesc într-un plâns atât de amar încât fața mi se udase instant. Mă consum, asta e tot ce pot face... Să plâng neîncetat în brațele celui mai bun prieten.

***

Nici nu știu când am adormit, dar știu că sunt în camera lui Theo... Dar cu cea mai mare determinare de a merge la Xander să îi spun că va fi tată. Dar oare chiar trebuie să îi distrug viața? Nu știu dacă mai pot îndura prea multe, sufletul meu deja e în o mie de bucății încă o lovitură si gata...

-'Neața soare! Ce faci? Cum te simți? îl aud pe Theo care intră în cameră cu un iaur în mână.
-Hey, ummm... Bine! spun și iau din mâna lui iaurtul, e cu fructe de pădure.
-Te-ai gândit la ce vei face? Știi că dacă va fi vreo problemă eu te voi susține necontenit, nu-i așa?

Vorbele lui mă lovesc exact acolo unde mă doare. De ce? Pentru că el, care este un simplu prieten, doar atat, știu că și-ar asuma rolul de tată în ceea ce privește acest copil, dar îmi este extrem de teamă să vorbesc despre ceea ce voi face în legătura cu micuțul cu tatăl lui... Este normal? Sau sunt doar eu o persoană anormală ce preferă ca ea să sufere, decăt să tărăi alte persoane în mizeria mea?

-Pământul către Sheila! îl aud pe Theo dintr-o dată.
-Scuze... Da, știu că mă pot baza pe tine.
-Deci... Te-ai gândit ce vei face cu el? spune în timp ce îmi pune mâna pe stomac, iar eu deja simt cum mă ridic spre al nouălea cer... așa te simți când o minune crește în interiorul tău?
-Sincer?! Sunt indecisă... Dacă acest copil îmi va strica viața? Dacă din cauza lui nu îmi voi face vreo carieră? Cum îl voi crește? Cu un salariu de doi bani?
-Te rog, nu îți face griji cu privire la asta... Lasă-mă pe mine să îmi fac griji bine?
-Bine... Știu exact cum o să îi spun lui Xander...

Xander POV

-Ce bine că te-ai întors omule, spune Dylan aruncându-mi mingea de fotbal în piept.
-Ce? Credeți că eu nu mă simt bine înapoi? E perfect! râd și pasez mingea la rândul meu.
-Xander! aud o voce familiară, dar în acelaș timp iritantă, este Theo care stă la marginea terenului. Vin-o până aici, trebuie să îți dau ceva.

Îmi dau ochii peste cap iritat. Știu că am fost cu cea mai bună prietenă a lui, dar asta nu ne face prieteni, nu? Și chiar dacă eu am iubit-o pe Shey, da la trecut, acum nu trebuie să mai simt nimic pentru ea.

-Ce-i? mormăi eu când ajung lângă el.
-Shey mi-a spus să îți dau asta... spune și Imi întinde un plic alb. E confidențial, crede-mă, nu trebuie să afle toată școala de asta! Dacă vrei sa vorbești după cu noi, vin-o la iaz.

Se uită la mine cu o privire care ar putea ucide când îi iau plicul din mână. Le fac semn băieților cu mâna să aștepte și plec de pe teren îndreptându-mă spre o bancă din apropriere. Desfac plicul și scot bucata de foaie plină de cerneală.

„Hey Xander,
Sunt Sheila... E o chestie importantă pe care vreau să ți-o transmit, dar ghici ce, frica îmi este prea mare! Frică de ce te întrebi probabil. Mi-e frică să înfrunt adevărul, să îți văd reacția, să recunosc. Voi avea un copil sau poate nu... Nu știu... Voiam să te întreb pe tine. Ești dispus să lași viața ta, plină de petreceri, alcool și droguri pentru scutece, suzete și nopți nedormite? Nu cred... Are rost să îți spun ce voi face cu el? Mă crezi? Mă crezi că vei fi tată? Sau informația e greu de digerat? Eu cred că îți este extrem de greu... Tu esti cu Charlote acum... Fată nouă, dar veche, obiceiuri relativ noi... Dar eu? Ce voi face cu viitorul meu? Dacă îl păstrez, cum îl voi crește? Cu un salariu de doi lei? Chinuindu-mă de pe o zi pe alta? Dar dacă nu îl voi mai avea? Oare o să mă întreb mereu ce ar fi fost, care ar findost genul, ar fi avut ochii tăi sau ai mei, buzele de la cine le-ar fi luat, temperamentul al cui ar fi fost, sper că nu al tău..."

O prostie... Spun în gând în timp ce mototolesc hârtiile fără să termin măcar de citit scrisoarea pe care Sheila a pregătit cu cap, probabil din momentul în care a văzut că o voi lăsa pentru proasta de Charlote. Nu voi mânca aceste gogoși ieftine pe care ea încearcă să mi le vândă. Pașii mei sunt grăbiți către gelaterie, acolo unde Theodor a spus că vor fi și exact așa a fost, ei stăteau liniștiți pe bancă.

-Crezi că îmi poți vinde aceste nimicuri? Crezi că te voi crede? urlu în fața ei și îi arunc scrisoarea în față.

Privirea ei dezorientată spune tot, ce teatru ieftin poate juca... Nu sunt prost... Nu m-am născut ieri să îi cumpăr această prostie cu "Am rămas insarcinată, blah blah blah"

-Poftim?! spune cu buza tremurândă, gata imediat să plângă.
-Ce ai auzit! Eu nu te cred! Și dacă e așa, atunci nu e al meu! palma ei facecontact cu obrazul meu.
-Cum poți fi atât de crud? Atât de idiot? Crezi ca te-am înșelat?
-Exact!
-Ești un idiot fără scrupule! Pentru asta, dacă voi alege ca acest copil să trăiască, nu am să te las să il vezi nici în ruptul capului idiotule! mârâitul ei îmi dă fiori pe șira spinării, dar nu o las să vadă asta.

Theo se ridică și el de pe bancă, îmi aruncă o privire usturătoare și o ia pe Sheila de umăr, o privește îngăduitor, iar aceasta pleacă.
Chiar crede că sunt atât de usor de păcălit? Nu sunt.

Sheila POV

-Nu pot să cred... Cum poate găndi asa ceva? Să îl înșel? mormăi eu în timp ce imi bag cateva haine în geamantan.
-E un idiot, doar știi asta... Mereu a fost!
-Theo... Nu a fost mereu un idiot!
-Știu... Pot să te duc eu la avion măcar?
-Am chemat un taxi, dar daca vrei, imi poti duce bagajul jos!

Ii zambesc tâmp prietenului meu, care imi ia bagajul si mi-l baga imediat ce iese din casa in portbagajul taxiului. Vine langa mine si ma ia in brate.

-Te rog ai grija... Te iubesc!
-Si eu te iubesc Theo. Voi avea grija! Acum important e sa trec peste toate!