Marea, arzândă, spumegând în flăcări sălbatice aducătoare de durere. Cum? Cum poate marea să ardă? De ce?
Pe plaja cristalină plină de scoici sidefii, focul arde mohnit, transformând nisipul în sticla în care acum îmi tai picioarele firave. Văpaia de la care a pornit totul se extinde, se urcă pe valuri ca un călăreț în șaua unui cal și dă foc mării albăstruie. Totul în jur devine foc și focul devine lumină. Lumina se ridică la cer punând noi flori în gradina lunii.
„Focul dă speranță..." îmi spusese cineva cu mult timp în urmă. Acum nu mai știu nimic. Nu știu ce e căldura, nu știu ce de ce să mai sper. Nu mai știu nimic. Privesc focul și nu simt nimic.
Mi-e frig, sunt pierdut. Corupt de deplorare, asta sunt. Am murit înainte să mă nasc și m-am născut înainte să mor. Un trup prins cu lanțuri de pământul rece și tot ce mi-e dat să fac e să mor și să renasc. Acum sunt acolo, iar acum aici, mereu în locuri diferite, dar în aceeași ipostază, pierdută, privind în gol, cu lanțuri prinse de mâinile și picioarele mele albe ca sideful.
Marea involburată arde mocnit. Îmi pierd sufletul, mă apropiu de apă, cât îmi permit lanțurile. Mă las în genunchi, dar fața îmi cade în valuri. Mă înec. Sufletul meu se așează, după mine, peste tot focul. Luminează, scăpărește în întunericul nopții.
Începe să ardă, flăcările mutându-se pe spiritul meu mutilat de atâtea morți infime. Ard în flăcări în timp ce apa revine la negrul său natural de noapte. Totul revine la normal, spuma mării mă lovește în față, dar nu o simt, doar o văd încețoșat. Și pier, dar nu înainte să văd că pe apă, din flăcările acum stinse, se naște o floare. „Focul chiar dă speranță" îmi zic, înainte să mor, cu o floare plutind deasupra capului meu. O floare de lotus.
Si am ajuns și la capitolul cu numărul 11 al acestei cărți, sincer nu mă așteptam să trec de 10. Dar sunt curios, dacă după aceste 11 capitole, aveți ceva păreri despre protagonistul/protagonista prin ochii cui am scris această carte. Deci următoarea întrebare este:
Ce credeți voi că este ființa care îmbrățișează stele, stinge mări și renaște la nesfârșit?
CITEȘTI
Lotus
Historia Corta|Proză Scurtă| Primul volum al seriei „Eternitate dezgolită" Lumea, un abis întunecat plin de resentimente, ură, morți sfășietoare, lacrimi după lacrimi, toate pierdute în negru, înecate în decepție. Speranța, ultima floare, o scară c...
