Îmi deschid ochii cu greu din cauza soarelui puternic. Îmi ridic mâna de asupra ochilor, pentru a putea vedea. Sunt întins pe iarbă, undeva pe o pajiște pe care nu am mai văzut-o până acum. Mă ridic și analizez tot ce mă înconjura. Eram înconjurat de o pajiște întinsă, de un râu și un singur capac mare, cu crengile lăsate, capabile să te apere de soarele arzător. Mă îndrept spre el, iar la câțiva pași de copacul cel mare, observ o femeie destul de înaltă, jos, sprijinită de trunchiul gros al pomului. Avea părul negru și pielea albă. Își întoarce capul spre mine și am putut să-i observ ochii căprui, calzi și pătrunzători. Atât de inocenți și de sensibili. Într-un cuvant: minunați. Îi apare un zâmbet pe chip, atât de blând și de minunat, încât nu mi-aș mai lua ochii de la ea. Se ridică și-mi sare în brațe, strângându-mă. Se distanțează și îi pot vedea suferința din ochi, din lacrimile care îi curg pe obraz.
- Te așteptam, scumpule! spune zâmbind. Îmi pune o mână pe obraz și începe să plângă mai tare. Trebuie să te trezești. Te rog, fă-o! Nu mă părăsi! Trezește-te! țipă în timp ce-mi dă ușor cu pumnii în piept. Cad pe iarbă și nu mai pot vedea nimic. E totul negru.
Mă trezesc pe un pat de spital, cu aparatul respirator în nas și cu Lucy lângă mine, dormind cu capul pe pat și ținându-mă de mână. Încerc să îmi reamintesc ce s-a întâmplat, dar e puțin în ceață. După câteva minute, doctorul împreună cu o asistență intră pe ușă. Lucy se trezește și ea, iar când mă observă, începe să plângă și îmi sare în brațe. După 3 zile în care am făcut mai multe analize, doctorul împreună cu Lucy intră pe ușă. Pe fața lor se citește tristețea și sunt curios de ce o sa zică. După ce mi-au dat verdictul, am ramas șocat. Am pribleme cu inima și am nevoie de un transplant. În tot acest timp, cât am stat în spital, eram abătut și mă gândeam doar la moarte. Mă gândeam cum v-a fi Lucy dacă eu voi muri pentru a2a oară. Sunt întrerupt de ea care intră pe ușă. Se așează lângă mine și îmi spune că este compatibilă cu mine. Am avut atâția nervi când am auzit că e dispusă să-mi doneze inima ei. Cum pot accepta așa ceva? Cum se poate gândi ea la așa ceva? A2a zi sunt externat. A durat un an de certuri și plânsete pe tema acestui lucru, dar nu pot fi de acord cu ea. Nu pot suporta ideea ca ea să moară, sacrificandu-se pentru mine. Nu pot! O vreau aici, lângă mine cât oi mai trăi.
După câteva luni*
Lucy pov*
Nu pot să-l văd așa! I s-a agravat mai rău. În atâta timp de la diacnostic nu s-a găsit nici un donator compatibil. Trebuie să fac ceva până nu e prea târziu. Știu că am avut numai certuri pe tema asta, dar n-o să-i mai zic. O să-l ajut eu. Aștept să adoarmă și plec grăbită spre spital, nu înainte de a-i scrie un bilet.
"Scumpul meu, dacă citești asta, înseamnă că am murit. Am murit pentru tine, dragostea mea. Din iubire, pentru iubire, din cauza iubirii. Te iubesc prea mult ca să te las. Iubirea îți dă viață. Am făcut-o pentru a te salva, pentru a fi în sfârșit fericit. Să te bucuri de o familie minunată și de copii. Aș fi neghioabă dacă aș spune că nu mi-am dorit să fiu eu. Mi-am dorit și îmi doresc o familie cu tine. Să vi de la servici și copiii să-ți sară în brațe. Să mă săruți și-mi spui că te-ai gândit la mine. Că ți-a fost dor de mine, de copiii. Să ieșit în parc și să privim cum copiii noștri se joacă, cum se împrietenesc, cum cresc și se îndrăgostesc, cum o să arate nunta lor. Mă gândesc mereu la asta, dar sunt bucuroasă că ți-am putut oferii viața mea. Acum știu că voi fi mereu cu tine, orice ar fi. Te rog, nu suferii. Nu vreau să te văd și acum trist. Nu suportam să te văd suferind, de aceea te rog să n-o faci și acum. Vreau să mergi mai departe, să te bucuri de viață, alături de cineva demn de tine. Cineva care te iubește la fel de mult ca și mine. Am ales să te salvez. Și aș face-o încă o dată dacă aș avea ocazia. Sunt bucuroasă știind că dragostea vieții mele o să mă aibe în suflet. Voi fi mereu lângă tine. Și ceea ce te rog este să nu mă uiți. Să știu că eu am fost marea ta iubire. Să știu că nu ai uitat să mă porți în suflet. Să nu uiți că te iubesc, scumpule.
Cu dragoste a ta Lucy"
Ajung la spital și îi povestesc doctorului intenția mea. La început nu a fost de acord, dar având în vedere că este un caz grav și o situație în criză de timp, a acceptat. După ce semnez un formular, ma întind pe pat, iar asistenta mă adoarme. Înainte de închide ochii, l-am văzut pe el. Mi-am văzut pentru ultima oară marea iubire. I-am văzut ochii minunați, dar plini de lacrimi. Mă doare să-l văd așa, dar trebuie să-l salvez. Nu voi putea rezista nici o secundă, știind că el este la 2 metrii distanță de mine. Că nu voi putea să-l ating, să-l sărut. E mult mai dureros așa. Nu pot! Iar o lacrimă mi se prelinge pe obraz și ochii mi se închid.
Îl văd! Îi văd chipul frumos și strălucitor. Îi văd ochii, buzele, tot. Îl văd pe el. Văd cum întră pe ușa casei, cum se așează pe pat și găsește bilețelul meu. Îl citește plângând în hohote. Se trântește în genunchi și urlă de durere. Durere ce puteam s-o simt și eu.
Hei, sper să vă placă. Nu uitați să scrieți cum vi s-a părut capitolul. Pupici😘
