Dulce nebunie- Nașterea unui nou alpha-

Capitolul 4: Disperarea

Nu îmi puteau credea ochii. În fața mea era o siluetă îmbrăcată într-o jachetă neagră, plină de găuri și jupuită. Purta o pereche de pantaloni bej, murdari și prăfuiți, iar chipul îi era acoperit de mii de bandaje murdare. Avea o decupătură la gură, de unde îi ieșeau colții cei negri.

— Crezi că mă poți accepta așa? Mă întreabă Void cu o voce demonică.

Cu toate că m-am speriat, ceva mă face să mă aproprii. Îmi duc mâna asupra obrazului său înfășurat în bandaje precum o mumie și îl mângâi. Îmi duc apoi mâna la ceafa lui și încep să scot bandajele.

Luam bucățile murdare de bandaj și le aruncam pe podea, păreau că nu se mai termină. Când în sfârșit reușesc să îl dezbandajez, observ același chip pe care l-am văzut prima dată.

— Ai tot chipul lui Stiles...îi spun cu glas moale.

— După 10 ani, ți-am zis că l-am posedat de tot...răspunde el cu vocea normală.

— Te-aș accepta oricum...spun încet apoi îmi lipesc buzele de ale lui.

        Sunt întreruptă însă de telefonul care îmi sună în buzunar. Îmi dezlipesc buzele de ale lui Void și scot telefonul. Suna unchiul Peter.

    — Alo? întreb curioasă.

    — Layla unde ești? mă întreabă el mai agitat ca niciodată.

    — În pădure, de ce? Min eu rapid.

    — Te căutăm de 30 de minute. Spune unde ești! Trebuie să plecăm!

    — Ne vedem acasă! Spun și închid telefonul.

       Void mă privea suspicios. Mă reped repede spre ușă.

     — Trebuie să plec! Spun grăbită apoi plec în grabă.

       Ies din scară fără a mă mai asigura dacă trece cineva și încep să fug spre casă. Nu ajung până la capătul străzii că aud vocea tatei cum răsună.

     — Layla! Strigă el impunător.

     În acest moment am un mini atac de panică. Am rămas efectiv blocată. Eram sigură că ma văzut. Îi auzeam pașii cum veneau spre mine. Prind curaj și mă întorc. Avea tricoul jupuit și era plin de sânge.

      — De unde vii? Mă întreabă el serios.

      — Ce ți s-a întâmplat? Întreb privindu-i rănile de pe piept.

      — Spune-mi de unde vii! Repedă el țipând la mine.

      — Contează? Nu vezi cum arăți? Ce ți s-a întâmplat? Îl întreb nervoasă.

      — Vânători, trebuie să plecăm din orașul ăsta! Ne mutăm în Mystic Falls!

     — Ce? Întreb șocată vrând să mă asigur că am înțeles bine.

     — Nu am apucat să părăsim zona căci o gașcă de vânători ne-au atacat, vin spre oraș! Trebuie să plecăm!

      — Păi și Void?

      — Cui îi pasă? Haide Layla! Nu mă rog de tine!

      — Nu plec nicăieri fără el!

      — Layla, termină cu prostiile!

      — Dar tată, îl iubesc! Spun scăpând o lacrimă.

         Tata mă privea șocat, însă nu dură mult acea expresie că se schimbase într-una nervoasă. Mă apucă brutal de braț și mă trage. Mă spucesc începând să plâng.