Until you

6

Felix își deschise ochii, lumina puternică din salon îl deranja.
Ce? Un salon? Ce caut aici? se întreba acesta, mișcându-și privirea prin încăpere. În dreapta sa, Alex stătea cu capul rezemat în mâna sa, dormind, cearcănele de la ochi sugerând că n-o făcuse de ceva vreme. Felix vru să se ridice și să plece.
-Ahh.. gemu acesta, durerea de la rană fulgerându-l.
Își dădu haina jos, observând că pe partea dreaptă a abdomenului avea pus un bandaj.
Ahh.. așa e, l-am "salvat" pe idiotul ăsta, își aduse aminte de cele petrecute.
-Păi hai să mă îmbrac și să plec, își spuse într-un oftat.
Zis și făcut, însă când acesta dădu să plece, ușa ale cărei balamale erau "extrem de lustruite" scârțâi, trezându-l pe Alex, care sări ca ars.
-Unde pleci? întrebă acesta cam agitat.
-Ce-i treaba ta? îi răspunde Felix pe un ton arogant, uitându-se în sus la el, vrând să impună autoritate, după care dădu să plece.

Alex îl trase înapoi, după care izbi ușa, și pe Felix de ușă.
-Uite că e treaba mea! spuse acesta apăsând pe fiecare cuvânt, aplecându-se asupra sa. Acum, schimbă-te, și bagă-te în pat! parcă îl amenință mai mult.
-Și de ce mă rog eu te interesează? Vrei să fii bun cu mine, ca apoi să-mi cer să mi-o trag cu tine? îl întrebă Felix pe un ton nervos.
În acel moment, autoritatea de pe fața lui Alex dispăruse. Acesta își plecă privirea.
Îngenunche, cu privirea lăsată, fața roșindu-i și cu un tremur în glas spuse:
-Îmi... cer scuze.... am fost un nenorocit... nu mi-am dat seama cât de serios este..... CHIAR ÎMI PARE RĂU! exclamă, după care începu să se plesnească.
Atunci Felix se lăsă în genunchi, surprins de fapta lui Alex.
-Stop!, Alex nu înceta, Am zis gata, îți accept scuzele, te-am iertat! exclamă Felix disperat.

Alex se uită pe sub bretonul său.
-Pe bune?
-D-da...
Alex îl luă în brațe pe acesta, Felix speriându-se, nefiind obișnuit cu gesturi de genul.
-Acum, poți să te schimbi și să te pui în pat? întrebă după ce se retrase din îmbrățișare, Felix observându-i ochii înroșiți, dându-și seama că a plâns.
-B-bine..., normal nu ar fi făcut-o, însă, cumva, i se făcuse... milă? de Alex.
-Bun! un zâmbet apăru pe fața sa, și unul pe a lui Felix. Asta îl înveselea pe Alex.

Felix se îndreptă spre hainele de spital, vru să se schimbe, însă privirea lui Alex îl opri.
-Știi... ai putea să te întorci? întrebă el rușios
-Aa... ,Alex își dădu seama de ce făcea, desigur.
Alex se întoarse, și Felix începu să se schimbe, însă curiozitatea îl lovi pe Alex și acesta își întoarse privirea spre Felix, al cărui corp era plin de vânătăi, și de alte semne....

Alex își întoarse privirea înapoi.
-Gata!, se auzi vocea lui Felix.
Alex se întoarse și îl îmbrățișă iar pe acesta.
-Acum odihnește-te! Asta îți trebuie, îl sfătuise în timp ce îl mângâia pe cap
-O-ok.., spuse el rușinat.
Acesta se așeză pe pat și încercă să adoarmă
-Știi, aș adormi dacă nu te-ai mai holba la mine...
-Ahh..., Alex își scărpină ceafa, da, mă duc să iau ceva de băut, vrei ceva?
-O apă..
-Ok.
Felix se simțea ciudat, ce era sentimentul ăsta, nu-i displăcea totuși. În fine, nu s-a putut gândi mult, că a și adormit

Alex se întoarse în salon, însă Felix dormea, nu voia să îl trezească. Puse băuturile pe noptiera din stânga patului, după care se puse pe fotoliul din dreapta patului, pentru a fi mai aproape de Felix.
Îl privea pe acesta cum doarme.
Îl cheamă Felix, și totuși nu e nici bucuros, și nici norocos( în latină Felix înseamnă bucurie și/sau noroc). Nu se holbă mult la el, că Felix începu să se zvârcolească în somn, gemea, părea că plânge. Alex se sperie, îl luă de mână, și Felix se mai liniștise, însă începu mai rău.
Atunci, deși evitând, Alex s-a băgat lângă el în pat, luându-l în brațe, strângându-l la piept. Atunci, somnul lui Felix deveni unul liniștit

Notă: frazele scrise "așa" reprezintă faptul că personajul spune acele chestii în gând ❤.