Derek

Epilog

Derek

- Tati, tati, tati! fuge Maria spre mine și am impresia că se va împrăștia pe asfalt dacă nu se uită pe unde merge.
- Da? o întreb curios.
- Astăzi ai spus că ne spui o poveste după ce mâncăm. se bosumflă imediat după ce îmi sare în brațe. Sunt obosit de la muncă, dar familia mea a fost mereu pe primul loc.
O văd pe Ioana în depărtare. Poartă un șorț de bucătărie și are părul ciufulit în toate direcțiile. E atât de frumoasă. Mereu am iubit-o, chiar dacă nu i-am arătat asta prea des. O iubesc mai mult decât mă iubesc pe mine și nu știu ce m-aș face fără ea. Are grijă de cei doi copii ai mei - Maria si Dominik - iar pentru asta ii sunt recunoscător toată viața. A dat naștere la noi copii care au calitățile amândurora combinate în plus sau în minus. A avut enorm de multă răbdare cu ei și i-a crezut cum a știut ea mai bine.
În fiecare zi când mă întorc de la muncă sunt întâmpinat în poartă de cei trei membrii ai familiei mele, ca mai apoi să mă întâlnesc și cu ceilalți membrii în bucătărie, pentru a servi împreună prânzul.
- Ce fel de poveste preferi astăzi? o întreb cu zâmbetul pe buze.
O sărut ușor pe frunte, apoi pe Dominik și în final pe soția mea minunată.
- Dezvăluiri din trecut. îmi face strâmb cu ochiul, lucru ce mă amuză.
- La ce te referi mai exact?
- Povestea ta și a mamei. Niciodată nu ne-ați spus cum v-ați cunoscut.
O privesc pe Ioana și aștept orice fel de reacție din partea ei, dar în schimb primesc un sărut scurt pe buze, pe care îl adâncesc eu. Îmi strecor limba în gura ei și o caut pe a ei. Aștept să mă refuze, din pricina copiilor care sunt prezenți, dar nu o face.
Pe buze avea scrise reguli pe care abia așteptam să le încalc, și asta încă din prima zi în care am văzut-o la fabrica de conserve. Avea o scânteie în ochi. Era diferită de restul. Din acea zi mi-am promis mie că o voi face doar a mea.
Mereu mi-am dorit o soție care să mă privească ca și ea, admirându-mă de fiecare dată și cu o deosebită sclipire în ochi, de parcă se îndrăgostește de fiecare dată când mă vede.
Dominik e încă mic, săptămâna viitoare împlinește un an, pe când Maria face luna viitoare cinci ani. Au crescut atât de repede, iar noi îmbătrânim pe zi ce trece. Sunt mândru de toți, Ioana a avut grijă și i-a crescut cum a știut ea mai bine, iar copilașii mei sunt cuminți și ne ascultă. Pot spune că am familia perfectă, am tot ceea ce mi-am dorit odată.

Ajunși în cameră noastră după masa de prânz, Maria nu ezită să ne interogheze cum știe ea mai bine.
- Unde v-ați cunoscut?
- Într-o fabrică de conserve din Năvodari. Acolo lucram eu, iar tatăl vostru nu era un soldat oarecare, avea un rang mai înalt. Tuturor le era frică de el.
- De ce le era frică de el?
- Pentru că...ei bine, nici eu nu știu de ce. La asta îți poate răspunde doar el. Ioana mă privește zâmbind, așteptând ca eu să spun ceva.
- Eram dur cu ei din simplul fapt că era război. Era necesar ca ei să știe de frică, altfel războiul continua până și în ziua de astăzi.
- Cine a făcut primul pas?
- Eu. îi răspund, pentru că așa a și fost. Am ținut morțiș să o duc cu mașina până acasă. Vremea era urâtă și nu putea parcurge pe jos atât drum. Mai ales că era noapte și se întunecoase de câteva ore bune. adaug la scurt timp.
- Tati, tu cum o descrii pe mama?
- Tulburător de frumoasă, de inteligentă și de senzuală. Genul de femeie pentru care mi-aș vinde sufletul diavolului.
Copii încep să râdă, noi ne privim reciproc și știu că ar vrea să avem câteva momente de intimitate, dar nu ne permite spațiul, nu avem unde să ducem copii. Marta ne-a ajutat enorm de mult, dar e bătrână și slăbită.
- V-ați certat vreodată?
La întrebarea asta nu îi răspundem niciunul. Doar ne schimbăm priviri cu subînțeles.
- Da. Odată ne-am certat atât de tare încât nu ne-am mai vorbit doi ani de zile, nu am mai știut nimic unul de celălat și nu puteam să ne vizităm. spune Ioana cu zâmbetul pe buze.
Acum, uitându-ne în trecut, povestea asta ni se pare atât de amuzantă, de parcă am trăit-o în cu totul și cu totul altă viață.
- O să ne cumpărați un câine ca și Anika? Vă rugăm. se plânge Maria precum un cățelul plouat.
Ioanei i-a fost greu în perioada aia. Anika a avut probleme mari de sănătate și a murit în fața ei. De fiecare dată când trecea pe lângă un cățel își amintea de ea. Câinii sunt punctul ei slab și a fost o perioadă groaznică. De aceea îi înțeleg pe de-ntregul privirea șocantă pe care o are acum. Nu cred că a trecut cu totul peste, deși ea susține asta cu tărie.
- Poate. îi ofer eu răspunsul pe care Ioana cred că nu e în stare să îl dea.
Îmi place tot la soția mea, din ce în ce mai mult.
Apăr-o în public și spune-i că a greșit în privat, asta îmi spunea tata de fiecare dată când mă vede cu câte o iubită și eram în limbă după ea, asta pe vremea când încă trăia. O lecție pe care o practic până și acum, la vârsta asta, pe cât cu Ioana, pe atât și cu copii mei.