Când noaptea provoacă ziua
La un dans pasional în culori
Cerul se rușinează și roșește,
Se înfurie de nedreptatea existentă,
Preferând să nu participe la așa ceva.
Dar într-o zi, Cerul
Se săturase de atâta romanță
Și despărți ziua de noapte,
Soarele de Lună,
Precum și el fu despărțit de Pământ.
Soarele dădu naștere a mii de stele,
Luna era mândru să le fie tată.
Dar când au fost despărțiți,
Custodia lor a primit-o Luna.
Și deși avea o fărâmă din Soare cu el,
Luna avea faze
În care nu se simțea întreg.
Și de dorul Soarelui
Își ascundea
Jumătăți,
Sferturi,
Uneori renunța
Să mai trăiască fără ea
Și dispărea total.
Iar Soarele, știind trufia cerului
Îi distruse scutul
Ce apăra Pământul
De el, de lumina sa
Și decise să-i ia Pământul
Cum și el i-a luat familia.
Și adevărul era că,
Cerul și Pământul se uneau mereu
Și nici nu o știau.
Pământul suferea după Cer
Căci oamenii îl persecutau
Iar Cerul suferea după Pământ
Căci îi știa durerea.
Dar ei își uneau mereu mâinile la orizont
Cu gândul la făgăduința unui Cer nou
Și a unui Pământ nou.
Dar asta presupunea
Să moară amândoi
Și să renască una.
CITEȘTI
Cioburi ale inimii mele, dăruite vouă
PoesiaVă invit să vă aruncați cu capul înainte în această carte, și în special, dacă sunteți iubitori de liric, de chestii profunde sau mai știu eu ce:) Toate poeziile incluse aici sunt scrise de mine, în ultimele luni, deoarece am descoperit terapie în a...
