Fratele Meu Vitreg

Pregătirile...

Pov: Yuu

Ne-am amintit cã astãzi este ziua lui Lavi, cu toate cãile de împãcare pe care le cãutam, am uitat. Și ieri nu ne-am întâlnit deloc, pentru a petrece timp cu Alan... Îi trimit mesaj Hiro, mesaj cã azi trebuie sã facem petrecerea lui Lavi, o petrecere, dar sã fim doar noi, deoarece lui Lavi, nu-i place aglomerația. M-am gândit sã nu ne întâlnim pânã disearã pentru a face mici pregãtiri. Leon îl va plimba toatã ziua. Cred cã o petrecere la piscinã, va fi cel mai bine. Sun la recepție, pentru a rezerva piscina disearã...

Convorbire telefonicã:

Eu: Alo?!....

???: Bunã ziua, micule stãpân!....spune o voce foarte cunoscutã.

Eu: Tobio-san! Ai ajuns!?

Tobio: Într-adevãr! Cu ce vã pot ajuta?

Eu: Poți rezerva piscina pentru un miniparty, disearã?

Tobio: Desigur! Putem ajuta și la pregãtiri, dacã vã doriți asta!

Eu: Bine....Atunci ne întâlnim, în biroul meu în 30 de minute!

Tobio: Desigur.

Convorbire telefonicã încheiatã

Închid telefonul, uitându-mã la ceas....era ora 13:30. Am vorbit cu bãieți, mai ales cu Lavi, sã ne întâlnim pe la 20:00....M-am decis sã mã îmbrac cu un tricou verde, și cu blugii trei sferturi, gri, îmi iau telefonul îndreptându-mã spre ieșirea din camerã.

Alan: Unde pleci?...întreabã acesta ieșind din baie, cu doar un prosop ce-i acoperea partea intimã. Îl analizez, observând stropii care curgeau pe trupul sãu perfect, înghit în sec....Yuu, revino-ți, ai o petrecere de fãcut....îmi scutur capul pentru a reveni din transã, și observ zâmbetul sãu de învingãtor.... La ce te holbezi...hm...spune acesta apropiindu-se din ce, în ce, mai mult, pânã ce ajunge lângã mine... Hey!... Spune!....mã sãrutã.

Eu: Nu am timp, tre....trebuie sã mã întâlnesc cu Tobio-san....spun, fãcându-l sã se încrunte. Acesta mã strânge mai tare....Stai, stai!...Tobio-san este cel care se ocupã aici de angajații, în plus este unul din subordonații de încredere care au fost a lui tata, acum fiind al meu....îi iau fața în palme...Nimic mai mult....Hm...Dacã vrei, poți veni și tu.....acesta zâmbește.

Alan: Ok! Așteaptã-mã!....acesta se duce la dulap sã se schimbe. Își dã prosopul jos, fãcându-mã sã roșesc. Mã întorc repede cu spatele, pentru cã acel corp pare cã mã chema, sã mã apropii, și apoi sã facem dragoste, toatã ziua, doar sã ne oprim când ne este foame, și sã continuãm, pânã ce adormim de obosealã...Sunt trezit din lumea mea de douã brațe care mã cuprind....Hey! La ce te gândeai așa intens....roșesc ieșind repede din brațele sale....O....doar nu te gândeai la ceva...mn....pervers.

Eu: Ceeee.....e...eu....niciodatã.....hai sã mer....mergem....ies repede din camerã, lãsându-l pe acesta sã închidã ușa în urma noastrã.

Totuși ieri m-a rãsfãțat cred cã pentru toatã viața... HA....bine cã am pus o alarmã, cu o zi câteva ore înainte de ziua de naștere a lui Lavi. Dupã ce intrãm în lift, și apoi ajungem la parter, ne îndreptãm spre fostul biroul al tatei, de aici, care acum, îl folosesc pentru când muncesc și sunt în vacanțã sau facem întruniri, sau chestii de genul acesta. Deschid ușa observând cã Tobio-san ne aștepta.

Tobio: Bine ați revenit, tinere stãpân!...spune și face o plecãciune.

Eu: Și eu mã bucur, cã ne întâlnim din nou....spun și mã duc spre birou....Sã vã fac cunoștințã. Acesta este Alan, este fr....

Alan: Iubitul sãu! Încântat de cunoștințã!...spune acesta tãindu-mi propoziția, și dând mâna cu acesta...Încep sã chicotesc și mã așez pe scaunul biroului. Alan se așeazã pe unul dintre scaunele din fața biroului.

Eu: Poți sã te așezi, dacã dorești, Tobio-san.....spun invitându-l sã se așeze pe celãlalt scaun. Acesta se așeazã, așteptând ordine din partea mea...Bine. Acum, aș vrea piscina liberã, și sã fie curãțatã, pe la ora cinci. Apoi vom veni, pentru a decora. Aș vrea sã trimiteți douã persoane, care sã meargã cu Hiro și Taru.

Tobio: Desigur! Altceva?

Eu: Pãi, vreau ca bucãtarii sã facã cele mai bune specialitãți ale lor, sã fie și antreuri....A, da!...Vreau sã fie piscina de afarã. Deci, oaspeți pot sta în cea din hotel.

Alan: Va fi mai superb! Bunã idee!

Tobio: Într-adevãr!

Am mai discutat, câte ceva pentru ca pregãtirile sã fie perfecte....Ne-am decis, ca Alan împreunã cu mine sã cumpãrãm cadouri, și sã iau ingrediente pentru a face tortul împreunã. Lui Lavi îi place tortul cu vanilie, așa cã va primi un tort mare de vanilie, cu 2 etaje.

Dupã ce cumpãrãm ce avem nevoie, începem sã facem tortul. Pe la șase primesc mesaj cã mai au doar câteva pregãtiri, pânã vor termina. Dupã ce am terminat și tortul, ne-am dus sã ajutãm la împachetat, apoi sã mai ajutãm prin bucãtãrie...

Pov: Lavi

Dupã ce roșcatul care acum stã pe bancã, lângã mine, mi-a fãcut dimineața mai frumoasã, acesta mi-a spus cã trebuie sã mergem la o plimbare doar noi doi. Prima datã, am vrut sã mã întâlnesc cu bãieții, dar ei nu erau treji, și au spus cã vor sã meargã la o întâlnire, sau ceva de genul....cred cã au uitat, dar nu am de ce sã mã supãr. Mã bucur cã sunt veseli, iar eu nu pot nici un minut serios, cã Leon mã face sã râd. M-a plimbat, astãzi peste tot, prin oraș. Chiar acum câteva ore, mi s-a pãrut cã-i vãd pe Hiro și Taru, dar mai erau douã persoane, și am zis cã am vedenii, și tot așa și cu Alan și Yuu, erau parcã încãrcați, cu pungii, dar când am vrut sã mã uit mai bine, Leon m-a strigat, eu luându-mi privirea, și când mi-am reîntors-o, dispãru-se. Am crezut cã poate am mâncat ceva expirat de tot am vedenii. Era ora șapte, și noi stãteam pe banca, și ne uitam spre mare.

Eu: Este superb aici, aș vrea sã rãmân aici toatã viața....spun uitându-mã spre soarele care coborî încet în mare.

Leon: Cu prieteni ca vecini, și sã ne mai întâlni în timpul liber....spune acesta completându-mã. Gândeam la fel. Chiar ar fi superb....Îi prind mâna, și împleticesc degetele mele cu ale sale.

Eu: Ar fi ca un vis devenit realitate....spun și mã apropii de acesta inițiind un sãrut dulce. Ne despãrțim și zâmbim. Fermecat de culoarea ochilor sãi, îl mai sãrut dar mai pasional. Ne sãrutãm pânã ce îi sunã telefonul.

Leon: Un moment!....acesta se ridicã și se îndepãrteazã, vorbind cu persoana necunoscutã mie, în acel moment. Ciulesc urechile și tot ce aud este....Bine. Acum!....acesta se apropie de mine, luându-mã de mânã....Hai sã mergem!

Eu: Unde?....spun ridicându-mã.

Leon: Nu conteazã, doar vino cu mine!....spune și mã trage dupã el.