Pisi, mă vrei? (Vol 1)

Capitolul 5

P.D.V Enali

Cristian a plecat la sediu, iar pe mine m-a lăsat acasă cu scuza "e o urgenta", o urgenta care nu mă implica, iar asta mă face să-mi fac mii de scenarii.
Ma neliniștește neîncrederea lui fata de mine, după atâta timp mi se pare anormal să-mi ascundă lucruri, mi se pare ca păstreaza o distantă între noi ce mă face să cred ca nu are sentimente destul de puternice pentru mine. Sper doar să mi se pară, sper să fie doar neliniștea din interiorul sufetului meu, cele mai ascunse temeri ale mele ies la suprafață, mă sperie... Poate că puțin aer liber o sa mă liniștească, mă îmbrac în ceva lejer, fiind o zi mohorâtă aleg să îmi iau ceva mai gros. Norii erau întunecați, aerul rece îmi făcea fața să înghețe, probabil obrajii mei căpătaseră o culoare rozalie.

Nu am plecat spre un loc anume, am lăsat picioarele să mă conducă, nu aveam idee unde să merg, tot ce știam era sediul și dupa acasă. Nu mai aveam viața socială, nu mai aveam timp de mine, nu mai aveam nimic. Nici nu am simțit până acum că-mi lipsește ceva, poate pentru ca nu îmi lipsea...sau poate pentru că, acele lipsuri au fost umplute cu altceva în schimb.Fără să-mi dau seama, mă aflam în fața unei cafenele, chiar la fix pentru ca începuse și ploaia.

Era un loc micuț, unde îți puneau la dispoziție și cărți pe care sa le citești, ma intrebam cat de mult timp a trecut de cand nu am mai citit una. Se auzea doar o muzica lenta si contactul picaturilor de ploaie cu geamul de langa care stateam, era o ambienta placuta, mai bine zis liniștită. Poate ca mi-ar placea sa renunt la tot, la stres, la violenta, la parte aceea copilareasca din mine ce nu se gandeste la consecinte atunci cand face ceva, ci doar isi asculta instinctul...in interiorul meu chiar se desfasura o lupta intre mine si...ei bine cu mine. Aceasta lupta nu are un castigator, are doar "mai incearca"

Gandul ca va trebuii sa merg pe jos prin ploaie ma face sa-mi blestem constiinta care mi-a zis ca "putina ploaie nu strica". Totusi, in momentul in care am pasit afară si am facut contact cu picaturile reci, am simtit nostalgia cum ma cumprinde, acest sentiment străin imi era cu totul si cu totul deosebit. Am inceput sa alerg prin ploaie, dar nu din dorința de a ajunge mai repede acasa, ci datorită sentimentului.Simteam o caldură puternică în piept de parcă mă descărcam într-un mod neobișnuit. Ca un copil mic m-am bucurat de lucrurile marunte pe care aceea zi mi le-a oferit. Nu mai aveam mult pana sa ajung acasa, speram ca el sa fi ajuns deja, aveam nevoie de afectiune din partea lui.

Aveam de gand data viitoare sa-l iau cu mine si pe el la cafenea, sa-i arat ce am descoperit eu azi, frumusetea intr-un lucru simplu, marunt. Simteam cum dintr-o data picioarele mi-au cedat, iar totul in jurul meu a disparut ca prin minune, nu conștientizam ce se intampla, puteam doar sa-mi dau seama ca sunt intinsa pe asfaltul ud. Nu puteam sa-mi misc nici macar nu deget, insa am simtit dupa ceva timp doua brate ce m-au ridicat de la sol.