Iluzia inimii dintre noi

Autosabotaj

Nu știu unde ai plecat,
Însă vreau doar să-ți spun că inima nu ți-ai luat-o cu
tine.
Ai uitat-o așa cum mulți își uita capul
Și ai și uitat să-mi spui că va cântări tone
În apartamentul meu.

Nu știu unde te-ai fi putut duce,
Însă aș vrea să afli că lacrimile chipului amintirii
tale
Îmi cam inundă perna.
Și patul.
Chiar și parchetul.

Nu știu pe unde-ai putea fi,
Însă mi-ar place să te anunț că zâmbetul din pozele
Toate
Îmi face tencuială să-mi pice în ochi
Lăsându-mă cu găuri
Spre cer.

Încercând să renovez,
Am aflat că eu am fost de vină.
Te-am perceput
M-ai perceput
În toate modurile
Greșite.

Încercând să decorez,
Am descoperit de fapt;
Prin varul peretelui alb
Și mobilierului vesel
Că m-ai iubit
La fel.

Încercând să te scot din casă,
Am știut din tot acest timp
Că nu a fost totul o iluzie
Ci doar eu am fost
Cea care mereu s-a sabotat
Singură.

Mi-a luat mult prea mult să regăsesc acest stil.