Mă vei iubi într-o zi

Cearta

După mai exact o săptămână de când m-am făcut de râs în fața lui Enzo, totul a început să fie din ce în ce mai tensionat. Cuvintele pe care mi le rostea păreau a fi cu dublu sens, iar eu de multe ori rămăneam blocată. Se aproprie încet încet balul iernii, iar eu sunt la cumpărături cu Julsey și Monica de mai bine de 5 ore.

— Nu găsesc nicio pereche de pantofi care să se potrivească cu rochia mea! se plânge Julsey.

— De ce nu încerci stiletto? mă bag eu plictisită.

— Să mergi tu pe d'aia!

Îmi dau ochii peste cap și încep să râd. Eu stau ceva mai bine decât ea la capitolul haine pentru bal, am găsit rochia și pantofii perfecți. Vreau ca anul acesta să fac sezație, am nevoie de ceva care să mă facă să îmi reîncapăt încrederea în mine.

— Vine Enzo să ne ia, a spus că e prin zona, ne anunță Julsey.

— Oh, ce bine! Mă dor mâinile de la atâtea pungi! spune Monica râzând.

Eu însă decid să nu spun nimic, aș vrea totuși să le spun că prefer să merg pe jos, însă nu ele nu știu de ce s-a întâmplat după ce am plecat de la bar.

Ne îndreptăm toate 3 cu brațele încărcate de pungi spre parcarea subterană unde Julsey
ne-a spus că ne așteaptă Enzo. Ajungem la destinație și imediat îi observ toyota lui cea neagră. Poartă un tricou negru și niște blugi de aceași culoare, imediat de cum ne vede se repede spre noi pentru a ne ajuta cu cumpărăturile.

Îi ia pungile Monicăi prima oară și le bagă în portbagaj, apoi încearcă să găsească loc pentru toate.

— Am uitat să-mi iau rujul și kit-ul acela de sprâncene din sephora! se trezește Julsey.

— Hai repede! spune Monica luând-o de braț și fugind apoi.

Mulțumesc fetelor, m-ați lăsat singură cu diavolul!

Enzo termină de înghiesuit pungile în portbagaj. Îl priveam cu ochi mari, simțind tensiunea dintre noi. Mă sprijind cu corpul de capota mașinii și îmi scot telefonul din buzunar, începând să dau scroll neuitându-mă la vreo postare anume.

— Zâmbește! sparge el tăcerea apropiindu-se de mine.

Falsific un zâmbet rapid, scoțându-mi privirea din telefon.

— Vezi, încerc, spun eu stresată.

— Tu auzi ceea ce spun?

— Adică? La ce te referi? întreb eu confuză.

— Mereu îmi spui că încerci, de ce? De ce îmi iei în considerare sfaturile, spune el sceptic.

— Doar îmi spui să zâmbesc. De ce nu aș lua în considerare un asemenea sfat. E sănătos doar, nu?

Nu știu unde vrea să ajungă cu asta, dar devin din ce în ce mai confuză.

— Da. Nu contează, am vrut doar să văd ce spui.

Mii se întrebări îmi trec prin mintea mea agitată. El mă privește la fel de sceptic, însă mai pot surprinde câteva priviri blânde. Între timp apar și cele două care se așează imediat pe locurile din spate. Oricât aș vrea și eu să mă așez în spate lângă ele, pentru a nu ridica semne de întrebare, trebuie să ocup locul
co-pilotului. Îmi trag rapid centura de siguranță peste talie, apoi Enzo pornește mașina.

Tot drumul Monica și Julsey au cântat cât le-au ținut plămânii hit-urile de la radio. Se pare că Enzo are de gând să se lase pe ele primele. Mașina se oprește în dreptul casei lui Julsey.

— Mersi, bro! Rămân datoare! spune Julsey coborând alături de Monica.

Fetele își iau lucrurile din portbagaj, apoi Enzo pornește din nou mașina. Stau la doar 15 minute de Julsey, însă se pare că Enzo are chef de plimbare. Ocolește tot cartierul. Tăcerea dintre noi este sinistră. Tot ce vreau este să ajung cât mai repede în casă, la naiba, îl plac atât de mult, dar nu înțeleg de ce se comportă așa.

— Nu mai fi tristă! spune el privind la drum.

— Încerc!

— Mie mi se pare imatur ce faci, aruncă el bomba.

Rămân blocată preț de câteva clipe, privindu-l confuză.

— Adică mereu lași lucrurile în aer, de când te știu nu ai dus ceva până la capăt, continuă el nonșalant.

— Ce vrei să spui?

— Spun doar că ar trebui să iei decizii ceva mai mature. Înțeleg că vrei să mai copilărești, doar e ultimul an de liceu, dar s-ar putea ca toate ăstea să aibe consecințe.

— Poți să încetezi să îmi vorbești în metafore și să fi direct! spun eu nervoasă ridicând tonul la el.

— Ai lăsat lucrurile în aer cu Alex, cu părinții tăi, la fel și cu mine! De când am venit abia ai vorbit cu mine, m-ai evitat complet.

— Poate pentru că tu ai început să îmi vorbești în metafore!

— Pentru că vreau să știu ce e în capul tău, spune el oprind l semafor, privindu-mă pentru prima oară de când conduce.

Privirea îi este încruntată. Ceva îl apasă, se vede de la o poștă.

— Uite, Carla, eu vreau foarte mult să te ajut, dar nu îmi permiți. Dacă continui să acționezi imatur nu vei ajunge nicăieri, trebuie să înveți să iei decizii mult mai bune... spune el menținând contactul vizual.

— Wow, m-ai văzut odată într-o fază nașpa și acum spui că sunt imatură, spun dându-mi ochii peste cap.

— În noaptea aia ai tras de mine, okay? Iar de atunci nu pot să nu mă gândesc la asta, dacă era altul? Nu vreau să cred că ești o pradă ușoară!

Vorbele sale m-au tăiat adând pe suflet. Simt cum inima începe să îmi bată din ce în ce mai tare, iar singura explicație pe care i-o pot da pentru a nu-și face părerea aceea despre mine este să recunosc adevărul. Dar asta mă poate face să îl și pierd. Totul devine din ce în ce mai dificil.

— Crezi ce vrei despre mine! spun eu deschizând portiera mașinii.

Las dracu tot ce aveam acolo și merg cu pași apăsați spre casă. Profit la maxim de faptul că Enzo va trebui să întoarcă la primul sens giratoriu pentru a veni după mine, așa că decid să o iau printre alei.