Argus se bucura de o plimbare prin noua lume. Era fascinat de copacii de cristal în care creșteau fructe nemaivăzute de ochi de om. Iarba de safir se clătina ușor în bătaia unui vânt lin. În dreapta aleii era aur mărunt, un fel de plajă, dar de aur. Mai în colo de ,,plajă" se deschidea un ocean infinit de apă. Însă Argus mai văzu ceva care-i fură privirea. Așa ceva n-a nai văzut niciodată. Era o fată, tot cam de vârsta lui. Dar şi ea-l observă pe el. Se priveau reciproc. Își zâmbeau unul altuia. Argus s-a dus la ea.
-Cum te numești? întrebă tânărul.
-Carla! Tu trebuie să fi...
-Argus, conducătorul armatei!
-Da, chiar tu ești! Știam!
-Ahh! Voiam și eu să fiu sigur!
-Păi acum te-ai asigurat, deci, hai să ne plimbăm!
-Sigur!
Argus se plimba pe malul mării alături de Carla. Vorba aceea.. ,,o sugea din priviri" ... îi remarcase albastrul intens al ochilor, blondul aproape alb al părului, buzele subțiri și roșii. Însă, tânărul prinse curaj și mai remarcase și finețea mâinilor ei. Erau atât de mici și firave. Acum cei doi se priveau ochi în ochi. Soarele apunea încet încet şi o lumină roșiatică a acoperit tot ținutul. Era momentul. Da, chiar era. Buzele celor doi se atingeau pentru prima dată. În acea seară, Argus și Carla au stat și au privit împreună apusul minunat la malul oceanului. Acea seară a fost una de neuitat .
Dar nici lui Sophia nu-i merge rău. Micuța fetiță de 19 ani l-a întâlnit pe Emanuel. Un băiat arătos, cu ochi căprui și părul roșcat. Și aceștia au stat toată seara împreună să privească apusul de pe acoperișul palatului de cristal.
